ICCJ. Decizia nr. 2215/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2215/2008
Dosar nr. 1856/42/2006
Şedinţa publică de la 30 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC M. SA Târgovişte a chemat în judecată Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale şi a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării, pe D.C., precum şi membrii Comisiei pe care îi va identifica după depunerea la dosar a procesului verbal de şedinţă din 20 decembrie 2005, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii să depună anularea deciziei nr. 459 din 20 decembrie 2005 şi a deciziei nr. 018 din 3 februarie 2006 ambele emise de Ministerul Finanţelor Publice şi obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor pentru prejudiciul material şi moral estimat provizoriu la 30.000 RON.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin decizia atacată i-a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal din 25 august 2005, decizie care este nelegală, deoarece aşa cum rezultă din referatul întocmit la 30 martie 2005 de Direcţia Generală a Finanţelor Publice, reclamanta s-a dotat cu un sistem de supraveghere prin camere video a punctelor unde sunt amplasate contoarele, rezervoarele de alcool şi căile de acces în antrepozitul fiscal.
Mai arată că a exercitat plângerea prealabilă însă nu a primit răspuns în termenul legal de rezolvare a plângerii de 30 de zile şi că a atacat decizia la pârâtă, care prin decizia nr. 018 din 3 februarie 2006, i-a respins contestaţia.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 244 din 29 noiembrie 2006 a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă dispunând anularea deciziei nr. 459 din 20 decembrie 2005 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale şi a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării.
De asemenea a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea la despăgubiri a Ministerului Finanţelor Publice - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a luat act că reclamanta a renunţat la judecata capătului de cerere privind obligarea celorlalţi pârâţi, membrii ai Comisiei de autorizare la despăgubiri.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că reclamanta nu a încălcat nici dispoziţiile art. 180 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. cu modificările şi completările ulterioare şi nici dispoziţiile art. 183 lit. c) din lege, astfel încât în mod greşit pârâta Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale prin decizia nr. 459 din 20 decembrie 2003 a revocat autorizaţia de antrepozit fiscal din 25 august 2005, emisă reclamantei.
Cu privire la capătul de cerere privind despăgubirile solicitate de la membrii Comisiei de autorizare a antrepozitelor fiscale, s-a luat act că reclamanta renunţă la acest capăt de cerere iar cu privire la despăgubirile solicitate pârâtei Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale s-a reţinut că reclamanta nu a dovedit existenţa unui prejudiciu constând în despăgubiri de 30.000 RON şi nici întinderea acestui prejudiciu.
Împotriva acestei sentinţe considerată netemeinică şi nelegală a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice care a susţinut în esenţă că: prima instanţă a făcut o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 180 lit. b) şi respectiv 183 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. la cauza dedusă judecăţii, întrucât ceea ce s-a reţinut de organul de control nu a fost inexistenţa sistemului de supraveghere video ci greşita amplasare a camerelor inapte să ofere informaţiile necesare organelor de control pentru o strictă supraveghere a antrepozitului.
Consideră recurenta că s-a făcut o greşită apreciere de către instanţa a referatului din 30 martie 2005 întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, ca o probă contrară situaţiei de fapt constatată la momentul controlului.
Recurenta critică concluziile expertului, apreciind că nu sunt pertinente şi nici utile în cauză pentru că ele se referă numai la existenţa sistemului video, dar nu fac referire la aptitudinea acestuia de a preleva informaţiile necesare organelor fiscale pentru o supraveghere corespunzătoare a antrepozitului, aşa cum solicită C. fisc.
Susţine recurenta că dovezile prezentate de reclamantă, nu au fost de natură să răstoarne situaţia de fapt reţinută de organul de control iar prevederile art. 180 lit. b) şi 183 lit. c) din Legea nr. 571/2003 trebuia aplicate în sensul menţinerii actelor administrative ca temeinice şi legale.
Prin întâmpinare SC M. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât constatările şi concluziile controlului pe care s-a fondat actul de revocare a autorizaţiei, au fost infirmate inechivoc şi categoric prin cele două expertize administrate în cauză.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formate, a probelor administrate, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Obiectul acţiunii judiciare, astfel cum a fost expus de reclamant, vizează anularea deciziei nr. 459 din 20 decembrie 2005 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale şi a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării Bucureşti prin care s-a dispus revocarea antrepozitului autorizat SC M. SA Târgovişte pentru nerespectarea prevederilor art. 180 lit. b) şi art. 183 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., respectiv lipsa sistemului de supraveghere video în locul amplasării contoarelor electrice şi menţinerea unui sistem corespunzător de evidenţă a stocurilor din antrepozitul fiscal.
Aceste încălcări au fost reţinute prin adresa din 16 noiembrie 2005 a Gărzii Financiare - Comisariatul General, menţinute prin decizia nr. 459 din 20 decembrie 2005 şi respectiv decizia nr. 018 din 3 februarie 2006 de respingere a contestaţiei depusă de SC M. SA.
Deci ceea ce au constatat organele de control şi s-a contestat, de reclamantă a fost lipsa sistemului de supraveghere video în locul amplasării contoarelor electrice.
În acest sens se constată că este nefondată critica recurentei că prima instanţă a făcut o interpretare greşită a prevederilor art. 180 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., probele administrate în cauză vizând această constatare care a fost contestată de către reclamanta SC M. SA.
În mod corect prima instanţă a analizat ansamblul probelor administrate în cauză ajungând la concluzia că reclamanta nu a încălcat prevederile art. 180 lit. b) din C. fisc., deci atât nota de constatare din 7 noiembrie 2005, încheiată de Garda Financiară cât şi referatul din 30 martie 2005 întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, nota de constatare din 9 februarie 2005 a Direcţiei Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa cât şi raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.
Soluţia primei instanţe nu s-a bazat în exclusivitate nici pe referatul din 30 martie 2005 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dâmboviţa, nici pe raportul de expertiză tehnică, ci pe ansamblul probator administrat în cauză chiar dacă în considerentele hotărârii nu le-a enumerat în mod expres la concluziile finale în baza cărora s-a pronunţat hotărârea atacată.
Nu este lipsit de relevanţă că în nota de constatare nr. DD/2005 organele locale ale autorităţii recurente au constatat că reclamanta s-a dotat cu un sistem de supraveghere prin camere video pentru supravegherea punctelor unde sunt amplasate contoarele, rezervoarele de alcool şi căile de acces în antrepozitul fiscal propus, iar expertul desemnat în cauză a consemnat aceeaşi împrejurare privind montarea sistemelor de supraveghere a producţiei de alcool etilic rafinat, a punctelor de lucru, toate aceste sisteme făcând imposibilă orice manevră sau tentativă de producţie clandestină ori sustragere a alcoolului produs asigurând din punct de vedere tehnic condiţiile de siguranţă împotriva evaziunilor fiscale.
Se constată astfel că nu sunt motive pentru menţinerea deciziei privind revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal în condiţiile art. 180 lit. b) C. fisc.
Susţinerile generice ale recurentei în sensul că nu au fost avute în vedere probele administrate la fondul cauzei sau că au fost înlăturate nemotivat nu pot fi reţinute pentru aceleaşi considerente potrivit cărora prima instanţă a analizat cauza prin întregul material probator administrat în cauză, ajungând la concluzia justă că este necesară anularea actului administrativ prin care s-a respins contestaţia şi s-a menţinut decizia de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal din 25 august 2005.
Pe baza probelor administrate în cauză, în mod corect prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a încălcat prevederile art. 183 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind ţinerea unui sistem de evidenţă a stocurilor din antrepozitul fiscal situaţie relevată atât de nota de constatare a organelor locale ale recurentei cât şi de raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Pentru toate aceste considerente, criticile de nelegalitate în interpretarea prevederilor art. 180 lit. b) din Legea nr. 571/2003 cât şi de netemeinicia în analizarea probelor administrate, sunt nefondate, recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice fiind respins în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării împotriva sentinţei civile nr. 244 din 29 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2212/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2217/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
