ICCJ. Decizia nr. 242/2008. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 242/2008
Dosar nr. 161/39/2007
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 27 februarie 2007, reclamanta B.S. a chemat în judecată SC C. SA Suceava şi M.I., solicitând anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 19 februarie 1993.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că deşi i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2.200 m.p. situat în Suceava, fiindu-i emisă o adeverinţă în acest sens, iar prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a dispus punerea sa în posesie şi obligată autoritatea administrativă abilitată să emită titlul de proprietate, pârâta SC C. SA i-a opus certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 19 februarie 1993 care include şi suprafaţa proprietatea sa.
Prin sentinţa civilă nr. 90 din 11 iunie 2007, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, reţinând ca fiind tardiv formulată, cu depăşirea termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, termen calculat din momentul intabulării certificatului, respectiv 16 martie 2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta B.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, recurenta a susţinut că Instanţa în mod greşit nu a avut în vedere că dreptul său de a acţiona în justiţie s-a născut abia după pronunţarea sentinţei civile nr. 3432 din 13 februarie 2006 prin care Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost obligată să întocmească documentaţia în vederea obţinerii titlului de proprietate. Tot greşit, în opinia recurentei Instanţa fondului nu a avut în vedere caracterizarea corectă a cererii sale, respectiv aceea de constatare a nulităţii absolute a certificatului de atestare, acţiunea sa fiind astfel imprescriptibilă.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art.11 din Legea nr. 554/2004 acţiunea prin care se solicită anularea unui act administrativ unilateral se poate formulat în termen de 6 luni, care se socoteşte după caz, de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau de la comunicarea refuzului nejustificat ori de la data expirării termenului legal pentru soluţionarea cererii.
Pentru motive întemeiate, textul menţionat prevede posibilitatea sesizării Instanţei de contencios şi după expirarea termenului de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării sau luării la cunoştinţă a actului administrativ.
Cum în speţă reclamanta este terţ în raport cu actul administrativ unilateral contestat conform cu dispoziţiile legale menţionate, terenul de sesizare a Instanţei, este cel prevăzut de alin. (2), respectiv 1 an de la data luării cunoştinţă, fiind evident că faţă de ea nu exista obligaţia de comunicare a actului.
Astfel fiind şi având în vedere că momentul luării la cunoştinţă în situaţia dată este momentul transcrierii certificatului în registrul de transcripţiuni când dreptul real al titularului certificatului a devenit opozabil erga omnes, legal şi temeinic Curtea de Apel Suceava a apreciat că acţiunea reclamantei s-a făcut cu depăşirea termenului de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că reclamanta a avut reprezentarea, că numai după pronunţarea hotărârii prin care era pusă în posesie, putea să se adreseze Instanţei de contencios, este nerelevantă, dispoziţiile legale amintite stabilind fără echivoc ca moment al curgerii termenului de 1 an, momentul luării la cunoştinţă a actului administrativ vătămător.
În fine, nici susţinerea potrivit căreia acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actului administrativ ar fi imprescriptibilă nu poate fi primită, prin legea contenciosului administrativ nefiind reglementată nici o diferenţă între acţiunea care invoca nulitatea şi cea care invocă nulitatea relativă a actului administrativ.
În raport de aceste considerente şi având în vedere dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.S. împotriva sentinţei nr. 90 din 11 iunie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 241/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 243/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
