ICCJ. Decizia nr. 2086/2008. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2086/2008
Dosar nr. 5855/3/2007
Şedinţa publică de la 23 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Municipiului Bucureşti, reclamantul Cabinetul de Avocat „M.G.” a chemat în judecată pârâta RA - APS pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să finalizeze procedura de vânzare începută în baza ordonanţei nr. 19 din 24 ianuarie 2002 prin negociere directă cu Cabinetul de avocat „M.G.” pentru imobilul situat în Bucureşti, Piaţa W.M.
Tribunalul Bucureşti, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2036 din 26 martie 2007 a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În considerentele sentinţei se arată că potrivit art. 37 din O.G. nr. 19/2002 litigiile cu privire la desfăşurarea procedurilor de vânzare a imobilelor proprietate privată a statului, aflate în administrarea RA - APPS sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ şi cum nu este prevăzută o competenţă specială, competenţa se determină potrivit regulilor generale prevăzute de art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Cum litigiul are ca obiect obligarea unei autorităţi publice centrale la încheierea unui contract administrativ, în conformitate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost declinată competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 5855/3/2007 la această instanţă iar prin sentinţa civilă nr. 2707 din 31 octombrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamantul a încheiat cu pârâta la 30 iunie 2005 contractul de locaţiune nr. BB care a fost prelungit succesiv prin actele adiţionale din 26 aprilie 2005 şi din 23 august 2006 până la 28 iunie 2007.
Reclamantul a depus la RA - APPS o cerere înregistrată sub nr. 5328 din 2 mai 2006 prin care s-a solicitat cumpărarea spaţiului deţinut cu titlu de locaţiune iar pârâta i-a comunicat, la 24 mai 2006, că spaţiul a fost inclus în etapa a III-a de dezmembrare a numărului cadastral de bază a imobilului.
S-a arătat că art. 31 din O.G. nr. 19 din 24 ianuarie 2002 a prevăzut că vânzarea imobilelor ce fac obiectul unor contracte de locaţiune valabil încheiate se face prin negociere directă, iar preţul de ofertă de stabileşte pe baza unui raport de evaluare elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate potrivit legii, negocierea pornind de la acest preţ de ofertă.
Art. 31 din O.G. nr. 19 din 24 ianuarie 2002 a fost modificat prin Legea nr. 640 din 7 decembrie 2002 care a aprobat-o şi modificat-o iar textul prevede că vânzarea se poate face prin negociere directă.
Faţă de data formulării cererii rezultă că, potrivit art. 31 din O.G. nr. 19/2002, modificat, pârâta nu avea obligaţia de a vinde prin negociere directă ci era o posibilitate, iar pârâta a ales să vândă spaţiul prin licitaţie deschisă şi nu prin negociere directă.
Faptul că pârâta a răspuns reclamantului că spaţiul deţinut a fost inclus în etapa a III-a de dezmembrarea numărului cadastral nu echivalează cu începerea procedurii de vânzare, nefiind stabilit nici un preţ de ofertă.
De altfel, au fost invocate şi modificările aduse legislaţiei în privinţa vânzării imobilelor aflate în administrarea RA - APPS care se poate face prin licitaţie deschisă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Cabinetul de Avocat „M.G.” solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Soluţia instanţei de fond este considerată greşită pentru că la data formulării cererii de cumpărare se aplicau dispoziţiile art. 31 din O.G. nr. 19/2002, modificate prin Legea nr. 640 din 7 decembrie 2002, iar capitolul II din acest act normativ avea mai multe secţiuni între care vânzarea imobilelor prin licitaţie şi vânzarea imobilelor prin negociere directă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 32, pârâta, după primirea cererii de cumpărare, era obligată să comunice solicitantului decizia de admitere sau de respingere în termen de 15 zile, astfel că este considerată greşită susţinerea instanţei de fond că pârâta a considerat că se impune vânzarea prin licitaţie.
Greşită a fost apreciată şi susţinerea instanţei de fond potrivit căreia răspunsul dat de pârâtă nu ar echivala cu începerea procedurii de vânzare pentru că, după acest răspuns, a fost selectat evaluatorul care a şi efectuat raportul de evaluare şi l-a înaintat RA - APPS, apreciindu-se că prin acesta a fost acceptată tacit cererea de cumpărare.
Este invocat şi faptul că la 19 iulie 2006 recurentul ar fi notificat RA - APPS şi a solicitat continuarea procedurii de vânzare începută şi încheierea contractului de vânzare-cumpărare la care pârâta-intimată nu a răspuns.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
RA - APPS a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Recurentul a încheiat la 30 iunie 2005 un contract de locaţiune şi prestări servicii cu RA -APPS pentru imobilul situat în Bucureşti, Piaţa W.M., fiind încheiat un act adiţional la 26 aprilie 2006 şi un altul la 23 iunie 2007, fiind prelungit termenul locaţiunii până la data de 28 iunie 2007. În baza acestui contract, reclamanta a solicitat cumpărarea spaţiului iar în prezenta cauză solicită obligarea pârâtei la finalizarea procedurii de vânzare a imobilului prin negociere directă.
La momentul formulării cererii de cumpărare erau în vigoare dispoziţiile O.G. nr. 19/2002, astfel cum a fost completată şi modificată prin Legea nr. 640/2002.
Soluţia instanţei de fond este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Este adevărat că în Capitolul II al O.G. nr. 19/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 640/2002 sunt patru secţiuni, dar una dintre acestea prevede regulile comune privind vânzarea imobilelor.
Recurentul susţine că ar fi fost declanşată procedura de vânzare prin negociere directă deoarece a formulat cerere de cumpărare, pârâta a organizat licitaţie pentru selectarea evaluatorului în vederea stabilirii preţului de ofertă, chiar a şi fost efectuat raportul de evaluare şi înaintat RA - APPS.
Aceste susţineri sunt nefondate pentru că operaţiunile legate de selectarea evaluatorului prin licitaţie şi stabilirea preţului de ofertă pe baza raportului de evaluare sunt îndeplinite obligatoriu, indiferent dacă vânzarea imobilului s-ar face prin negociere directă sau prin licitaţie publică, astfel cum rezultă din prevederile art. 15 din O.G. nr. 19/2002, art. inclus în secţiunea a II-a - Reguli comune privind vânzarea imobilelor, aplicabile deci celor două categorii de vânzări.
Pentru declanşarea procedurii de vânzare prin negociere directă nu este suficientă numai selectarea evaluatorului, întocmirea raportului de evaluare ci, potrivit art. 32 din O.G. nr. 19/2002, după depunerea cererii de cumpărare, RA - APPS trebuie să comunice solicitantului decizia sa de admitere sau de respingere a cererii în termen de 15 zile de la data primirii acesteia şi numai dacă este admisă se poate trece la negociere directă a vânzării imobilului.
Este greşită susţinerea recurentei că deşi nu a fost emisă nici o decizie de admitere sau respingere a cererii, prin actele întocmite ar fi o acceptare tacită a cererii de cumpărare pentru că negocierea directă nu poate fi tacită iar actele trebuiau să fie îndeplinite indiferent de varianta aleasă pentru vânzare/negociere directă sau licitaţie publică.
Nu pot fi reţinute nici criticile vizând faptul că pârâta nu a respectat termenul prevăzut de art. 32 din O.G. nr. 19/2002 pentru că recurentul nu s-a adresat intimatei pentru refuzul de a soluţiona cererea, drept conferit de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Nici răspunsul înaintat recurentului la data de 24 mai 2006 nu poate fi considerat că reprezintă acceptarea tacită a vânzării prin negociere directă pentru că aceasta nu poate constitui decizie, în sensul art. 32 din O.G. nr. 19/2002.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. va fi respins recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Cabinet de Avocatură „M.G.” împotriva sentinţei civile nr. 2707 din 31 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2083/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2087/2008. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
