ICCJ. Decizia nr. 182/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 182/2008
Dosar nr. 2704/57/2006
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC U. SA Petroşani a chemat în judecată D.G.F.P. a judeţului Hunedoara şi A.N.A.F., solicitând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 215/2006 emisă de D.G.F.P. a judeţului Hunedoara, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, desfiinţarea Deciziei de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006, a dispoziţiei de măsuri şi a raportului de inspecţie fiscală.
Prin Încheierea nr. 13 din 3 noiembrie 2006 Instanţa s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 şi a respins cererea ca urmare a neconsemnării cauţiunii stabilite conform prevederilor art. 185 alin. (2) C. proCod Fiscal
A fost invocată excepţia prematurităţii cererii, iar reclamanta a arătat că nu a primit nici un răspuns, astfel că sunt îndeplinite prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr. 63 din 13 iulie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia invocată şi a respins ca prematur introdusă acţiunea formulată de reclamantă.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamanta a contestat, în baza art. 175 C. proCod Fiscal, Decizia de impunere, raportul de inspecţie fiscală, dispoziţia de măsuri la data de 11 iulie 2006.
Fără să aştepte soluţionarea contestaţiei, reclamanta în data de 12 septembrie 2006, a înregistrat acţiunea în contencios administrativ fiscal, în baza art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 175 C. proCod Fiscal, împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrativ - fiscale se poate face contestaţie potrivit legii, care este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia în condiţiile legii.
S-a reţinut că în actuala reglementare C. proCod Fiscal soluţionarea contestaţiei nu este încadrată într-un anumit număr de zile, iar după comunicarea deciziei, aceasta şi actele contestate pot fi atacate la Instanţa de contencios - administrativ, iar în cauză nu ar fi aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004, astfel că reclamanta depunând acţiunea de contencios administrativ a procedat nelegal, iar acţiunea este prematură.
Împotriva a cestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, apreciind că este nelegală şi netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Alba Iulia.
În motivele de recurs se arată că hotărârea Instanţei de Fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, fiind incidente dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
Se invocă faptul la data de 1 iulie 2006 s-a formulat contestaţie împotriva unor acte fiscale, contestaţie la care nu s-a primit nici un răspuns în termenul legal de 45 de zile în care trebuiau să răspundă potrivit art. 681 din OG nr. 92/2003, în forma în vigoare la momentul contestaţiei.
În lipsa unei decizii de soluţionare a contestaţiei din partea organului fiscal, reclamanta a depus cererea în contencios administrativ după 62 de zile de aşteptare a soluţiei organului administrativ.
Se apreciază că şi în situaţia în care pentru soluţionarea contestaţiei administrative (a plângerii prealabile) organul fiscal nu ar fi avut reglementat expres un termen, aceasta nu înseamnă că i s-a lăsat posibilitatea să răspundă oricând sau poate niciodată, ci, având în vedere că actul atacat este un act administrativ, organul fiscal ar fi trebuit să răspundă în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii dacă prin lege nu se prevede un alt termen.
Se arată în susţinerea Instanţei de judecată că, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004 (în forma actuală - art. 2 alin. (1) lit. h) contravine flagrant legii procesual fiscale şi a contenciosului administrativ).
D.G.F.P. a judeţului Hunedoara a formulat întâmpinare şi a solicitat, în principal, respingerea recursului ca tardiv, iar, pe fond, respingerea recursului ca nefondat.
Recursul a fost considerat tardiv pentru că sentinţa a fost comunicată la 8 august 2007, iar recursul a fost declarat la 27 august 2007.
Pe fond, se apreciază că recursul este nefondat pentru că reclamanta nu putea formula acţiune în contencios administrativ decât de la data primirii răspunsului la plângere prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii.
A fost invocat chiar faptul că, pe parcursul soluţionării cauzei, a fost soluţionată contestaţia, prin Decizia nr. 286 din 15 decembrie 2006 emisă de A.N.A.F., iar reclamantei, deşi i s-a pus în vedere să-şi precizeze cererea în raport de această decizie, aceasta a solicitat anularea numai a deciziei de impunere, a dispoziţiei de măsuri şi a raportului de inspecţie fiscală.
Din examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:
Recurenta a solicitat Instanţei anularea unor acte fiscale, pentru că deşi le atacase cu contestaţie la autorităţile competente, acestea nu au soluţionat contestaţia.
Pe parcursul soluţionării cauzei la Instanţa de Fond, contestaţia a fost soluţionată prin emiterea unei decizii, care nu a fost contestată în prezenta cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 175 C. proCod Fiscal, în forma în vigoare la momentul introducerii contestaţiei şi al acţiunii, împotriva titlului de creanţă şi a altor acte administrativ - fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii, iar contestaţia este o cale administrativă de atac.
Această calificare legală a fost confirmată atât de deciziile Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 409/2004, nr. 63/2006, nr. 563/206) dar şi de practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Plecând de la această calificare, se poate concluziona că până la soluţionarea acestei contestaţii, care se finalizează cu emiterea unei decizii sau dispoziţii, nu pot fi atacate la Instanţa de contencios administrativ actele administrativ - fiscale contestate la organele fiscale.
Este adevărat că dispoziţiile art. 681 C. proCod Fiscal, în forma în vigoare la data introducerii contestaţiei, prevedeau un termen de 45 de zile de la înregistrare prin care cererile depuse de către contribuabil potrivit acestui act normativ să fie soluţionate de către organul fiscal, dar acest termen este de recomandare, iar legea nu prevede sancţiuni pentru nerespectarea acestui termen.
În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004 (aşa cum era formulat anterior modificării) întrucât C. proCod Fiscal instituie norme speciale faţă de prevederile generale cuprinse în Legea contenciosului administrativ.
Chiar şi în situaţia în care s-ar putea aprecia că ar fi aplicabile dispoziţiile cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. g) şi s-ar constata nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri, Instanţa de contencios administrativ nu ar putea analiza legalitatea actelor administrativ fiscale, ci ar putea obliga organul fiscal să soluţioneze contestaţia formulată şi abia, ulterior, dacă această soluţie este contestată, poate proceda la analiza legalităţii acestora.
Însă, în speţă, Instanţa de Fond nu putea să mai oblige autoritatea competentă să soluţioneze contestaţia pentru că aceasta a fost soluţionată pe parcursul desfăşurării litigiului.
Din acest punct de vedere nu este lipsit de relevanţă faptul că a fost soluţionată contestaţia administrativă, iar reclamanta - recurentă nu a solicitat şi anularea deciziei emise de organul fiscal.
Cerinţa legală care instituie procedura administrativă nu neagă dreptul reclamantei - recurente de a se adresa Instanţei de contencios administrativ, dar cererea poate fi făcută, aşa cm prevăd dispoziţiile legale, la Instanţa de contencios administrativ competentă.
Cum, după emiterea deciziei, C. proCod Fiscal nu prevede un termen expres în care să se soluţioneze contestaţiile formulate împotriva actelor fiscale, pentru evitarea eventualelor consecinţe, datorate nesoluţionării într-un termen rezonabil al acesteia, există, însă, dispoziţii privind posibilitatea acordată, atât organului fiscal competent, dar şi Instanţelor de contencios administrativ, de suspendare a actelor fiscale contestate.
Se constată că deşi cererea reclamantei era inadmisibilă, Instanţa de Fond a respins-o ca fiind prematur introdusă, soluţie care este nelegală, pentru că în lipsa contestaţiei deciziei emise în procedura administrativă, soluţia este respingerea ca inadmisibilă.
Chiar dacă recursul este declarat de reclamantă, având în vedere ca inadmisibilitatea cererii este o normă de procedură de ordine publică aceasta a fost invocată din oficiu de Instanţă.
Referitor la excepţia tardivităţii recursului, aceasta va fi respinsă ca nefondată.
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârilor, dacă legea nu dispune altfel, iar art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicare.
Prin verificarea actelor depuse la dosar se constată că sentinţa Instanţei de Fond a fost comunicată reclamantei la data de 08 august 2007, iar recursul a fost declarat la data de 22 august 2007, astfel că se poate stabili că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, iar excepţia tardivităţii va fi respinsă.
Faţă de considerentele expuse, va fi admis recursul, va fi modificată sentinţa atacată, în sensul că, va fi respinsă acţiunea reclamantei ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC U. SA Petroşani împotriva sentinţei civile nr. 63 din 13 iulie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 16/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 202/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
