ICCJ. Decizia nr. 202/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.202/2008
Dosar nr.3489/57/2006
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4/ CA din 11 mai 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.E.L. în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi I.G.J. şi, anulând Hotărârea nr. S/181543 din 12 iulie 2006 pronunţată de Consiliul de judecată constituit în cadrul celei de-a doua autorităţi pârâte, precum şi Ordinul nr. S/II/3568 din 9 august 2006 emis de conducătorul celei dintâi autorităţi pârâte, a obligat pârâţii să reintegreze reclamantul în funcţia deţinută anterior la C.P.P.J.A.V. din Orăştie. De asemenea, Instanţa de judecată a dispus achitarea drepturilor salariale cuvenite reclamantului din momentul trecerii în rezervă, 17 august 2006 şi până la reintegrarea efectivă, precum şi a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut următoarele:
Reclamantul, având gradul de maior şi funcţia de comandant de pluton la C.P.P.J.A.V. din Orăştie, a fost trimis în judecată Consiliului de judecată pentru săvârşirea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, ordinelor şi instrucţiunilor M.A.I. sau de la alte reglementări legale prevăzute de art. 85 lit. j) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare şi abuzuri în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor specifice cadrelor M.A.I. prevăzute în art. 75 lit. h) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I. cu modificările şi completările ulterioare, faptă ce a constat în lovirea cu palma peste faţă a fruntaşului C.N.L., militar în termen în cadrul aceleiaşi unităţi, şi determinarea acestuia să întocmească un raport, prin care să infirme că a fost lovit de ofiţer.
Prin Hotărârea nr. 7 din 12 iulie 2006, înregistrată la I.G.J.R. sub nr. S/181543/2006, reclamantul a fost declarat vinovat de comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziţii legale, faptă prevăzută de art. 85 lit. j) din Legea nr. 80/1995, art. 75 lit. b) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 şi art. 44 din R.G.3 - Regulamentul disciplinei militare, constând în lovirea cu palma peste faţă a fruntaşului C.N.L., folosirea de practici neregulamentare sau abuzul de autoritate şi lipsa de sinceritate sau a curajului răspunderii pentru faptele comise.
Ca urmare, Consiliul de judecată, prin aceeaşi hotărâre, a propus trecerea în rezervă a reclamantului, ca sancţiune disciplinară.
În baza hotărârii Consiliului de judecată, M.A.I. a emis Ordinul nr. S/II/3568 din 9 august 2006, prin care, în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) lit. j) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995, a dispus trecerea reclamantului în rezervă pentru comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziţii legale.
Împotriva celor două acte, hotărârea Consiliului de judecată şi ordinul de trecere în rezervă, a formulat contestaţie reclamantul, susţinând că sunt nelegale şi netemeinice, întrucât nu a comis faptele reţinute în sarcina sa, pe de o parte, şi i-a fost încălcat dreptul constituţional la apărare, pe de altă parte.
Reţine Instanţa de Fond că, prin adresa de convocare la Consiliul de judecată, reclamantul a fost înştiinţat că are dreptul să fie asistat de către un apărător ales, astfel că şi-a angajat avocat căruia, însă, la data de 12 iulie 2006, când s-a prezentat la Consiliul de judecată, i s-a interzis accesul în incinta clădirii.
Pe cale de consecinţă, dezbaterea cauzei în fata Consiliului de judecată s-a făcut în lipsa unui apărător pentru reclamant, astfel că acesta, în lipsă de apărare, nu a reuşit să releve şi să susţină mai multe aspecte din actele de învinuire şi cercetare, cum sunt: declaraţiile contradictorii menţionate în rapoartele fruntaşului C.N.L. şi sg. major B.P., lipsa certificatului medico - legal sau a altui document emis de medicul unităţii, din care să rezulte existenţa sau lipsa agresiunii, persoanele care afirmă că „au auzit" pretinsa recunoaştere a abaterii din partea reclamantului fac parte din grupul celor ale căror abuzuri au fost sesizate de către reclamant la D.N.A., referatul din 7 iulie 2006 întocmit de colonelul D.D. atestă faptul că nu se poate proba cu certitudine că fruntaşul C.N.L. a fost lovit cu palma peste fată de către reclamant, martorul B.P. afirmând că era cu spatele la uşă şi doar a auzit un zgomot de lovitură iar, ulterior, în faţa Consiliului de judecată acest martor şi-a schimbat declaraţia, susţinând că a văzut cum s-a dat palma. De asemenea, s-a procedat la confruntarea fruntaşului C.N.L. cu martorul B.P., în lipsa reclamantului şi nu i s-a permis să pună întrebări referitoare la faptele deduse judecăţii.
Aşa fiind, reţine prima Instanţă de judecată, cum a dezbătut cauza în lipsa apărătorului ales, Consiliul de judecată a încălcat dreptul la apărare al reclamantului, prevăzut de art. 24 din Constituţia României şi art. 6 din C.E.D.O., pronunţând o hotărâre nelegală.
Instanţa de Fond a respins susţinerea pârâtului I.G.J.R., potrivit căreia prevederile art. 87 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 ar limita reclamantului dreptul de a-şi alege apărător, prevăzând că acesta poate proveni numai din rândul cadrelor militare în activitate.
Cu privire la acest aspect, prima Instanţă a reţinut că ordinul respectiv nu este publicat şi, lipsindu-i caracterul previzibil, încalcă prevederile art. 24 din Constituţia României şi art. 6 din C.E.D.O., aplicarea dispoziţiilor art. 87 alin. (2) ale actului normativ respectiv de către Consiliul de judecată ducând la pronunţarea unei hotărâri nelegale, fapt ce impune anularea acesteia dar şi a Ordinului de trecere în rezervă emis în baza sa.
Referindu-se şi la fondul cauzei, prima Instanţă a reţinut că din actele dosarului nu rezultă cu certitudine săvârşirea de către reclamant a faptei imputate, raportul întocmit de colonelul D.D., ofiţer cu cercetarea penală specială la I.G.J.R., atestând că din rapoartele şi declaraţiile sg. maj. B.P.M. nu se poate proba că fruntaşul C.N.L. a fost lovit cu palma.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs pârâţii M.I.R.A. şi I.G.J., invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea celor două recursuri, pârâţii arată, în esenţă, următoarele: Instanţa de judecată în mod eronat a reţinut că a fost încălcat dreptul la apărare al intimatului - reclamant cu ocazia judecării în Consiliul de judecată din cadrul I.G.J.R., acesta având obligaţia cunoaşterii dispoziţiilor art. 87 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 care îi dădeau dreptul să îşi aleagă un apărător numai din rândul cadrelor militare; potrivit prevederilor art. 27 alin. (3) din HG nr. 555/2001, aflate în vigoare la data adoptării Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, erau exceptate de la regimul publicării în M. Of. ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; săvârşirea faptei de către intimatul - reclamant rezultă din probele administrate, iar sancţiunea trecerii în rezervă a acestuia a fost luată având în vedere şi conduita necorespunzătoare şi perseverenţa în nerespectarea regulamentelor militare.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit susţinerilor recurenţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 87 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, nepublicat, în faza soluţionării acţiunii disciplinare de către Consiliul de judecată, intimatul - reclamant avea dreptul de a-şi alege un apărător numai din rândul cadrelor militare.
Această normă este, însă, prevăzută şi de art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia „În faţa consiliilor de disciplină poliţistul are dreptul de a fi asistat de un alt poliţist, ales de către acesta sau desemnat de Corp".
Dispoziţiile legale citate reprezintă o aplicare a prevederilor art. 24 din Constituţie, care garantează dreptul la apărare, particularizând acest drept fundamental la cazul persoanei având calitatea de poliţist aflat în procedura cercetării disciplinare în faţa consiliilor de disciplină.
Potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate, intimatului - reclamant trebuia să-i fie asigurat dreptul la apărare în cadrul procedurii cercetării disciplinare iar nerespectarea, de către autorităţile pârâte, a acestor dispoziţii legale constituie o încălcare a dreptului la apărare, ce atrage nulitatea actului întocmit în aceste condiţii, aşa cum în mod corect a reţinut şi Instanţa de Fond.
Împrejurarea că intimatul - reclamant s-a prezentat în faţa Consiliului de judecată cu un apărător care nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege nu poate constitui o justificare pentru nerespectarea de către autorităţile pârâte a prevederilor legale în discuţie, acestea având posibilitatea să-i acorde un termen, chiar scurt dar suficient, pentru a-i da intimatului posibilitatea de a-şi pune în valoare dreptul la apărare prevăzut de lege.
Mai mult decât atât, în lipsa unui apărător ales, pentru asigurarea dreptului la apărare al persoanei cercetate, în temeiul dispoziţiilor legale în discuţie, Consiliul de judecată avea obligaţia de a face demersuri în vederea desemnării de către C.N.P. a unui specialist din rândul cadrelor militare, care să-l asiste pe cel cercetat.
O altă interpretare a prevederilor legale în discuţie ar conduce la golirea acestora de conţinut, cu consecinţa privării intimatului - reclamant de dreptul fundamental la apărare; or, potrivit unui principiu de drept, exprimat în adagiul latin „actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat" - orice normă juridică trebuie astfel interpretată încât să se identifice posibilitatea aplicării ei, iar nu să se motiveze imposibilitatea aplicării ei. Aceasta cu atât mai mult cu cât norma respectivă constituie o aplicare a prevederilor constituţionale privind dreptul la apărare.
Nici susţinerile recurenţilor, potrivit cărora săvârşirea de către reclamant a faptei imputate ar fi fost dovedită, nu sunt întemeiate, singura probă ce a format convingerea membrilor Consiliului de judecată cu privire la acest aspect şi cu privire la vinovăţia intimatului - reclamant fiind, aşa cum s-a reţinut în considerentele Hotărârii nr. 7 din 12 iulie 2006, procesul - verbal de confruntare dintre gradatul C.N.L. şi sg. maj. B.P.
Această probă este, însă, ambiguă, nefiind în măsură să dovedească săvârşirea de către intimatul - reclamant a faptei ce i-a fost imputată.
Astfel, deşi administrată în vederea lămuririi laturii obiective şi subiective a abaterii disciplinare pentru care era cercetat intimatul, proba respectivă nu reuşeşte să elimine incertitudinea cu privire la acest aspect, întrucât din conţinutul atât al uneia din întrebările adresate subofiţerului B.P., cât şi al răspunsului său la întrebarea respectivă, rezultă că acesta doar a auzit zgomotul ce ar fi fost produs de aplicarea de către intimat a unei palme gradatului, în condiţiile în care, cu prilejul unei întrebări adresate anterior, subofiţerul răspunsese că a văzut lovitura de palmă.
Cum nici declaraţiile celorlalţi martori, O.I. şi V.P.C., care nu fac decât să se refere la presupuse afirmaţii ale intimatului, nu sunt relevante în acest sens, din ele nerezultând, în mod direct, săvârşirea faptei, în mod corect a reţinut Instanţa de Fond că din actele dosarului nu rezultă cu certitudine săvârşirea de către reclamant a faptei imputate.
La această concluzie s-a ajuns, însă, chiar de către specialiştii desemnaţi de autorităţile recurente să cerceteze, în prealabil, fapta imputată intimatului, în speţă colonelul D.D., ofiţer cu cercetarea penală specială la I.G.J.R., care, prin referatul întocmit în acest sens, atestă ca „din rapoartele şi declaraţia sg. maj. B.P.M. nu se poate proba că fruntaşul C.N.L. a fost lovit cu palma peste faţă de către mr. B.L.E."
Pentru motivele arătate, recursurile vor fi respinse ca nefondate, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
Totodată, având în vedere cererea intimatului, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.354,8 lei, stabilite prin apreciere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii M.I.R.A. şi I.G.J. împotriva sentinţei nr. 4/ CA din 11 mai 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenţii la plata către intimatul - reclamant B.E.L., a sumei de 1.354,8 lei, cheltuieli de judecată, stabilite prin apreciere.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 182/2008. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 203/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
