ICCJ. Decizia nr. 2222/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2222/2008
Dosar nr. 1769/33/2007
Şedinţa publică din 30 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta M.I. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Hotărârii nr. 22405 din 20 august 2007 emisă de aceasta din urmă şi pe cale de consecinţă recunoaşterea calităţii de refugiat din motive etnice, cu acordarea drepturilor corespunzătoare.
Reclamanta a arătat, la modul general, că a fost refugiată cu părinţii şi că a făcut dovada acestui fapt cu martori aşa încât, respingerea de către pârâtă a cererii sale este neîntemeiată.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 50 din 17 ianuarie 2008 a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Hotărârii nr. 22405 din 20 august 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pe perioada 15 septembrie 1942 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 mai 2007.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că mărturia testimonială este concludentă în cauză, martorii relatând instanţei detalii ale refugiului reclamantei, precum şi fapte pe care le-au cunoscut direct şi în care au fost implicaţi personal.
Împotriva acestei sentinţe considerată netemeinică şi nelegală a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Recurenta a susţinut că în raport de confirmarea de primire anexată şi de dispoziţiile art. 7 pct. 4 al Legii nr. 189/2000 acţiunea reclamantei este tardivă şi că trebuia respinsă ca atare.
Acest motiv de recurs nu poate fi primit fiind nefondat, deoarece OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare este un act normativ cu caracter de lege specială, care cuprinde norme derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ reglementat de Legea nr. 554/2004.
Aşa fiind, dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, cuprinse în Legea nr. 554/2004, sunt aplicabile în domeniul la care se referă OG nr. 105/1999, modificată şi completată prin Legea nr. 189/2000, numai în măsura în care prevede aspecte nereglementate de această lege specială.
Ca urmare, nu se poate considera că dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 554/2004, referitoare la abrogarea dispoziţiilor contrare acestei legi, ar opera şi abrogarea implicită a art. 7 alin. (4) teza întâi din OG n. 105/1999, întrucât norma specială anterioară nu poate fi modificată sau abrogată decât în mod expres de o lege generală ulterioară.
În acest sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin Decizia nr. 32 din 16 aprilie 2007, care admiţând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că „hotărârea Comisiei pentru aplicarea OG nr. 105/1999 modificată şi completată prin Legea nr. 189/2000 poate fi contestată, la instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Referitor la sentinţa pronunţată de instanţa de fond urmează să se constate că aceasta este legală şi temeinică pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, a fost supravieţuitoare a trenului morţii, este soţul sau soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
După cum se poate observa, din analiza acestui text de lege, condiţia de bază pe care trebuie să o îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice şi determinată să-şi schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincţie între naţionalitatea celor persecutaţi sau între localităţile unde a avut loc refugiul.
Legea cadru are în vedere toate regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât şi cele păstrate în continuare sub administrarea Statului Român.
Potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, deşi au fost depuse declaraţiile autentificate ale martorilor A.A. şi F.I. din al căror conţinut rezultă că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu urmare a persecuţiilor etnice, instanţa a dispus administrarea nemijlocită a probei cu martori. Astfel, în temeiul art. 193 pct. 1 C. proc. civ. aceeaşi martori au confirmat calitatea de refugiaţi a reclamantei şi membrilor familiei sale, dând instanţei detalii privitoare la refugiu şi relatând fapte pe care le-au cunoscut direct şi în care au fost implicaţi personal.
Faţă de cele ce preced, se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică astfel că, recursul fiind nefondat, urmează să fie respins în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 50 din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2221/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2223/2008. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
