ICCJ. Decizia nr. 2160/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2160/2008
Dosar nr. 972/46/2007
Şedinţa publică din 28 mai 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Constată că prin acţiunea înregistrată la data de 26 noiembrie 2007 la Curtea de Apel Piteşti, reclamanţii I.B.C., D.C.E., Ş.C., N.D. şi N.N.C. au chemat în judecată pe pârâţii M.I.R.A., Direcţia Generală Anticorupţie şi pe M.E.F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună obligarea Direcţiei Generale Anticorupţie la plata primelor de vacanţă, pe perioada 2005 - 2006, actualizată în raport cu indicele de inflaţie, la data plăţii, obligarea acesteia la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005, conform art. 6 din OGnr. 38/2003, actualizat potrivit indicelui de inflaţie, la data plăţii, obligarea M.I.R.A. şi M.E.F. la asigurarea fondurilor necesare plăţii acestor drepturi, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt salariaţi ai Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul M.I.R.A., având calitate de funcţionari publici cu statut special - acela de poliţist.
În această calitate, beneficiază de dispoziţiile Legii nr. 188/1999 [art. 33 alin. (2)], referitoare la prima de concediu, dar şi ale art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003, referitoare la sporul de fidelitate.
Începând, însă, cu anul 2001, dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate succesiv, prin legile anuale ale bugetului de stat, până la data de 31 decembrie 2006, suspendare pe care o consideră nelegală şi neconstituţională, deoarece aduce atingere unui drept salarial.
Pe de altă parte, un drept câştigat nu poate fi restrâns sau retras decât printr-un act normativ cu aceeaşi valoare juridică.
Referitor la sporul de fidelitate, reclamanţii au motivat incidenta dispoziţiilor art. 6 din OG nr. 38/2003, care prevăd obligaţia instituţiei-pârâte la acordarea acestuia, in raport de vechimea in muncă a fiecăruia.
Şi acest drept a fost suspendat, prin OUG nr. 118/2004, aprobată prin Legea nr. 28/2005, suspendare apreciată, de asemenea, ca nelegală în raport cu normele invocate în susţinerea cererilor lor.
În sfârşit, au arătat că acest drept se impune a fi acordat de către instituţia angajator, Direcţia Generală Anticorupţie Bucureşti, în raport cu perioada lucrată de fiecare reclamant, iar ceilalţi pârâţi, să fie obligaţi la asigurarea fondurilor necesare plăţii.
În cauză a fost formulată o cerere de intervenţie în interes propriu de către M.M.D., care a solicitat acordarea primei de vacanţă pe perioada 2004 - 2006 precum şi acordarea sportului de fidelitate pentru anul 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 14/F-C din 16 ianuarie 2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii I.B.C., D.C.E., Ş.C., N.D. şi N.N.C. în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A., Direcţia Generală Anticorupţie Bucureşti şi M.E.F.
A obligat pârâta Direcţia Generală Anticorupţie Bucureşti să plătească reclamanţilor prima de vacanţă pe perioada 2005 - 2006, reactualizată în raport cu indicele de inflaţie, până la data plăţii efective.
A obligat pe pârâţii M.I.R.A. şi M.E.F. să elaboreze proiectul de buget necesar alocării sumelor plăţii acestui drept.
A respins capătul de acţiune referitor la sporul de fidelitate şi cel referitor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au calitatea de angajaţi ai Direcţiei Generale Anticorupţie, cu statut de funcţionari publici, conform susţinerii acestora, dar şi recunoaşterii pârâţilor.
Conform art. 33 pct. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, aceştia au dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Acest text a fost, însă, suspendat, succesiv, prin legile anuale ale bugetului de stat, începând cu anul 2001 - până la 31 decembrie 2006.
Însă, suspendarea plăţii nu echivalează cu înlăturarea dreptului, decât prin încălcarea principiului protecţiei financiare a drepturilor omului şi, prin urmare, s-ar transforma un drept prevăzut într-o obligaţie lipsită de conţinut, într-un drept viciat în substanţa sa şi, practic, lipsit de orice valoare.
Însă, referitor la cea de-a doua solicitare, Curtea a apreciat că este nefondată, întrucât reclamanţii nu au adus dovezi din care să rezulte beneficiul de care au fost lipsiţi precum şi a subzistenţei obligaţiei în sarcina pârâţilor.
La dosar nu este depusă nici o dovadă care să susţină temeinicia solicitării reclamanţilor şi, implicit, incidenţa dispoziţiilor art. 6 din OG nr. 38/2003.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate au declarat recurs reclamanţii I.B.C., D.C.E., Ş.C., N.D. şi N.N.C., intervenientul M.M.D. şi pârâtul M.E.F.
În motivarea recursului, reclamanţii au susţinut că în mod neîntemeiat le-a fost respinsă acţiunea privind acordarea sporului de fidelitate pentru anul 2005.
Intervenientul M.M.D. a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe cererea de intervenţie formulată în cauză.
În recursul declarat de M.E.F. a fost reiterată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei respective, motivându-se că atribuţii privind angajarea şi salarizarea reclamanţilor au celelalte instituţii pârâte.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu apărările formulate şi probele administrate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că toate cele trei recursuri sunt întemeiate, pentru considerentele expuse în continuare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţi, instanţa a reţinut în mod întemeiat că suspendarea exerciţiului dreptului de a primi prima de concediu nu echivalează cu stingerea/înlăturarea dreptului, ci are ca efect doar imposibilitatea realizării acestui drept în intervalul de timp pentru care exerciţiul dreptului la prima de concediu a fost suspendat.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru acordarea sportului de fidelitate, care este reglementat de art. 6 din OGnr. 38/2003 şi care se acordă în raport cu vechimea în muncă.
Şi în ceea ce priveşte drepturile băneşti cuvenite cu titlu de spor de fidelitate pentru anul 2005, se reţine că doar pentru anul 2005 a fost suspendat exerciţiul acestui drept, astfel încât odată cu încetarea suspendării, reclamanţii au dreptul la acordarea acestui spor pentru anul 2005, drepturile la sporul de fidelitate încadrându-se în categoria drepturilor câştigate prin lege.
Instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra cererii de intervenţie în interes propriu formulată de M.M.D., iar recursul declarat de acest intervenient este întemeiat.
Este necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca pe lângă indemnizaţia de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că prin dispoziţii succesive acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001 - 2006.
Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De asemenea, în ceea ce priveşte drepturile băneşti cuvenite cu titlu de spor de fidelitate pentru anul 2005, se reţine că doar pentru anul 2005 a fost suspendat exerciţiul acestui drept, astfel încât odată cu încetarea suspendării, intervenientul are dreptul la acordarea acestui spor pentru anul 2005, drepturile la sporul de fidelitate încadrându-se în categoria drepturilor câştigate prin lege.
Recursul declarat de M.E.F. este întemeiat în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei respective, pe fondul cauzei sentinţa atacată cu recurs fiind temeinică şi legală.
Instanţa de fond s-a pronunţat fară a reţine lipsa calităţii procesuale pasive a M.E.F., între acest pârât şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii neexistând identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu între această autoritate şi reclamanţi. Or, numai existenţa unor astfel de raporturi juridice poate justifica legitimarea procesuală pasivă în cauză a unei autorităţi sau instituţii publice, având în vedere că dreptul la prima de concediu şi la sporul de fidelitate - ce constituie obiectul acţiunii în speţa de faţă-sunt drepturi de natură salarială.
Între reclamanţi şi M.E.F. nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a instituţiei respective.
Raporturile de muncă sunt între reclamanţi, pe de o parte şi instituţiile în care îşi desfăşoară activitatea, pe de altă parte, M.I.R.A. fiind ordonatorul principal de credite pentru aceştia.
Pretenţiile reclamanţilor solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., vor fi admise recursurile declarate de I.B.C., D.C.E., Ş.C., N.D., N.N.C. şi M.M.D. precum şi de M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 14/F-C din 16 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Va fi casată în parte hotărârea atacată şi în fond va fi obligat M.I.R.A. să plătească reclamanţilor şi sporul de fidelitate pentru anul 2005, reactualizat în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
Va fi admisă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de M.M.D. şi va fi obligat M.I.R.A. să-i plătească acestuia prima de vacanţă pe anii 2005 - 2006 şi sporul de fidelitate pentru anul 2005, ambele reactualizate în raport cu indicele de inflaţiepână la data plăţii efective.
Va fi respinsă acţiunea formulată de reclamanţi faţă de M.E.F. pentru lipsa calităţii procesuale a acestuia.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de I.B.C., D.C.E., Ş.C., N.D., N.N.C. şi M.M.D. precum şi de M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 14/F-C din 16 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte hotărârea atacată şi în fond obligă M.I.R.A. să plătească reclamanţilor şi sporul de fidelitate pentru anul 2005, reactualizat.
Admite cererea de intervenţie în interes propriu formulată de M.M.D. şi obligă M.I.R.A. să plătească prima de vacanţă pe anii 2005 - 2006 reactualizată şi sporul de fidelitate pentru anul 2005, reactualizat.
Respinge acţiunea formulată de reclamanţi faţă de M.E.F. pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2156/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2163/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
