ICCJ. Decizia nr. 2376/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2376/2008
Dosar nr. 1464/57/2007
Şedinţa publică din 10 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 24 mai 2006, reclamanta I.G.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi I.N.E.P., obligarea pârâţilor la plata primei de concediu pe anul 2006, actualizată cu indicele de inflaţie şi obligarea pârâtului M.I.R.A. să cuprindă aceste sume în buget.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în calitate de poliţist, salariat în cadrul I.N.E.P., este îndreptăţită, potrivit art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 la plata primei de concediu pe anul 2006.
A mai menţionat că, deşi, prin legea bugetului s-a suspendat acordarea acestui drept, anularea lui nu este posibilă, faţă de dispoziţiile Constituţiei şi ale Codului muncii, fiind vorba despre un drept câştigat.
Pârâţii au formulat cerere de chemare în garanţie a M.E.F., pentru ca acesta să fie obligat să aloce fondurile necesare plăţii acestui drept salarial.
Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 699/CA/2007 din 26 aprilie 2007, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul I.N.E.P. să plătească reclamantei prima de concediu pentru anul 2006 raportat la perioada efectiv lucrată de reclamantă, actualizată cu indicele de inflaţie, a respins cererea de chemare în garanţie a M.E.F. Totodată a respins acţiunea reclamantei faţă de pârâtul M.I.R.A. şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de M.I.R.A.
Recursul declarat împotriva acestei sentinţe de către I.N.E.P. a fost admis de către Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 219/CA/2007 din 24 septembrie 2007, hotărârea fiind casată şi stabilindu-se competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Judecând în fond pricina în primă instanţă, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 151 din 19 decembrie 2007, a admis acţiunea, a obligat pârâţii să plătească reclamantei drepturile băneşti reprezentând prima de concediu pentru anul 2006, raportat la perioada efectiv lucrată, sumă care va fi actualizată în raport cu indicele de inflaţie.
Totodată, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţi împotriva M.E.F. şi a obligat chematul în garanţie să prevadă în bugetul pârâţilor sumele necesare plăţilor la care au fost obligaţi pârâţii faţă de reclamantă.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, chematul în garanţie M.E.F. prin D.G.F.P. Hunedoara, solicitând modificarea hotărârii atacate, ca nelegală şi respingerea cererii de chemare în garanţie, ca neîntemeiată.
Recurentul a susţinut că cererea de chemare în garanţie nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 60 – art. 63 C. proc. civ. şi nu este fondată, în raport cu prevederile art. 19, art. 21 şi art. 28 din Legea nr. 500/2002, precum şi cu cele ale OUG nr. 146/2007.
Recursul se va admite, în sensul şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 22/2002, executarea obligaţiilor de plată a instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul cheltuielilor la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
În conformitate cu prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare, au obligaţia să dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, în cauză, obligaţiile de plată ale M.I.R.A. în temeiul unui titlu executoriu (cum ar fi o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretenţiile reclamantei) se realizează din sumele aprobate acestuia, fără nicio legătură cu competenţele M.E.F. în materie de buget.
Intimatul pârât M.I.R.A. are calitate de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare.
Faptul că M.E.F. elaborează proiectul bugetului de stat nu are relevanţă în speţă, atâta timp cât, potrivit prevederilor art. 28 lit. d) - e) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite şi a proiectelor bugetelor locale.
Având în vedere că recurentul nu este parte nici în raportul de drept material dedus judecăţii, Curtea de Apel a greşit când a obligat această autoritate să aloce fondurile necesare achitării sumelor pretinse, în absenţa calităţii procesuale pasive a respectivei autorităţi.
Ţinând cont de faptul că nu sunt întrunite cerinţele art. 60 – art. 63 C. proc. civ., în mod eronat s-a admis cererea de chemare în garanţie a M.E.F.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge cererea de chemare în garanţie a M.E.F., ca neîntemeiată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de chematul în garanţie M.E.F. prin D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinţei civile nr. 151 din 19 decembrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de chemare în garanţie a M.E.F. formulată de pârâtul M.I.R.A., ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2372/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2377/2008. Contencios. Suspendare executare... → |
---|