ICCJ. Decizia nr. 2419/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2419/2008
Dosar nr. 933/2/2006
Şedinţa publică de la 12 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Ordinul din 3 martie 2006, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale a dispus încetarea raportului de serviciu al lui S.P.G., consilier superior în cadrul Direcţiei Generale Gestionare, Evaluare şi Concesionare Resurse/Rezerve Minerale - Integrare Europeană în temeiul art. 84 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.
Legalitatea acestui act administrativ individual a fost contestată de S.P.G. prin acţiunea introdusă la data de 10 aprilie 2006.
Reclamantul a cerut anularea ordinului mai sus menţionat, obligarea autorităţii publice pârâte la plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 13 martie - 14 aprilie 2006, a unor daune morale în cuantum de 50.000 RON, precum şi a cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1920 din 3 iulie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de bani reprezentând contravaloarea drepturilor salariale pe perioada 13 martie - 14 aprilie 2006 şi suma de 5.000 RON cu titlu de daune morale.
Instanţa a reţinut că deşi reclamantul nu a făcut dovada comunicării deciziei de pensionare, în raport de data emiterii acesteia, încetarea raportului de serviciu trebuia să aibă loc cel puţin cu începere de la 23 martie 2006, iar nu cu data de 13 martie 2006.
Prin procedeul folosit, reclamantul a fost prejudiciat material cu drepturile salariale aferente perioadei cuprinsă între 13 martie 2006 şi data comunicării deciziei de pensionare.
Cât priveşte daunele morale, Curtea a apreciat că cererea accesorie este întemeiată în parte, având în vedere funcţia publică exercitată de reclamant până la data încetării raportului de serviciu, activitatea sa profesională menţionată în cuprinsul cererii completatoare şi caracterul prematur al măsurii de încetare a acelui raport care i-a creat lui S.P.G. o stare de emoţie şi o suferinţă psihică, de natură a aduce atingere „imaginii sale profesionale şi morale”.
Împotriva sentinţei au declarat recurs ambele părţi.
Recurentul-reclamant a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar primul motiv de casare vizează cuantumul despăgubirilor morale acordat de prima instanţă, pe care el îl consideră necorespunzător în raport de întinderea reală a prejudiciului moral suferit ca urmare a emiterii actului administrativ nelegal.
În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, S.P.G. a susţinut că deşi acţiunea sa a fost admisă în parte, instanţa de fond a omis să oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată solicitate atât prin acţiunea precizată cât şi prin concluziile scrise ataşate în dosar.
Recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, reclamantul S.P.G. a invocat în cauză, nelegalitatea unui ordin emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Resurse Minerale prin care s-a dispus încetarea raportului său de serviciu cu începere din 13 martie 2006, conform art. 84 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.
Deşi prin sentinţa pronunţată nu a dispus anularea ordinului respectiv, Curtea de Apel a reţinut că în raport de data emiterii deciziei de pensionare, încetarea raportului de serviciu al reclamantului trebuia să se facă cel puţin cu începere din 23 martie 2006 şi nu cu data de 13 martie 2006, cum s-a procedat.
Este indiscutabil că un asemenea procedeu a cauzat reclamantului, fost consilier superior în cadrul Direcţiei Generale, Evaluare şi Concesionare Resurse/Rezerve Minerale, Integrare Europeană o stare de disconfort şi suferinţă psihică, afectând în acelaşi timp negativ, imaginea sa la nivelul Agenţiei Naţionale dar şi în societate.
Cuantumul de 5.000 RON al daunelor morale acordate este însă suficient pentru a asigura o reparaţie echitabilă şi corespunzătoare întinderii prejudiciului moral suferit de reclamant prin actul juridic emis de autoritatea publică pârâtă, aşa încât, această primă critică din cererea de recurs nu poate fi primită.
Cât priveşte critica din următorul motiv de recurs, Înalta Curte apreciază că ea este întemeiată deoarece, deşi a admis parţial acţiunea, prima instanţă a omis să stabilească în sarcina pârâtei obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată solicitate prin acţiune şi notele scrise.
Chitanţa de plată a onorariului avocaţial anexată la dosarului Curţii de Apel, atestă faptul achitării sumei de 1.050 RON cu acest titlu de către reclamant.
În consecinţă, ţinând seama de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., urmează a se admite recursul şi a se dispune modificarea în parte a sentinţei în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 1.050 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Celelalte dispoziţii ale hotărârii vor fi menţinute.
Prin recursul declarat, pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a cerut modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii introdusă de reclamant ca neîntemeiată.
Se constată însă că, deşi a fost legal citată cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2 RON şi timbrul judiciar în valoare de 0,15 RON (conform dovezii anexate la dosarului de recurs), recurenta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.
Având în vedere această împrejurare şi prevederile art. 3 lit. m), art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, precum şi cele cuprinse în art. 9 din O.G. nr. 32/1995, recursul declarat de pârâtă urmează a fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul S.P.G. împotriva sentinţei nr. 1920 din 3 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, sdecţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că obligă pe pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale la plata sumei de 1.050 RON cheltuieli de judecată către reclamantul S.P.G.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Anulează recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale împotriva aceleiaşi sentinţe, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2417/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2420/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
