ICCJ. Decizia nr. 2219/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2219/2008
Dosar nr. 4315/2/2007
Şedinţa publică din 30 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantele M.G., C.S., B.I., P.F.M., S.I.D. şi B.C.M. au chemat în judecată Autoritatea Naţională a Vămilor şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând instanţei obligarea pârâţilor la plata sumelor reprezentând prime de concediu pe anii 2001 - 2006 actualizate cu rata inflaţiei de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
A solicitat de asemenea obligarea pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare plăţii sumelor pretinse.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că, în calitate de funcţionari publici angajaţi ai Autorităţii Naţionale a Vămilor, au dreptul potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, „la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
A mai susţinut că, prin legile bugetare anuale, executarea acestei dispoziţii legale a fost nelegal suspendată, fiind îngrădită însăşi plata acestui drept conform dispoziţiilor art. 41 din Constituţia României.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 2001 - 2003.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2467 din 11 octombrie 2007 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a respins ca neîntemeiate excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Totodată, a admis acţiunea formulată de reclamante şi a obligat pârâta la plata către acestea a primei de concediu pe anii 2001 - 2006, actualizată cu rata inflaţiei, la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că:
- excepţia lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va fi respinsă, întrucât în raport de obiect şi cauză, în speţă nu există obligaţia parcurgerii procedurii prealabile;
- excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este neîntemeiată, întrucât suspendarea plăţii dreptului la plata primei de concediu a operat o întrerupere a cursului prescripţiei;
- pe fond, reclamantele, în calitate de funcţionari publici în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor au dreptul la plata unei prime de concediu conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Autoritatea Naţională a Vămilor susţinând în esenţă că:
- instanţa de fond a aplicat greşit textele de lege atunci când a dispus respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune;
- în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nu există obligaţia parcurgerii procedurii prealabile, întrucât conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul rezolvării unei cereri referitoare la un drept sau interes legitim;
- în cauză nu este vorba de o suspendare a dreptului la prima de concediu ci de inexistenţa dreptului în anii în care legiuitorul a suspendat aplicarea prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată.
Recurenta a mai susţinut că, la data expirării suspendării, norma suspendată reintră de drept în vigoare, dar ea nu poate fi aplicată retroactiv pe perioada cât a fost suspendată.
Examinând sentinţa în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată (…) trebuie să solicite autorităţii publice emitente în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
Legea contenciosului administrativ rezolvă situaţia procedurii prealabile când există o jurisdicţie administrativă specială iar partea nu optează pentru această cale jurisdicţională.
În cauză aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în raport de obiectul şi cauza litigiului, nu există obligaţia parcurgerii procedurii prealabile, dispoziţiile art. 911 din Legea nr. 188/1999 reglementând doar competenţa instanţelor de contencios administrativ.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, pe bună dreptate a fost respinsă ca neîntemeiată de instanţa de fond, întrucât suspendarea plăţii drepturilor la plata primei de concediu a operat o întrerupere a cursului prescripţiei.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor urmează a se constata că în mod corect aceasta a fost admisă de către instanţa de fond, întrucât potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, în domeniul finanţelor publice, Ministerul Finanţelor Publice are în principal următoarele atribuţii: coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar şi anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie.
Art. 20 al aceluiaşi articol precizează că, ordonatorii principali de credite sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor publice autonome.
Potrivit acestor prevederi ordonatorii principali de credite au obligaţia ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanţelor Publice propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acestea, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli şi estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a dispus admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Referitor la susţinerile recurentei-pârâte pe fondul cauzei, acestea urmează a fi înlăturate, întrucât fiind un drept câştigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menţionate. Aceste dispoziţii legale nu conţin vreo referire la o eventuală desfiinţare a drepturilor la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercitării acestui drept.
În acest sens s-au pronunţat şiSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007, reţinându-se că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 C. muncii.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva sentinţei civile nr. 2467 din 11 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2218/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2221/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
