ICCJ. Decizia nr. 2087/2008. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2087/2008
Dosar nr. 1044/32/2007
Şedinţa publică de la 23 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 167 din 17 decembrie 2007, a admis acţiunea formulată de reclamantul A.V. împotriva pârâţilor U.N.B.R. şi Baroul Avocaţilor N., a anulat decizia nr. 9 din 9 martie 2007 şi decizia nr. 29 din 1 iunie 2007 emise de Baroul Avocaţilor N., precum şi decizia nr. 244 din 22 septembrie 2007 emisă de Consiliul U.N.B.R. şi a obligat Baroul N. să emită decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamantul a formulat cerere pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, îndeplinind condiţiile impuse de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, fapt atestat de pârâtă în preambulul hotărârii nr. 9 din 9 martie 2007.
Urmare a cererii de primire în această profesie, Consiliul Baroului N. a hotărât susţinerea unui test scris de verificare a cunoştinţelor, baremul minim pentru promovarea testului fiind nota 7.
Lucrarea scrisă a reclamantului a fost notată cu mai puţin de nota 7, motiv pentru care, prin hotărârea nr. 9 din 9 martie 2007, Consiliul Baroului N. a respins cererea de primire în profesia de avocat, pe considerentul că acesta nu îndeplineşte baremul de verificare a cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Prin hotărârea nr. 29 din 1 iunie 2007 Consiliul Baroului N. a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamant împotriva hotărârii anterior indicate.
Prin decizia nr. 244 din 22 septembrie 2007 Consiliul U.N.B.R. a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamant împotriva celor două hotărâri mai sus individualizate.
Instanţa de fond a opinat în sensul că, în raport de împrejurarea că reclamantul îndeplinea condiţiile impuse de art. 16 pct. 2 din Legea nr. 51/1991, alegerea modalităţii de examinare sub formă scrisă este de natură a duce la nulitatea hotărârii nr. 9 din 9 martie 2007 a Consiliul Baroului N.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâţii U.N.B.R. şi Baroul Avocaţilor N., care au solicitat desfiinţarea acesteia şi respingerea acţiunii.
În motivarea căii de atac, recurenţii au susţinut că hotărârea atacată este nelegală, întrucât se întemeiază pe o interpretare forţată şi eronată a dispoziţiilor legale aplicabile în materie.
Pe acest aspect, recurenţii au precizat faptul că Statutul profesiei de avocat nu contravine Legii nr. 51/1991, ci aduce lămuriri şi cuprinde norme de aplicare ale acestei legi.
Recurenţii au susţinut că îndeplinirea condiţiilor de primire în profesia de avocat nu creează în nici un caz un drept al candidatului de a fi primit, fără respectarea unor minime condiţii de cunoştinţe referitoare la desfăşurarea acestei profesii.
Intimatul a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de fond a analizat corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, recurentul-reclamant A.V. a contestat legalitatea hotărârii nr. 9 din 9 martie 2007, a hotărârii nr. 29 din 1 iunie 2007 emise de Baroul Avocaţilor N., precum şi decizia nr. 244 din 22 septembrie 2007 emisă de Consiliul U.N.B.R., prin care aceştia au respins cererea sa de admitere în profesia de avocat, cu scutire de examen, cu motivarea că acesta nu îndeplineşte condiţiile legale, întrucât nu a obţinut nota 7 la testul de verificare a cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Înalta Curte apreciază că refuzul intimaţilor-pârâţi de a da curs cererii recurentului-reclamant este nejustificat, întrucât art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 prevede că „la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Condiţia privind exercitarea acestor profesii într-un interval de 10 ani reprezintă fundamentul scutirii de examen, întrucât se pleacă de la prezumţia că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoştinţelor necesare exercitării profesiei de avocat.
Aşadar, după cum a reţinut şi prima instanţă, textul de lege anterior enunţat conferă persoanelor care au deţinut una din funcţiile enumerate în cuprinsul acestuia dreptul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii individualizate în lege.
Într-adevăr, art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Însă, această prevedere din Statut nu trebuie înţeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanţilor sub forma unui examen scris, cu notă minimă de promovare 7.
A primi o asemenea interpretare, realizată de autorităţile intimate, înseamnă a goli de conţinut şi de eficienţă prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Înalta Curte constată că, cauza dedusă judecăţii, deşi a fost intitulată „test de verificare a cunoştinţelor”, proba susţinută de recurent a însemnat în realitate un examen. Or, atâta timp cât textul legal aflat în discuţie a reglementat dreptul reclamantului de a fi primit în această profesie fără examen, susţinerea unei probe scrise contravine dispoziţiei legale.
Instanţa de control judiciar apreciază că este corectă interpretarea realizată de instanţa de fond în sensul că, deşi în Statutul profesiei de avocat nu este reglementată modalitatea de verificare a cunoştinţelor, în raport de prevederile legale în materie, verificarea cunoştinţelor trebuie să se facă în raport cu scopul avut în vedere şi în nici un caz sub forma unei probe scrise, cu prevederea notei minime de trecere, întrucât, aşa cum s-a mai arătat, această modalitate de testare a solicitanţilor nu mai reprezintă o „verificare”, ci echivalează cu susţinerea unui examen.
În consecinţă, în raport de prevederile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de U.N.B.R. şi de Baroul N. împotriva sentinţei civile nr. 167 din 17 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2086/2008. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2088/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
