ICCJ. Decizia nr. 141/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 141/2008
Dosar nr. 5124/3/2007
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2008
Asupra recursul de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ reclamanta R.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.D.A.S., obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru perioada 2001 - 2002, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999, funcţionarii publici au dreptul, pe lângă îndemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Aplicarea acestui articol de lege a fost suspendată prin OUG nr. 33/2001 şi, ulterior, menţinută prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anilor 2001 - 2005.
Reclamanta a mai arătat că suspendarea dreptului la prima de concediu este neconstituţională şi nelegală, iar în privinţa dreptului la acţiune pentru prima de concediu nu poate fi vorba de prescripţie, termenul de prescripţie fiind la rândul său suspendat.
Sesizat iniţial, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1759 din 14 martie 2007, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 1461 din 30 mai 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei, obligând-o pe pârâtă să-i plătească acesteia sumele reprezentând prima de concediu pe anii 2001 - 2002, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, Instanţa de Fond a reţinut că actele normative criticate nu mai sunt în vigoare, iar suspendarea exerciţiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu stingerea acestui drept ci a avut ca efect numai imposibilitatea realizării acestui drept pentru funcţionarii publici, în intervalul de timp respectiv.
Împotriva sentinţei pronunţate de Instanţa de Fond a declarat recurs pârâta C.N.P.A.D.A.S., apreciind hotărârea pronunţată ca fiind netemeinică şi nelegală.
Recurenta arată că dreptul la prima de concediu a fost suspendat prin OUG nr. 33/2001 şi, ulterior, prin Legea bugetului de stat pe anul 2002, precum şi prin Legea bugetului asigurărilor de stat pe acelaşi an.
Mai arată recurenta că în mod greşit Instanţa de Fond a obligat-o să plătească reclamatei primele de concediu pe anii 2001 şi 2002, deoarece în perioada respectivă acordarea acestui drept fusese suspendată prin lege, iar recurenta nu putea încălca dispoziţiile normative respective.
Examinând cauza în raport cu criticile aduse soluţiei Instanţei de Fond, cu apărările formulate şi probele administrate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este de necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu, să li se acorde o prima egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că, prin dispoziţii succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001 - 2006.
Numai că, astfel cum corect a reţinut Instanţa de Fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) la republicarea legii în M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004, precum şi prin art. 35 alin. (2) la republicarea în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007.
Aşadar, prin suspendarea aplicării dreptului menţionat nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.A.D.O.L.F.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o prevedere lipsită de conţinut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.P.A.D.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 1461 din 30 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 140/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 142/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
