ICCJ. Decizia nr. 2090/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2090/2008
Dosar nr. 1475/33/2007
Şedinţa publică de la 23 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 659 din 23 noiembrie 2007, a respins acţiunea formulată de F.M. în contradictoriu cu C.J.P. Cluj prin care reclamanta solicita anularea hotărârii din 1 august 2007, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii e beneficiară a Legii nr. 189/2000; a respins totodată excepţia de tardivitate a acţiunii şi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut, cu privire la excepţiile invocate, că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 163 C. proc. civ., neexistând tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, cu pricina ce face obiectul Dosarului nr. 1098/2006, al aceleiaşi instanţe, indicat de pârâtă, pentru a se putea reţine autoritatea de lucru judecat şi nici nu s-a făcut, de către pârâtă, dovada comunicării efective a hotărârii contestate, pentru a se putea reţine excepţia tardivităţii acţiunii, borderoul nefiind o dovadă în acest sens.
Pe fondul cauzei instanţa a reţinut că reclamanta a depus, în probaţiune două declaraţii autentificate de martori cu conţinut contradictoriu.
Astfel în timp ce martora B.E. a declarat că o cunoaşte pe reclamanta din iunie 1940, când s-a angajat ca menajeră în casa părinţilor săi familia P., localitatea Z., refugiindu-se cu aceştia, în septembrie 1940, în localitatea C.M., judeţul Argeş şi apoi din 1942 s-a mutat, cu aceeaşi familie în Bucureşti, martora B.A. a susţinut că reclamanta s-a refugiat din oraşul Zalău, în Câmpulung Muşcel, împreună cu familia P., în septembrie 1940, după care a plecat în Bucureşti, revenind în localitatea B., în octombrie 1945.
Referitor la înscrisurile depuse la dosar respectiv copia carnetului de muncă din care rezultă că în iulie 1940 avea calitatea de servitoare cotizantă la C.A.S. Zalău, precum şi copia carnetului de refugiat eliberat la 22 mai 1943 din care rezultă refugiul acesteia din oraşul Zalău, instanţa de fond a apreciat că acestea, prin ele însele, nu probează susţinerile reclamantei ele putând constitui cel mult un început de dovadă scrisă.
În baza acestor probatorii şi faţă de împrejurarea că cele două martore nu au putut fi audiate în faţa instanţei, s-a concluzionat că acţiunea reclamantei este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta susţinând că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legii întrucât, din probele administrate în cauză, rezultă că se încadra în ipoteza prevăzută de Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respinsă.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 06 septembrie 1940, până la 06 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din H.G. nr. 127/2002, dovada acestor împrejurări de poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declaraţii de martori.
Din proba cu înscrisuri aflată la dosar, respectiv carnetul de muncă al intimatei, rezultă că acesta a activat şi a depus cotizaţia de asigurări sociale, în perioada 1940 - 1943, în oraşul Zalău, iar din 1945 a fost angajata la Grădiniţei de copii nr. E din oraşul Cluj.
Din declaraţiile autentificate ale martorilor B.A. şi B.E., rezultă însă că reclamanta s-a refugiat din oraşul Zalău în localitatea C.M., judeţul Argeş, în luna septembrie a anului 1940 (odată cu cedarea Ardealului de Nord) plecând ulterior cu familia în a cărei casă lucra, în oraşul Bucureşti. Cu privire la data întoarcerii din refugiu, martorii au însă opinii diferite, prima susţinând că reclamanta s-a întors în localitatea de domiciliu B., judeţul Sălaj, în octombrie 1945, iar cealaltă, că a plecat, în iunie 1943, în comuna U., judeţul Alba.
Pe cale de consecinţă, cum declaraţiile autentificate de martori relevă o altă situaţie decât cea rezultată din înscrisul oficial aflat la dosar, iar conţinutul acestuia din urmă dovedeşte că intimata a lucrat şi deci a locuit în oraşul Zalău, aflat în teritoriile ocupate, în perioada 1940-1943, Curtea constată că aşa cum, corect, a stabilit instanţa de fond, în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, recursul declarat în cauză urmând a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.M. împotriva sentinţei civile nr. 659 din 23 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2088/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2092/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
