ICCJ. Decizia nr. 241/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 241/2008
Dosar nr. 3961/2/2007
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 1 iunie 2007, reclamanţii V.M.M., G.C.N., R.D.C.M., N.L., N.A.F., G.F., E.G., B.M., P.N., O.M., O.O., P.I., M.E., B.P. şi B.V., au solicitat obligarea pârâţilor A.N.V. şi M.E.F. la plata sumelor reprezentând prima de concediu actualizată cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că nu au beneficiat de dreptul la prima de concediu prevăzut de art. 34 din Legea nr. 188/1999 republicată, întrucât acordarea acestui drept a fost suspendată prin legile bugetare anuale până la data de 1 ianuarie 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 1852 din 27 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a obligat pârâta A.N.V. să plătească reclamanţilor sumele reprezentând primă de concediu pe anii 2001 - 2006, reactualizată cu rata inflaţiei de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii şi a obligat pârâtul M.E.F. să aloce sumele necesare pentru efectuarea plăţii.
Hotărând astfel, Instanţa de Fond a avut în vedere că reclamanţii, în calitatea lor de funcţionari publici, au dreptul stabilit prin art. 34 din Legea nr. 188/1999, republicată, să primească prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă.
Cererea de acordare a sumelor cuvenite pentru perioada indicată în acţiune a fost admisă cu motivarea că reprezintă drepturi câştigate prin lege şi derivate dintr-un raport de serviciu, astfel încât suspendarea acordării primei de concediu prin legile bugetare anuale până la data de 1 ianuarie 2007 nu a înlăturat existenţa lor, afectând temporar numai posibilitatea de realizare.
Instanţa de Fond a obligat M.E.F., în calitate de ordonator principal de credite, să aloce sumele necesare pentru plata acestor drepturi.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâţii şi au solicitat ca în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Recurenţii au susţinut că drepturile băneşti solicitate prin acţiune au fost greşit acordate de Instanţa de Fond, întrucât aplicarea art. 34 din Legea nr. 188/1999 republicată, a fost suspendată în perioada 2001 - 2006 prin acte normative succesive, adoptate în conformitate cu prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Recurenta A.N.V. a criticat soluţia de admitere a acţiunii pentru drepturile aferente perioadei 2000 - 2003, susţinând că era prescris dreptul la acţiune.
Recurentul M.E.F. a criticat soluţia de obligare a sa să aloce sumele necesare pentru efectuarea plăţii şi cu referire la Legea nr. 500/2002, a precizat că urmare suspendării aplicării dispoziţiilor legale referitoare la acordarea primei de concediu în perioada 2001 - 2006, nu au fost prevăzute în buget sumele necesare plăţii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge recursul declarat de A.N.V. şi va admite recursul declarat de M.E.F., pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici, ca pe lângă indemnizaţia de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Suspendarea exerciţiului acestui drept în perioada 2001 - 2006 nu echivalează cu inexistenţa dreptului, deoarece s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
În ambele recursuri a fost criticată neîntemeiat soluţia de admitere a cererii de acordare a dreptului pentru perioada 2001 - 2006, deoarece în perioada respectivă a fost afectată numai posibilitatea de realizarea a dreptului, fără a fi fost înlăturată existenţa lui, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României revizuită şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.A.D.O.L.F.
Prescripţia dreptului la acţiune pentru drepturile aferente perioadei 2001 – 2003 a fost invocată neîntemeiat, în condiţiile în care efectele suspendării acordării primei de concediu au încetat la data de 1 ianuarie 2007 şi numai după această dată, a existat posibilitatea de valorificare a dreptului recunoscut de lege.
Faţă de considerentele expuse, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de A.N.V.
Recursul declarat de M.E.F. va fi admis, constatându-se că nu există un temei legal pentru obligaţia stabilită în sarcina sa cu privire la alocarea sumelor necesare pentru efectuarea plăţii.
Legea nr. 500/2002 nu prevede o asemenea răspundere pentru ministerul recurent şi nu constituie temeiul unor raporturi juridice între această autoritate administrativă şi celelalte părţi în litigiu, astfel încât a fost admisă cererea de obligare la alocarea sumelor necesare.
În consecinţă, se va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că se va respinge acţiunea formulată de reclamanţi împotriva M.E.F., urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva sentinţei nr. 1852 din 27 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanţi împotriva M.E.F.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de A.N.V. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 240/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 242/2008. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
