ICCJ. Decizia nr. 2371/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2371/2008
Dosar nr. 1591/33/2007
Şedinţa publică din 10 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 septembrie 2007, reclamantul Z.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa Năsăud, anularea hotărârii nr. 2702 din 20 iunie 2007, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în mod eronat, prin actul contestat, pârâta i-a respins cererea de acordarere a calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, deşi a dovedit că, în perioada 7 noiembrie 1942 – 9 februarie 1945 s-a refugiat împreună cufamilia din localitatea Ceaba, comuna Sînmartin, judeţul Cluj, în comuna Geaca, judeţul Cluj, datorită persecuţiilor etnice exercitate de către autorităţile de ocupaţie instaurate în Ardealul de Nord.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 113 din 28 ianuarie 2008 a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitate de refugiat în perioada noiembrie 1942 - februarie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2007.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu probele administrate şi cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, art. 100 C. fam. şi ale art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa Năsăud.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a admis în mod greşit acţiunea reclamantului, nefăcându-se dovada că acesta a suferit în mod nemijlocit, el însuşi, persecuţiile etnice invocate şi că s-ar fi aflat în ipoteza prevăzută de art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu criticile formulate de recurentă, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost completată şi modificată, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată în altă localitate", conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată" să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În mod eronat recurenta - pârâtă susţine că intimatul - reclamant nu s-ar afla în această situaţie.
Astfel, din declaraţiile judiciare şi autentice ale martorilor F.I. şi A.A., ei însuşi beneficiari ai Legii nr. 189/2000, coroborate cu actele de stare civilă ale reclamantului şi cu adresa din 20 noiembrie 2007 emisă de Direcţia Judeţeană Cluj a Arhivelor Naţionale, depuse de reclamant în sprijinul susţinerilor sale, rezultă că, s-a făcut dovada, în condiţiile art. 4 din HG nr. 127/2002 că, în luna noiembrie 1942, familia reclamantului s-a refugiat din localitatea de domiciliu, satul Ceaba, comuna Sînmartin judeţul Cluj, în comuna Geaca, judeţul Cluj, până în martie 1945 şi că refugiul s-a datorat persecuţiilor exercitate pe criterii etnice de către trupele maghiare de ocupaţie asupra populaţiei române din zonă.
Având în vedere dispoziţiile art. 100 C. fam. şi împrejurarea că, la data refugiului, reclamantul nu avea nici măcar 2 ani, în mod corect instanţa fondului a apreciat că acestuia i se cuvin drepturile legale compensatorii, întrucât vicisitudinile refugiului părinţilor s-au răsfrânt în mod nemijlocit şi asupra sa.
În consecinţă, faţă de dovezile existente la dosar, se reţine că sentinţa este legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa Năsăud împotriva sentinţei civile nr. 113 din 28 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2368/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2372/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
