ICCJ. Decizia nr. 203/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 203/2008
Dosar nr. 557/35/2007
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 130/CA/2007 - P.I. din 29 iunie 2007, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul F.R.V. în contradictoriu cu pârâţii I.G.P.R. şi I.P.J.B. şi, anulând dispoziţiile din 28 februarie 2007 şi din 9 februarie 2007, emise de către autorităţile pârâte, le-a obligat pe acestea din urmă să-i plătească reclamantului drepturile salariale ce i se cuvin, potrivit legii, începând cu data de 26 septembrie 2006 şi până la punerea în executare a hotărârii, precum şi suma de 595 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi sentinţă, Instanţa de judecată a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.G.P.R.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut, cu privire la excepţie, că aceasta este neîntemeiată, întrucât obiectul acţiunii reclamantului priveşte şi anularea dispoziţiei din 28 februarie 2007 emisă de către I.G.P.R., împrejurare care conferă acestei autorităţi legitimitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Instanţa de judecată a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia din 09 februarie 2007 emisă de către I.J.P.B. s-a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantului cu destituirea din poliţie, măsură aplicată conform art. 17 lit. e) din ordinul M.A.I. nr. 400/2004 şi art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002, pentru abaterea disciplinară constând în absenţă nemotivată de la serviciu, prevăzută de art. 57 lit. e) din Legea nr. 360/2002 şi art. 12 lit. e) din ordinul M.A.I. nr. 400/2004. S-a reţinut în sarcina reclamantului că, în perioada 26 septembrie 2006 - 20 noiembrie 2006, a absentat nemotivat de la serviciu 55 de zile, încălcând astfel prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 360/2002.
Împotriva acestei dispoziţii, reclamantul a formulat contestaţie la I.G.P.R. care, prin dispoziţia din 28 februarie 2007, a respins-o ca neîntemeiată.
Mai reţine Instanţa de Fond că din actele şi probele de la dosar rezultă că în perioada 21 septembrie 2006 - 26 septembrie 2006 reclamantul a fost internat la Spitalul Militar Oradea, cu diagnosticul dischinezie biliară pe fond de colecist malformat, duodenită şi angioame diseminate şi hepatomegalie de etiologie neprecizată, eliberându-i-se ulterior, la data de 11 decembrie 2006 de către medicul inspectoratului de poliţie adeverinţa pentru concediu medical.
După externarea din spital, respectiv după data de 26 septembrie 2006, reclamantul nu s-a prezentat la serviciu.
La o dată ulterioară, respectiv la 20 noiembrie 2006, reclamantul a fost dus de un coleg la Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea, unde a fost consultat de medicul A.H., fiind internat în perioada 20.11 2006 - 28 noiembrie 2006, cu diagnosticul reacţie depresivă, stare de stres posttraumatic. În acest sens, i s-au eliberat adeverinţele pentru concediu medical, de către medicul inspectoratului de poliţie, vizând atât perioada amintită, cât şi perioadele 29 noiembrie 2006 - 03 decembrie 2006 şi 04 decembrie 2006 - 09 decembrie 2006, urmare a scrisorilor medicale emise de către medicul specialist.
Instanţa de Fond reţine, de asemenea, făcând referire la depoziţia martorului A.H., medicul curant al reclamantului, că la cererea acestuia i-a emis adeverinţa medicală, pentru perioada cât a lipsit de la serviciu (26 septembrie 2006 - 20 noiembrie 2006), cu scopul de a-şi motiva absenţa din punct de vedere medical, că acest act este pe deplin justificat din punct de vedere medical, perioada pentru care s-a acordat identificându-se cu perioada de debut a bolii şi de dezvoltare a simptomatologiei afecţiunii, şi că, dacă reclamantul nu ar fi suferit de boala evidenţiată, nu i s-ar fi emis adeverinţa şi nu ar fi fost internat în spital.
Reclamantul a fost sancţionat pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 lit. e) din Legea nr. 360/2002, fiindu-i aplicată, conform art. 58 lit. d) din acelaşi act normativ, sancţiunea destituirii din poliţie.
Potrivit art. 57 lit. e) din Legea nr. 360/2002 constituie abatere disciplinară absenţa nemotivată ori întârzierea repetată de la serviciu.
Aşadar, reţine Instanţa de Fond, pentru incidenţa în cauza dedusă judecăţii a primei ipoteze a textului de lege enunţat, care să justifice aplicarea unei sancţiuni disciplinare în condiţiile legii, este necesar să se analizeze dacă reclamantul a absentat nemotivat.
Or, se arată în considerentele hotărârii recurate, în condiţiile în care, din adeverinţa medicală eliberată de medicul A.H. şi din depoziţia acestui medic rezultă că reclamantul a lipsit de la serviciu în perioada 26 septembrie 2006 - 20 noiembrie 2006 din cauze medicale, nu se poate reţine că acesta a absentat nemotivat. Faptul că reclamantul nu a anunţat conducerea inspectoratului asupra stării sale de sănătate şi faptul că acestuia nu i-a fost afectat discernământul de boala pe care o avea sunt împrejurări irelevante din punct de vedere juridic, care nu sunt de natură să schimbe convingerea Instanţei că reclamantul a fost sancţionat nejustificat.
Mai reţine Instanţa de Fond că, faţă de faptul că reclamantului, pentru perioada 26 septembrie 2006 - 20 noiembrie 2006, în baza adeverinţei, i-a fost emis certificatul de concediu 11 decembrie 2006 de către medicul I.P.J.B., chiar dacă acesta nu a fost eliberat în condiţiile legii, trebuie reţinut că el se bucură de prezumţia de legalitate şi validitate, atâta timp cât nu a fost anulat.
Împotriva sentinţei pronunţate de Instanţa de Fond, au declarat recurs pârâţii, considerând-o netemeinică şi nelegală.
(I) Recurentul - pârât I.P.J.B., prin motivele de recurs dezvoltate, a susţinut în esenţă că actul administrativ atacat de reclamant, respectiv Dispoziţia inspectorului şef din 9 februarie 2007, contrar celor reţinute de Instanţa de Fond, a fost emisă cu respectarea prevederilor legale specifice, în vigoare şi în concordanţă cu situaţia de fapt ce a determinat emiterea ei.
Recurentul a arătat că în mod greşit Instanţa de Fond nu a ţinut seama de gravitatea faptei săvârşite de reclamant, constând în absentarea nemotivată timp de 55 de zile de la locul de muncă, şi a apreciat în plus că aceste absenţe au acoperire legală printr-o adeverinţă medicală, emisă retroactiv şi pentru un alt diagnostic decât cel real.
Recurentul a mai arătat că, de altfel, certificatul medical astfel acordat nu a fost aprobat şi nici vizat de şeful instituţiei, apreciindu-se că a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 63 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 516/2003.
În fine, recurentul - pârât a mai susţinut că Instanţa de Fond, în mod nejustificat nu a ţinut seama de probele existente la dosar, respectiv declaraţia - raport a reclamantului F.R., dată la 8 decembrie 2006, precum şi depoziţiile medicului A.H. şi a martorilor audiaţi, analizând trunchiat şi necoroborat conţinutul acestora.
(II) Împotriva aceleiaşi hotărâri de fond, a formulat recurs şi pârâtul I.G.P.R., apreciind-o ca fiind nelegală şi netemeinică sub un dublu aspect.
Astfel, recurentul - pârât I.G.P.R. a susţinut, în primul rând, că în mod greşit a fost respinsă de către Instanţa de Fond excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motivat de faptul că obiectul acţiunii reclamantului - intimat a vizat şi anularea dispoziţiei sale din 28 februarie 2007.
Recurenta I.G.P.R. a arătat că, în opinia sa, dispoziţia pe care a emis-o nu are natura unui act administrativ, întrucât prin respectiva decizie a fost numai respinsă contestaţia formulată de reclamantul - intimat împotriva sancţiunii disciplinare de destituire din poliţie, aplicată prin dispoziţia şefului I.P.B. din 9 februarie 2007.
O categorie aparte de critici ale recurentului I.G.P.R. vizează modul în care Instanţa de Fond a apreciat probele administrate în cauză, ajungând la concluzia că reclamantul intimat nu a absentat nemotivat de la serviciu.
Recurentul - pârât I.G.P.R. a arătat că în mod greşit Instanţa de Fond a apreciat ca fiind legal şi pe deplin valabil concediul medical acordat reclamantului, în condiţiile în care acesta a fost eliberat retroactiv, cu încălcarea prevederilor art. 63 alin. (1) din Ordinul nr. 516/2003 şi tocmai de aceea nici nu a fost aprobat.
Recurentul - pârât I.G.P.R. a mai menţionat că urmare a cercetării prealabile efectuate la nivelul I.P.J. Bihor, corect s-a reţinut că în perioada 26 septembrie 2001 - 2006, reclamantul a absentat nemotivat de la serviciu o perioadă de 55 de zile, faptă ce constituie abatere disciplinară conform art. 57 lit. e) din Legea nr. 360/2002, în aplicarea sancţiunii dispuse fiind de altfel respectate toate procedurile instituite prin Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, privind regimul disciplinar al personalului M.A.I., în sensul că au fost avute în vedere atât gravitatea faptei comise, consecinţele acesteia cât şi gradul de vinovăţie al poliţistului.
În fine, s-a mai arătat că, în opinia recurentului certificatul medical eliberat este ilegal, astfel de acte putând fi eliberate retroactiv pentru cel mult 24 ore, în cazuri excepţionale, astfel că subzistă abaterea disciplinară constând în lipsa motivată de la serviciu a reclamantului intimat, faţă de care, corect s-a aplicat sancţiunea disciplinară constând în destituirea din poliţie.
Examinând cu prioritate regularitatea declarării şi motivării recursurilor de faţă, Înalta Curte reţine că recursul pârâtului I.P.J.B., deşi formulat şi înregistrat în termenul legal, conform art. 301 C. proc. civ., la data de 27 iulie 2007 a fost motivat peste termenul legal, respectiv la data de 30 iulie 2007, în raport de data comunicării sentinţei atacate, 11 iulie 2007, cu încălcarea prevederilor art. 303 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ.
Drept urmare, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va constata nul recursul nemotivat în termenul legal de către pârâtul I.P.J.B.
Analizând cel de-al doilea recurs declarat şi motivat în termenul legal de către pârâtul I.G.P.R., în raport de probele administrate, de prevederile legale incidente, dar şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta este fondat, în limitele şi pentru consideraţiunile în continuare prezentate.
Critica de nelegalitate a hotărârii atacate pentru modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a I.G.P.R. nu poate fi reţinută în condiţiile în care, după cum corect a apreciat şi Instanţa de Fond pe acest aspect, obiectul acţiunii reclamantului - intimat îl constituie şi anularea dispoziţiei din 28 februarie 2007, emisă de această autoritate pârâtă, act care contrar celor susţinute de recurent, are natură administrativă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, nefiind un simplu răspuns în cadrul unei proceduri prealabile, ci o veritabilă soluţionare a unei contestaţii, în urma căreia a fost menţinută o sancţiune disciplinară, cu efect direct aşadar asupra raporturilor juridice ale reclamantului - intimat.
Înalta Curte reţine în schimb temeinicia criticilor formulate de acest recurent în ceea ce priveşte modalitatea de aplicare şi interpretare de către prima Instanţă a prevederilor legale incidente, în ceea ce priveşte soluţionarea fondului acţiunii reclamantului - intimat.
Astfel, contrar celor reţinute de Instanţa de Fond, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile emise de cele două entităţi pârâte prin care reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu destituirea din poliţie, sunt legale şi au fost date cu respectarea prevederilor legale aplicabile, atât în ceea ce priveşte procedura urmată cât şi cu privire la dozarea sancţiunii aplicate în raport de abaterea stabilită.
În sarcina reclamantului - intimat s-a reţinut că în perioada 26 septembrie - 20 noiembrie 2006 a absentat nemotivat de la serviciu timp de 55 de zile, fiind astfel încălcate prevederile Legii nr. 360/2002, privind statutul poliţistului (art. 44 alin. (2)) potrivit cu care, poliţistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit.
Totodată, conform aceluiaşi act normativ şi potrivit Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I., absentarea nemotivată de la serviciu ori întârzierea repetată de la serviciu, constituie abatere disciplinară (art. 57 lit. e) din Legea nr. 360/2002) ce atrage stabilirea şi aplicarea unei sancţiuni disciplinare, dintre cele prevăzute de art. 58 din aceeaşi lege, în condiţiile şi conform procedurii reglementate în art. 59 din lege.
Instanţa de Fond a apreciat că absenţa de la serviciu a reclamantului - intimat, pe o durată de 55 de zile în intervalul 26 septembrie 2006 - 20 noiembrie 2006 a fost motivată de cauze medicale şi justificată cu adeverinţele medicale prezentate.
Înalta Curte reţine însă că Instanţa de Fond a dat o greşită interpretare probelor administrate în cauză întrucât, contrar celor menţionate în considerentele hotărârii atacate, nu se poate bucura de o prezumţie de legalitate un act despre care chiar Instanţa reţine că nu a fost eliberat în condiţiile legii, respectiv adeverinţa de concediu din 11 decembrie 2006.
După cum rezultă neechivoc din cuprinsul actelor depuse la dosar, unul dintre certificatele medicale din 11 decembrie 2006 (mai multe certificate poartă acelaşi număr) a fost eliberat reclamantului - intimat de către medicul de unitate G.D. pentru o durată de 55 de zile, retroactiv, corespunzător perioadei 26 septembrie - 20 noiembrie 2006, deşi aceasta contravenea evident prevederilor art. 63 din Ordinul M.A.I. nr. 516 din 25 august 2003, potrivit cu care, concediile medicale se pot elibera retroactiv pentru cel mult 24 de ore, în cazuri excepţionale când medicul nu a putut vizita bolnavul, iar acesta a fost în imposibilitate de a se deplasa.
De altfel, pe acest considerent, de vădită încălcare a prevederilor unui ordin intern, respectivul certificat medical eliberat retroactiv nici nu a fost aprobat de şeful inspectoratului, Comisarul şef de poliţie.
În aceste condiţii Înalta Curte reţine, contrar celor apreciate de Instanţa de Fond, că un act medical emis cu încălcarea vădită a legii nu poate servi drept temei legal şi valabil pentru motivarea unei absenţe de 55 de zile de la serviciu.
Coroborând această dovadă şi cu celelalte probe administrate în cauză (rapoarte, declaraţii de martorii) ce atestă că reclamantul - intimat nici măcar nu şi-a anunţat şefii în momentul în care a început să absenteze de la serviciu şi a refuzat să răspundă şi la apelurile telefonice ale colegilor, şi chiar cu recunoaşterile reclamantului - intimat, Înalta Curte reţine că absenţa acestuia din urmă de la serviciu, pe o perioadă de 55 de zile nu are o motivare şi o justificare legală, astfel că subzistă abaterea disciplinară corect stabilită şi reţinută prin ordinele contestate.
Totodată, Înalta Curte apreciază că sancţiunea disciplinară aplicată reclamantului - intimat, respectiv destituirea din poliţie se justifică atât în raport de gravitatea abaterii comise, demonstrată prin numărul mare de absenţe nemotivate cât şi prin circumstanţele de fapt în care a fost ea înfăptuită, care au demonstrat lipsa de rigoare, de profesionalism şi de preocupare pentru menţinerea prestigiului corpului profesional al poliţiştilor, fiind evident că îndatoririle de serviciu ale acestora sunt stricte şi presupun un grad ridicat de responsabilitate şi disciplină.
Din această perspectivă este de menţionat ca relevantă şi împrejurarea că această sancţiune a fost propusă în unanimitate de membri Consiliului de disciplină şi avizată ca atare de preşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor.
În considerarea celor învederate, Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate criticile recurentului - pârât I.G.P.R. vizând fondul cauzei astfel că, în baza art. 312 C. proc. civ., va admite recursul acestuia şi va modifica în tot sentinţa atacată, apreciată ca nelegală atât sub aspectul anulării celor două dispoziţii atacate cât şi al acordării integrale a drepturilor salariale pe perioada absentării de la serviciu, urmând ca în fond, pentru aceleaşi considerente, să fie respinsă ca neîntemeiată acţiunea reclamantului F.R.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul I.P.J.B. împotriva sentinţei nr. 130/CA/2007 - P.I. din 29 iunie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de I.G.P.R. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de reclamantul F.R.V., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 202/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 204/2008. Contencios. Acţiuni împotriva... → |
|---|
