ICCJ. Decizia nr. 2212/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2212/2008
Dosar nr. 8366/1/2007
Şedinţa publică de la 29 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 93 din 13 august 2007 a Curţii de Apel Bacău a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul T.V.D. în contradictoriu cu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi I.G.P.R., a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.V., A.A., N.N. şi F.D.V. şi în consecinţă, a fost respinsă acţiunea reclamantului faţă de aceştia şi a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării acţiunii.
Pentru a pronunţa hotărârea arătată, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a formulat acţiunea pentru obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale şi morale înlăutrul termenului de prescripţie prevăzut de lege, astfel încât a respins excepţia de tardivitate formulată de pârâtul N.N.
Instanţa de fond a constatat că acţiunea reclamantului având ca obiect anularea măsurii dispuse de I.G.P.R. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor s-a soluţionat în contradictoriu numai cu instituţii, iar funcţionarii introduşi în această cauză nu au fost părţi în dosarul ce a avut ca obiect anularea actului motiv pentru care instanţa a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a acestor părţi.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, instanţa a apreciat întemeiate în parte pretenţiile reclamantului, întrucât actul administrativ prin care a fost sancţionat reclamantul cu mustrare scrisă a fost anulat, astfel încât urmează a se acorda diferenţele salariale reţinute în expertiza contabilă efectuată în cauză.
De asemenea, instanţa de fond a acordat şi daune morale reclamantului, întrucât a stabilit necesitatea acoperirii prejudiciului ce i s-a produs reclamantului prin aplicarea unei măsuri abuzive.
Împotriva sentinţei de fond pronunţate de Curtea de Apel au declarat recurs în termen legal reclamantul T.V.D. şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative formulând recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 2 octombrie 2006 prin care a fost respinsă excepţia puterii de lucru judecat cu privire la cererea reclamantului de acordare a daunelor morale.
A solicitat reclamantul, prin cererea de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7-10 din C. proc. civ., admiterea căii de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul acordării daunelor morale şi materiale solicitate sau, în subsidiar, casarea sentinţei recurate şi trimiterea pricinii spre rejudecare în vederea efectuării celor două expertize solicitate şi care au fost respinse deşi acestea erau absolut necesare atât pentru stabilirea corectă a pagubelor ce i-au fost cauzate reclamantului, cât şi a legăturii de cauzalitate dintre supărările şi stresul provocat de actul administrativ abuziv şi bolile şi suferinţele acumulate de reclamant şi consecinţele acestora asupra stării de sănătate şi a reducerii speranţei de viaţă.
Reclamantul a învederat, prin motivele de recurs, că instanţa de fond a interpretat în mod greşit faptul că nu ar exista nici o legătură între anularea actului administrativ şi paguba creată prin nereducerea impozitului cu procentul de 40% prevăzut de Legea nr. 80/1995 pentru semnul onorific „în serviciul armatei"; pentru ofiţeri - 20 de ani vechime. De asemenea, s-a arătat de reclamant că prima instanţă a interpretat în mod eronat prevederile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., el fiind îndrituit să solicite stabilirea exactă prin intermediul expertizei contabile a pagubei ce a fost cauzată prin ieşirea la pensie pe caz de boală, înaintea împlinirii vârstei legale de pensionare.
Pe de altă parte, recurentul a precizat că hotărârea atacată nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină, faţă de aprecierea instanţei de judecată precum că valoarea daunelor morale se ridică numai la suma de 57 RON iar a daunelor morale la suma de 15.000 RON. Astfel, s-a apreciat de reclamant valoarea daunelor morale la care are dreptul la suma de 100.000 RON, fiindu-i aduse prejudicii psihice prin denigrarea în faţa colegilor şi a cetăţenilor municipiului ca urmare a publicării de articole defăimătoare în mass-media. De asemenea, au fost cauzate prejudicii ale personalităţii fizice constând în prejudiciile nepatrimoniale rezultate din cauzarea unor leziuni fizice, ca urmare a declanşării icterului mecanic şi a deshidratării şi uscării pielii, precum şi dureri abdominale la efectuarea operaţiei de colicist, fiind nevoit reclamantul să suporte dureri de la perfuzii şi injecţii, pe lângă durerile şi inconvenientele cauzate de bolile de inimă şi diabet.
Pe de altă parte, a arătat reclamantul că consecinţă a bolilor pe care le-a acumulat în perioada februarie - decembrie 2005, dintre care cele mai grave sunt diabetul, care s-a agravat, devenind insulino-dependent, şi neoplasmul capului de pancreas, a intervenit reducerea şi chiar pierderea speranţei de viaţă, ca formă a daunelor morale.
În altă ordine de idei, reclamantul a considerat că aprecierea instanţei precum că includerea în cuantumul daunelor morale a cheltuielilor efectuate pentru procurarea de medicamente, spitalizare este nefondată, pe motiv că legislaţia specifică statutului poliţistului referitoare la asistenţa medicală gratuită în condiţiile art. 28, alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002, este nerealistă şi se bazează pe interpretarea greşită a legislaţiei în vigoare în condiţiile în care are cunoştinţă că aceste prevederi nu sunt aplicabile în viaţa de zi cu zi, datorită carenţelor care există în funcţionarea sistemului medical românesc, acesta aflându-se în colaps de mai bine de 15 ani.
Nu se reţine faptul că neoplasmul de cap de pancreas este consecinţa aplicării abuzive a sancţiunii, dar se reţine în mod eronat şi nejustificat precizarea din decizia medicală nr. 2057 din 29 septembrie 2005, că boala este apărută în timpul şi din cauza serviciului în Poliţie, deşi în cuprinsul acestei decizii nu se face referire sub nici o formă la existenţa vreunei boli sau început de boală a pancreasului, ci numai la un diabet zaharat în stare incipientă.
De asemenea, a considerat recurentul că se reţine în mod eronat şi fără a cuprinde toate motivele pe care se sprijină afirmaţia, precum că neoplasmul de cap de pancreas se manifestă ca o pancreatită, în condiţiile în care conform dicţionarului medical „neoplasmul"; reprezintă ţesutul nou format care se constituie drept o tumora benignă sau o tumoră malignă. Refuzul de includere în cuantumul daunelor morale a cheltuielilor cu medicamentele şi spitalizarea este nefondat şi nejustificat, pe motiv că legislaţia specifică statutului de poliţist prevede asistenţă medicală gratuită în condiţiile art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002, beneficiind de bilete de tratament şi refacere.
În fine, reclamantul a învederat că instanţa de fond nu a manifestat un rol activ în sensul delimitării clare încă de la început a întinderii daunelor morale şi a celor materiale, precum şi al soluţionării cu mai multă operativitate a cauzei şi nici nu i-au fost decontate cheltuieli de judecată în sumă de 85,91 RON.
Recurentul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a apreciat că sunt nelegale şi netemeinice atât încheierea de şedinţă din data de 2 octombrie 2006 cât şi sentinţa civilă nr. 93 din 13 august 2007.
Cât priveşte încheierea de şedinţă din data de 2 octombrie 2006, s-a arătat că instanţa de fond a respins în mod netemeinic şi nelegal excepţia puterii de lucru judecat invocată în ceea ce priveşte solicitarea de acordare a daunelor morale, în condiţiile în care există o sentinţă civilă definitivă şi irevocabilă pronunţată cu privire la solicitarea intimatului-reclamant de acordare a unor daune morale, sentinţă pe care acesta nu a înţeles să o recureze, deşi sub acest aspect îi era nefavorabilă. Motivându-şi respingerea excepţiei invocate instanţa de fond, aceeaşi care a judecat şi litigiul având ca obiect solicitarea de anulare a dispoziţiei sancţionatorii şi acordarea de daune morale, a apreciat că nu există identitate de obiect între cele două cauze, fiind suficient a se observa că în dispozitivul sentinţei civile prin care a fost anulată dispoziţia I.G.P.R. în discuţie nu se face nicio menţiune cu privire la daunele morale solicitate.
Motivele pe care se întemeiază hotărârea instanţei de fond sunt nelegale atâta timp cât, cum de altfel se poate foarte uşor observa din cuprinsul acţiunii şi sentinţei civile pronunţate în dosarul civil nr. 1768/2005, intimatul-reclamant a solicitat anularea dispoziţiei sancţionatorii dar şi acordarea unor daune morale cu privire la care instanţa de judecată a apreciat că nu sunt dovedite.
Faptul că daunele morale cu privire la care s-a pronunţat prima instanţă nu au fost cuantificate de către intimatul-reclamant sau că solicitarea acestuia nu a fost supusă dezbaterilor publice în cadrul primului proces, sunt aspecte care nu pot fi imputabile pârâţilor şi care nu pot înlătura în vreun fel identitatea de obiect între cele două cauze în ceea ce priveşte solicitarea privind acordarea daunelor morale, aşa cum în mod greşit apreciază instanţa de fond.
Mai mult, identitatea de obiect nu poate fi înlăturată nici prin omisiunea din dispozitivul sentinţei civile nr. 139/2005 a menţiunilor referitoare la daunele morale atâta timp cât după aprecierea lor ca nedovedite, acţiunea intimatului-reclamant a fost admisă numai în parte, iar singurele petite ale respectivei acţiuni au fost reprezentate de solicitarea de anulare a dispoziţiei sancţionatorii (cu privire la care acţiunea a fost admisă) şi acordarea unor daune morale.
Sub aspectul daunelor morale, s-a arătat că deşi prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative cu privire la acordarea daunelor materiale, în mod nelegal a considerat însă că instituţia are calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, stabilite la suma de 15.000 RON.
Or, faţă de datele cauzei, poate fi obligată la repararea unei eventuale pagube materiale sau morale numai unitatea emitentă a actului administrativ şi numai în cazul în care intimatul-reclamant ar fi făcut dovada existenţei unui prejudiciu creat în condiţiile prezentate anterior, prin emiterea şi aplicarea actului administrativ a cărui anulare a obţinut-o deja. În aceste condiţii, deşi acţiunea iniţială promovată de intimatul - reclamant a fost admisă în parte, atât în contradictoriu cu I.G.P.R. cât şi cu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, s-a dispus anularea dispoziţiei de sancţionare emise de I.G.P.R., fără ca instanţa să se pronunţe cu privire la legalitatea actelor premergătoare care au stat la baza emiterii actului atacat şi care într-adevăr au fost întocmite de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, acte prin care însă a fost propusă şi nu dispusă aplicarea unor măsuri sancţionatorii, situaţie în care, şi din acest considerent, instituţia recurentă nu poate fi obligată la plata daunelor morale solicitate prin acţiune.
Recurentul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a criticat sentinţa civilă atacată atât sub aspectul admiterii cererii de acordare a daunelor morale cât şi în ceea ce priveşte cuantumul acestora.
Motivele admiterii cererii intimatului-reclamant de acordare a daunelor morale şi de asemenea cuantumul acestora sunt în totală contradicţie cu concluziile experţilor şi chiar cu aprecierile făcute de instanţă în cuprinsul hotărârii.
Astfel, la solicitarea intimatului-reclamant, în cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală, concluziile acesteia relevând faptul că intimatul-reclamant prezintă într-adevăr mai multe boli, inclusiv o „tulburare depresiv organică";, însă acestea au o cauzalitate multifactorială, printre care şi stresul, recunoscuţi şi importanţi în apariţia şi agravarea afecţiunilor fiind mai ales factori ca tutunul, cafeaua şi consumul de alcool.
De asemenea, experţii au precizat că unele dintre bolile de care suferă intimatul-reclamant au o evoluţie îndelungată, fără a putea fi precizat debutul acestora (afecţiunea pancreatică) şi care au determinat apariţia unor alte boli - diabetul zaharat şi chiar „tulburarea depresiv organică";.
În consecinţă, contrar celor afirmate de către intimatul-reclamant şi reţinute de instanţa de judecată, bolile de care suferă acesta nu au fost declanşate de aplicarea sancţiunii de către I.G.P.R. şi astfel acordarea daunelor morale nu poate fi întemeiată pe aceste considerente.
De altfel, încercând totuşi să-şi motiveze hotărârea de acordare a daunelor morale, instanţa de fond a pierdut din vedere necesitatea existenţei legăturii de cauzalitate între actul administrativ anulat şi prejudiciul moral suferit de către intimatul-reclamant. Faptul că de-a lungul exercitării profesiei intimatul-reclamant a fost supus stresului, de altfel toţi poliţiştii, nu are nicio relevanţă în cauză şi nu poate constitui un motiv pentru acordarea unor daune morale care de fapt au fost solicitate pentru repararea prejudiciului cauzat prin aplicarea sancţiunii disciplinare arătate.
În context, nici boala apărută în timpul şi din cauza serviciului, deci pe parcursul întregii cariere a intimatului-reclamant şi care a determinat clasarea medicală şi pensionarea acestuia nu poate determina acordarea daunelor morale în discuţie şi cu atât mai mult nu poate reprezenta un element important pentru aprecierea cuantumului daunelor morale stabilite de instanţa de fond.
Nu pot fi primite nici aprecierile Curţii de Apel Bacău potrivit cărora „la stabilirea cuantumului, instanţa va avea în vedere gravitatea sancţiunii, respectiv mustrarea";, aprecieri care relevă faptul că instanţa nu s-a obosit nici măcar să observe că potrivit prevederilor art. 58 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, sancţiunea aplicată intimatului-reclamant - mustrarea scrisă este cea mai uşoară iar aceasta nu ar fi putut în niciun fel să cauzeze intimatului-reclamant un prejudiciu moral care să necesite acordarea sumei de 15.000 RON. Pe de altă parte, nici articolul din ziarul local la care face referire instanţa de judecată şi în care numele intimatului-reclamant este doar amintit printre celelalte cadre ale I.PJ. Bacău sancţionate cu aceeaşi ocazie nu poate determina în vreun fel o reparaţie morală care să se ridice la suma amintită.
Faţă de toate aspectele prezentate, a solicitat Ministerul Internelor şi Reformei Administrative admiterea recursului şi rejudecând cauza, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepţiei puterii de lucru judecat în ceea ce priveşte solicitarea acordării daunelor morale şi în cazul în care se respinge această excepţie, a respingerii acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.
Recurentul T.V.D., înainte de dezbaterea recursurilor declarate în cauză, a renunţat la excepţia nulităţii recursului formulat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, invocată prin întâmpinare, precum şi la motivul de recurs referitor la greşita soluţionare a capătului de cerere din acţiune referitor la reducerea impozitului pe salariu cu procentul de 40% prevăzut de Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare pentru Semnul onorific „ în serviciul Armatei"; pentru ofiţeri - 20 ani vechime, urmare pronunţării deciziei nr. LV din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite.
Analizând recursurile declarate în cauză, se constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 139 din 21 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă în parte acţiunea reclamantului T.V.D. în contradictoriu cu pârâţii I.G.P.R. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor şi în consecinţă s-a dispus anularea dispoziţiei din 23 februarie 2005 emisă de I.G.P.R. - prin care reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu mustrare - şi radierea sancţiunii disciplinare aplicată.
În ceea ce priveşte daunele morale la care s-a făcut referire prin acţiune, instanţa care a pronunţat sentinţa sus menţionată nu s-a pronunţat în mod expres în sensul admiterii sau respingerii acestui capăt de cerere, precizându-se că reclamantul nu a făcut dovada acestora deşi potrivit art. 1169 C. civ. sarcina probei îi revenea.
În mod corect prima instanţă, prin încheierea de şedinţă din data de 2 octombrie 2006, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la capătul de cerere din acţiunea reclamantului prin care s-a solicitat acordarea daunelor morale, invocată de pârâţii B.V., F.D., A.A. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, întrucât nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 1201 C. civ., respectiv tripla identitate de parte, obiect şi cauză. În primul proces, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 139 din 21 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, nu s-a realizat o pronunţare a instanţei, prin dispozitiv, asupra capătului de cerere privitor la acordarea daunelor morale, şi nici nu au avut loc dezbateri contradictorii sub acest aspect şi administrarea de probatorii, în condiţiile în care reclamantul nu a precizat un anumit cuantum al daunelor morale, astfel că este posibilă o nouă reiterare a pretenţiilor reclamantului la daune morale, în noul litigiu.
Sub aspectul daunelor materiale solicitate de reclamant, constând în prejudiciul suferit prin neacordarea integrală a drepturilor salariale (salariu de merit şi salarii compensatorii), s-a apreciat în mod corect de instanţa de fond că există raport de cauzalitate între acesta şi actul administrativ anulat, cuantumul acestei pagube materiale fiind în sumă totală de 57 RON, astfel cum s-a stabilit prin expertiza contabilă efectuată în cauză.
În ceea ce priveşte soluţia dată de prima instanţă sub aspectul capătului de cerere privitor la obligarea la plata daunelor morale, se reţine că, pe de o parte, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are calitate procesuală pasivă, întrucât a avut calitatea de parte în procesul în care s-a solicitat anularea actului administrativ de sancţionare disciplinară a reclamantului şi că, pe de altă parte, în raport de probatoriul administrat, nu s-a probat existenţa legăturii de cauzalitate dintre sancţionarea disciplinară a reclamantului şi producerea suferinţelor de natură psihică, a deteriorării grave a stării de sănătate, cu consecinţe asupra speranţei de viaţă, şi a afectării situaţiei familiale, profesionale şi sociale, astfel că în mod nelegal s-a dispus obligarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative la plata în favoarea reclamantului a sumei de 15.000 RON cu acest titlu.
În acest context, este de observat că s-a concluzionat, prin expertiza medico-legală traumatologică, administrată în cursul primei instanţe, că bolile de care suferă reclamantul au cauzalitate multifactorială, printre care şi stresul, că afecţiunea pancreatică apreciată la momentul examinării ca pancreatită cronică are o evoluţie îndelungată, fără a se putea aprecia momentul debutului acesteia şi că diabetul zaharat diagnosticat în ianuarie 2006 este cel mai probabil consecinţa afecţiunii pancreatice, neexistând astfel elemente certe din care să rezulte în mod neîndoielnic că înrăutăţirea stării de sănătate a reclamantului s-a realizat în mod accentuat urmare impactului psihologic produs de aplicarea sancţiunii disciplinare.
În raport de cele mai sus arătate, apreciind că motivele de recurs invocate de reclamantul T.V.D. nu sunt întemeiate şi că este întemeiat numai motivul de recurs invocat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative referitor la obligarea acestei părţi la plata daunelor morale, urmează a se dispune, potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 93 din 13 august 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi a recursului declarat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva încheierii de şedinţă din 2 octombrie 2006 pronunţată de aceeaşi instanţă şi admiterea recursului formulat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva sentinţei nr. 93 din 13 august 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa modificării hotărârii atacate în sensul respingerii capătului de cerere din acţiunea reclamantului de obligare a Ministerului Administraţiei şi Internelor la plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
Pe cale de consecinţă, se vor păstra celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, inclusiv partea din hotărâre prin care s-a dispus obligarea I.G.P.R. la plata în favoarea reclamantului a sumei de 15.000 RON cu titlu de daune morale şi la plata sumei de 187 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, care nefiind atacată cu recurs a dobândit putere de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul T.V.D. împotriva sentinţei civile nr. 93 din 13 august 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva încheierii de şedinţă din 2 octombrie 2006 a aceleiaşi instanţe.
Admite recursul declarat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva sentinţei atacate, pe care o modifică în parte în sensul că respinge capătul de cerere din acţiunea reclamantului de obligare a Ministerul Internelor şi Reformei Administrative la plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2210/2008. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2215/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
