ICCJ. Decizia nr. 2377/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2377/2008
Dosar nr. 4211/108/2007
Şedinţa publică din 10 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea pronunţată în şedinţa publică din 26 februarie 2008 de către Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 4211/108/2007, s-a admis cererea formulată de reclamanta D.D.A.C. Arad, în contradictoriu cu pârâtul M.E.F., oficiul de plăţi şi contractare P.H.A.R.E., şi s-a dispus suspendarea executării procesului - verbal din 6 august 2007 şi a deciziei nr. 891395 din 23 noiembrie 2007, emise de pârât, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ ce face obiectul dosarului nr. 4211/108/1007 al Curţii de Apel Timişoara.
Instanţa a reţinut că soluţia se impunea, fiind îndeplinite cerinţele cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, precum şi cea a iminenţei prejudiciului.
Aceasta deoarece, pe de o parte, reclamanta a invocat motive de nelegalitate a măsurii dispuse de pârât, în raport cu prevederile din ghidul practic şi Contractul de garant, care au stat la baza impunerii realizate în cauză. Pe de altă parte, instanţa a avut în vedere caracterul executoriu al titlului de creanţă fiscală atacat şi împrejurarea că, în temeiul art. 2731 C. proc. civ. reclamanta a achitat o cauţiune în sumă de 10.198,48 lei.
Împotriva sus menţionatei Încheieri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul M.E.F., oficiul de plăţi contractare P.H.A.R.E., susţinând că soluţia a fost pronunţată în urma unei greşite aplicări a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care în cauză au fost nesocotite dispoziţiile legale privind suspendarea executării actelor administrative, prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În esenţă, prin dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul - pârât a arătat că instanţa de fond a nesocotit faptul că reclamanta - intimată nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii legale, impuse de textele menţionate, respectiv paguba iminentă şi cazul bine justificat, limitându-se la simpla afirmare a acestora fără însă a indica şi demonstra în concret existenţa lor.
A mai susţinut recurentul că suspendarea executării actelor administrative este o situaţie de excepţie astfel că reclamantul trebuia să înfăţişeze împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care să evidenţieze caracterul ilegal al actului şi abuzul autorităţii, ceea ce însă în speţa de faţă nu s-a realizat.
În fine, s-a mai arătat că dată fiind poziţia actuală a României de ţară membră a U.E., conform acquisului comunitar, instanţa de judecată, pe lângă verificarea îndeplinirii cerinţelor legale, trebuia să facă în cauză şi aplicarea principiului proporţionalităţii conform dreptului comunitar, prin cântărirea intereselor părţilor raportat la fiecare rezultat posibil. În concret, în opinia recurentului, trebuia analizat dacă interesul reclamantei de a amâna executarea actului de impunere este mai puternic decât interesul Statului român de a se executa actul la scadenţă.
Intimata - reclamantă a formulat în cauză o întâmpinare, afirmând că cererea de recurs este neîntemeiată întrucât ignoră faptul că în cauză au fost înfăţişate instanţei împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care au evidenţiat caracterul ilegal al actelor atacate cât şi caracterul iminent al pagubei ce s-ar produce prin punerea acestora în executare, astfel că în mod legal s-a dispus suspendarea executării actelor administrativ fiscale, mai cu seamă că reclamanta este o instituţie bugetară cu activitate de protecţie socială.
În dosarul instanţei de recurs a fost depusă şi sentinţa civilă nr. 59 din 18 martie 2008 a Curţii de Apel Timişoara prin care, în primă instanţă, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea de fond a reclamantei, având ca obiect anularea actelor a căror suspendare s-a acordat prin Încheierea din 26 februarie 2008, reclamanta - intimată învederând la termenul de astăzi că a atacat cu recurs această sentinţă.
Recursul este fondat.
Înalta Curte examinând actele dosarului în raport de prevederile legale aplicabile şi prin prisma motivului de recurs invocat de recurentul-pârât, constată că Încheierea atacată, pronunţată la data de 26 februarie 2008, a fost dată cu greşita aplicare şi interpretare a legii, respectiv a prevederilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării actelor administrative.
Potrivit acestor texte de lege, pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, se cer a fi îndeplinite cumulativ condiţiile referitoare la existenţa cazului bine justificat, circumscris unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ atacat şi respectiv, la iminenţa pagubei ce s-ar crea prin executare, astfel cum sunt aceşti termeni definiţi prin art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004.
Actele administrative se bucură în adevăr de prezumţia de legalitate şi de autenticitate, fiind executorii din oficiu, astfel că suspendarea executării lor poate interveni numai în acele situaţii în care se demonstrează, de persoanele interesate, că prezumţia de legalitate a fost încălcată iar prin executarea lor s-ar provoca o pagubă iminentă, respectiv un prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, ar fi grav şi previzibil perturbată funcţionarea autorităţii publice.
Este întemeiată critica recurentului - pârât în sensul că în cauză nu s-a făcut de către reclamantă dovadaîndeplinirii acestor condiţii legale.
Independent de motivarea extrem de sumară a Încheierii atacate, Înalta Curte reţine că în cauză reclamanta nu a înfăţişat instanţei de fond dovezi concrete care să-i susţină afirmaţiile făcute, atât în ceea ce priveşte nelegalitatea actelor administrative contestate cât şi referitor la iminenţa pagubei.
În acest context, afirmaţia şi raţionamentul instanţei de fond în sensul că simplul caracter executoriu al titlului de creanţă fiscală atacat în cauză face dovada îndeplinirii cerinţei iminentei prejudiciului, nu pot fi reţinute, fiind de altfel contrare şi practicii constante a Înaltei Curţi în această materie, potrivit cu care valoarea actelor ce urmează a fi puse în executare nu reprezintă, în sine, un motiv pentru acordarea suspendării. Niciun element de fapt sau de drept care să demonstreze îndoiala cu privire la prezumţia de legalitate a actelor administrative atacate nu a fost evidenţiat sau examinat de instanţa de fond.
În fine, nici împrejurarea că intimata - reclamantă a achitat cauţiunea legal datorată pentru astfel de cereri, nu poate constitui prin ea însăşi un motiv de admitere automată a cererii de suspendare a executării, astfel cum a reţinut instanţa de fond, aceasta fiind o cerinţă legală vizând regularitatea formulării cererii şi nicidecum temeinicia ei.
Faţă de toate cele mai sus arătate, apreciind că recursul de faţă este fondat întrucât în cauză au fost greşit aplicate prevederile legale incidente, Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 304 pct. 9 cu referire la art. 312 C. proc. civ., să îl admită cu consecinţa modificării în tot a Încheierii atacate, în sensul că se va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a actelor administrativ fiscale formulate de reclamanta - intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul M.E.F., oficiul de plăţi şi contractare P.H.A.R.E., împotriva Încheierii din 26 februarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 4211/108/2007.
Modifică în tot Încheierea atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată, cererea reclamantei D.D.A.C. Arad de suspendare a executării procesului - verbal din 6 august 2007 şi a deciziei nr. 891395 din 23 noiembrie 2007 emise de pârâtul M.E.F., oficiul de plăţi şi contractare P.H.A.R.E.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2376/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2378/2008. Contencios → |
|---|
