ICCJ. Decizia nr. 239/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 239/2008
Dosar nr. 2386/2/2007
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 februarie 2007, Judecătoria Ploieşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1994 emis de M.E.F. în favoarea SC R.L. SA.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a dispus prin sentinţa civilă nr. 2364 din 3 octombrie 2007 declinarea competenţei soluţionării acţiunii formulate de SC M.B. SA Galaţi în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, întrucât excepţia de nelegalitate a fost invocată în Dosarul nr. 2078/281/2007 al Judecătoriei Ploieşti, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Ploieşti, conform art. 4 şi art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC M.B. SA, criticând-o pentru nelegalitate.
Astfel, reclamanta a arătat că în cazul excepţiei de nelegalitate nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care se referă la competenţa teritorială de soluţionare doar pentru ipoteza formulării unei acţiuni în contencios administrativ, astfel cum este ea reglementată de art. 8 din lege.
În lipsa unei reglementări speciale în cadrul Legii nr. 554/2006, în ipoteza judecării unei excepţii de nelegalitate se aplică regulile generale de competenţă conform art.5 C. proc. civ., potrivit căruia cererea se face la domiciliul pârâtului. Or, atât M.E.F., cât şi SC R.L. SA au sediul în Bucureşti, iar reclamanta ca autor al excepţiei de nelegalitate a ales Instanţa de la sediul celor doi pârâţi.
Analizând cauza în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei aceleiaşi Instanţe, pentru continuarea judecăţii.
Astfel, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 reglementează excepţia de nelegalitate, fără a prevedea care este Instanţa de contencios administrativ competentă teritorial să judece cauza.
În art. 10 alin. (3) din lege este reglementată, sub aspectul competenţei teritoriale, doar ipoteza litigiilor privind actele administrative emise de autorităţi publice locale şi centrale, prevăzându-se că reclamantul se poate adresa Instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, iar dacă a optat pentru Instanţa de la domiciliul pârâtului nu mai poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
Astfel, susţinerea reclamantului că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun, art. 5 C. proc. civ., este întemeiată, acest text prevăzând competenţa Instanţei de la domiciliul pârâtului.
Cum reclamantul, care nici el nu are domiciliul în raza Curţii de Apel Ploieşti, a solicitat investirea Instanţei de la sediul emitentului actului administrativ contestat, soluţia de declinare a competenţei apare ca nelegală.
În consecinţă, Curtea, admiţând recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti, pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC M.B. SA împotriva sentinţei civile nr. 2364 din 3 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi Instanţă pentru continuarea judecăţii.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 238/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 240/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
