ICCJ. Decizia nr. 231/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 231/2008
Dosar nr. 39386/3/2006
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 14 noiembrie 2006, reclamanţii M.E., D.V.T., G.S., B.G. şi M.A., au chemat în judecată M.J., Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, solicitând obligarea acesteia să le plătească prima de concediu aferentă perioadei 2001 - 2006, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea M.E.F. să aloce fondurile necesare plăţii acestor sume.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că au calitatea de funcţionari publici în cadrul M.J., Curţii de Apel Bucureşti şi Tribunalului Bucureşti, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 188/1999 sunt îndreptăţiţi la plata primelor de concediu, suspendarea succesivă a aplicării acestui text de lege, fiind în opinia lor, neconstituţională.
În cauză au formulat cereri de intervenţie în interes propriu B.A., B.L.M., C.M., B.D. şi L.M.
Prin sentinţa civilă nr. 1216 din 8 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, căreia cauza i-a revenit spre soluţionare prin declinare de la Tribunalul Bucureşti, a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune; a admis acţiunea şi cererile de intervenţie şi a obligat pârâţii M.J., Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti la plata primelor de concediu pe perioada 2001 - 2006, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii. Totodată, a fost obligat M.E.F. să aloce fondurile necesare plăţii către reclamanţi.
S-a reţinut că normele de suspendare a dispoziţiilor referitoare la plata primelor de concediu, contravin dispoziţiilor art. 41 şi art. 53 din Constituţie, dreptul de remunerare a muncii neputând fi restrâns în mod discriminatoriu, iar suspendarea exerciţiului acestui drept nu echivalează cu stingerea acestuia, fiind numai o imposibilitate temporară de realizare.
S-a mai reţinut că întrucât executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora M.E.F. care are ca atribuţie principală elaborarea proiectului de buget de stat, îi revine sarcina alocării sumelor pentru plata acestora.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs M.E.F. şi M.J.
În recursul său, M.E.F. a susţinut în principal excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar în subsidiar netemeinicia pretenţiilor reclamanţilor.
Recursul este fondat.
În temeiul atribuţiilor ce-i sunt stabilite prin Legea nr. 500/2002, M.E.F. îi revine sarcina de a elabora bugetul de stat în funcţie de propunerile ordonatorilor principali de credite, de necesităţile estimate pe anul respectiv şi de priorităţile stabilite de guvern.
Astfel fiind, obligarea sa la alocarea sumelor necesare ordonatorilor principali de credite, în calitate de angajatori, pentru plata angajaţilor lor, este vădit nelegală şi netemeinică, între M.E.F. şi reclamanţi neexistând nici un fel de raporturi legale sau contractuale.
Sub acest aspect, urmează a fi privită ca întemeiată critica din recurs referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a M.E.F. şi modificată în consecinţă soluţia Curţii de Apel Bucureşti, în sensul respingerii cererii faţă de acesta.
În raport de această soluţie, nu se mai impune examinarea criticii referitoare la netemeinicia pretenţiilor reclamanţilor.
În recursul său, M.J. a susţinut în principal excepţia prescrierii dreptului la acţiune în sens material, având în vedere că pretenţiile reclamanţilor trebuiau examinate şi admise numai pentru o perioadă de 3 ani, anterioară momentului introducerii acţiunii, conform art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei, recurentul a invocat netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei Instanţei de Fond, care nu a ţinut cont de suspendările succesive ale aplicării dispoziţiilor cuprinse în actele normative în vigoare referitoare la primele de concediu acordate funcţionarilor publici.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 aprobată prin Legea nr. 535/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor s-a prevăzut dreptul la prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Suspendarea succesivă a exerciţiului acestui drept nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui atâta timp cât nu a existat nici o dispoziţie legală în acest sens şi nici nu s-a constatat neconstituţionalitatea textului de lege care prevede acest drept.
Astfel fiind, legal şi temeinic a procedat Curtea de Apel Bucureşti când a admis cererea reclamanţilor considerând că dreptul la acţiune pentru plata primei de concediu s-a născut din momentul acordării lui de către legiuitor.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva sentinţei nr. 1216 din 8 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanţi, precum şi cererile de intervenţie referitoare la M.E.F.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de M.J. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 23/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 233/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
