ICCJ. Decizia nr. 2229/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2229/2008
Dosar nr. 1565/35/2007
Şedinţa publică de la 30 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta B.I. a chemat în judecată C.J.P. Satu Mare, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea hotărârii din 4 septembrie 2007 emisă de pârâtă şi să constate calitatea sa de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1991 aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, deşi a dovedit cu martori că împreună cu familia sa a fost nevoită să se refugieze din localitatea C., în perioada 1941-1945, pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de lege, pe considerentul că nu a făcut dovada persecuţiei etnice.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 24/CA/2008-PI din 4 februarie 2008 a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii din 4 septembrie 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că este de neînţeles cum în condiţiile unui refugiu - care în mod normal se desfăşoară neorganizat - să i se pretindă reclamantei dovezi scrise atât a persecuţiei, cât şi a refugiului.
A mai reţinut că reclamanta a dovedit că a fost refugiată şi că refugiul a fost determinat de frica insuflată de ocupaţia maghiară asupra părţii de nord a Ardealului.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta C.J.P. Satu Mare.
Recurenta a susţinut în esenţă că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei persecuţii din motive etnice ce a avut drept consecinţă strămutarea ei în altă localitate.
A mai susţinut că dovada cu martori, se face potrivit legii, doar în cazul în care aceasta nu se poate face cu acte oficiale, imposibilitate care trebuie dovedită.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, a fost supravieţuitoare a trenului morţii, este soţul sau soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
După cum se poate observa, din analiza acestui text de lege, condiţia de bază pe care trebuie să o îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice şi determinată să-şi schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincţie între naţionalitatea celor persecutaţi sau între localităţile unde a avut loc refugiul.
Legea cadru are în vedere toate regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât şi cele păstrate în continuare sub administrarea Statului Român.
Nu se poate susţine ideea că prin folosirea în conţinutul actului normativ a termenului de „persoană cetăţean român” legiuitorul ar fi înţeles să distingă între anumite etnii existente pe teritoriul statului, ci dimpotrivă, s-au avut în vedere toţi cetăţenii români, indiferent de etnia lor, care aflaţi pe teritoriul Statului Român, au avut de suferit persecuţii pe motive etnice, persecuţii care au determinat părăsirea localităţii de domiciliu, în sensul art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999.
Potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, din declaraţiile autentificate sub nr. 3708 din 3 august 2007 ale martorilor M.M. şi R.V. rezultă că în perioada martie 1941 - noiembrie 1945 reclamanta a fost refugiată din localitatea C. situată pe teritoriul Ungariei în localitatea T. situată pe teritoriul Statului Român, urmare a Dictatului de la Viena din anul 1940.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, refugiul a fost determinat de frica insuflată de ocupaţia maghiară, frică confirmată ulterior de conduita armatei maghiare pe teritoriul ocupat.
Cum voinţa legiuitorului a fost aceea de a acorda măsuri reparatorii oricărui cetăţean român care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice şi cum reclamanta a făcut dovada cu martori (martori care ei înşişi au calitatea de persoană refugiată) că a fost strămutată din motive etnice în perioada martie 1941 - noiembrie 1945 în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea acesteia astfel că recursul de faţă fiind nefondat urmează să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 24/CA/2008-PI din 4 februarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2225/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 223/2008. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
