ICCJ. Decizia nr. 2380/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2380/2008
Dosar nr. 11/1/2008
Şedinţa publică din 10 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 3 ianuarie 2008, H.M.L. a formulat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 75 – art. 79 din Legea nr. 304/2004, art. 3 din Legea nr. 303/2004 şi Legea nr. 508/2004, republicată, împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M., hotărâre prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Recurentul a solicitat ca instanţa să constate că a dobândit acest grad prin numirea sa în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T, structura centrală şi seviciul teritorial Cluj, în urma apariţiei Legii nr. 508/2004.
În motivarea recursului s-a arătat în esenţă: că prin Hotărârea nr. 97 din 1 noiembrie 2005 a C.S.M., secţia pentru procurori, s-a avizat favorabil numirea în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T., din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că prin Ordinul nr. 2268/2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost numit procuror la D.I.I.C.O.T., serviciul teritorial Cluj, începând cu data de 1 noiembrie 2005, că, prin numirea sa la D.I.I.C.O.T., conform dispoziţiilor legale în vigoare, a dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului arătând: că recurentul, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin, a fost numit prin Ordinul nr. 2268/2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în funcţia de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., serviciul teritorial Cluj; că, deşi D.I.I.C.O.T. funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca o structură specializată, are personalitate juridică proprie, cu atribuţii, competenţă, organizare, salarizare stabilite prin lege specială [art. 75 alin. (12) din Legea nr. 304/2004, republicată], are structură de organizare şi stat de funcţii şi de personal distincte de cele ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; că promovarea procurorilor se face numai prin concurs, potrivit art. 43 din Legea nr. 303/2004, cu îndeplinirea condiţiei de vechime prevăzută de art. 44 (8 ani); că este necesar să se facă distincţie între „numirea" procurorilor la D.I.I.C.O.T. şi „promovarea" procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta realizându-se doar în conformitate cu dispoziţiile menţionate din Legea nr. 304/2004, republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004; că dispoziţiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt norme de excepţie, derogatorii; că procurorii numiţi la D.I.I.C.O.T. revin, la încetarea activităţii, la parchetul de la care provin; că, împrejurarea că sunt salarizaţi conform procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet; că deciziile anterioare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauze similare nu constituie o dezlegare a problemei de drept supusă judecăţii, nefiind vorba de un recurs în interesul legii; că s-ar crea o situaţie discriminatorie, dezavantajoasă faţă de ceilalţi procurori care, pentru a promova la parchete superioare, susţin mai multe concursuri.
Verificând cauza în funcţie de motivele de recurs formulate şi având în vedere dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Prin Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulate de un număr de 54 de procurori de la D.I.I.CO.T., recurentul H.M.L. fiind menţionat la poziţia nr. 53 în enumerarea din hotărâre.
În motivarea Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M. a reţinut în esenţă, următoarele: procurorii vizaţi de hotărâre au grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorie, tribunal sau curte de apel şi nu au susţinut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar dacă funcţionează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. în condiţiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile Legii nr. 303/2004; prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorilor numiţi la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispoziţiile privitoare la promovarea prin concurs în funcţii de execuţie imediat superioare, care reprezintă „o recunoaştere a performanţelor profesionale ale magistraţilor şi constituie o componentă a carierei acestora, are caracter permanent" şi „reprezintă un drept câştigat cu caracter definitiv în evoluţia carierei profesionale"; faptul că procurorii de la D.I.I.C.O.T. sunt salarizaţi corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui Parchet.
Problema de drept supusă analizării vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorului H.M.L., care a fost numit la D.I.I.C.O.T. în condiţiile prevăzute de Legea nr. 508/2004.
Din verificarea probelor administrate în cauză se reţine că recurentul a fost numit procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin iar prin Hotărârea C.S.M. nr. 97 din 1 noiembrie 2005, în temeiul Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T., urmare a reorganizării S.C.C.O.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, recurentul a fost delegat în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T., serviciul teritorial Cluj.
Prin Ordinul nr. 2268/2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 1 noiembrie 2005, recurentul a fost numit procuror la D.I.I.C.O.T., serviciul teritorial Cluj (unde funcţionează şi în prezent), având în vedere unele modificări aduse Legii nr. 508/2004 prin OUG nr. 7/2005, Legea nr. 247/2005, OUG nr. 190/2005, OUG nr. 27/2006, Legea nr. 356/2006, OUG nr. 60/2006, OUG nr. 131/2006.
Legea nr. 508/2004 reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T. Această Direcţie face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum rezultă din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004. Textul a menţionat înfiinţarea D.I.I.C.O.T. ca structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea S.C.C.O.A. şi a structurilor sale teritoriale.
Ulterior, ca urmare a modificărilor legislative, C.S.M., prin Hotărârea nr. 97/2005, a avizat favorabil delegarea recurentului la structura nou înfiinţată (D.I.I.C.O.T.), care a luat locul celei vechi (S.C.C.O.A.) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit dispoziţiilor Legii nr. 508/2004, care are caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcţii de execuţie sau de conducere, reprezentat de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu Legea nr. 508/2004, şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile Legii nr. 303/2004.
Având în vedere modalitatea de înfiinţare a D.I.I.C.O.T. şi de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T., urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naşte în raport cu procurorii care, pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.
În ceea ce priveşte noţiunea de discriminare, Înalta Curte are în vedere şi practica constantă a C.E.D.O. (Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reţinut că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat".
În speţă, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 şi înfiinţarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condiţiile legii, o funcţie în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândeşte ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.
De reţinut este şi faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica deja existentă la nivelul instanţei care, admiţând cereri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul procurorilor numiţi la P.N.A., structură similară D.I.I.C.O.T., au fost reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei - credinţe şi al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul U.E.".
În acest sens, faţă de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţarea unei alte soluţii decât cea de admitere a cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ar echivala cu acceptarea unei practici contradictorii, ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Practica C.E.D.O. a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României).
Cât priveşte susţinerea intimatului cu privire la deciziile pronunţate anterior în această materie de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată, deoarece rolul unei jurisdicţii supreme, este acela de a crea o practică judiciară unitară, de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii în scopul evitării apariţiei unor divergenţe jurisprudenţiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică (P. împotriva României; B. împotriva României).
Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, hotărârea atacată va fi anulată în partea referitoare la recurent şi intimatul va fi obligat să-i recunoască gradul profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de H.M.L. împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.
Anulează în parte hotărârea atacată, numai în ceea ce îl priveşte pe recurentul H.M.L.
Obligă intimatul C.S.M., să recunoască recurentului gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2378/2008. Contencios | ICCJ. Recunoaştere grad profesional corespunzător PÎCCJ... → |
|---|
