ICCJ. Decizia nr. 2509/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2509/2008
Dosar nr. 628/2/2007
Şedinţa publică din 17 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 2 septembrie 2005 şi ulterior precizată, reclamanţii P.I.D. şi P.M. au chemat în judecată pe pârâţii M.A.N. şi M.F.P., solicitând anularea actului intitulat aviz nefavorabil din 18 august 2005, recunoaşterea dreptului reclamanţilor constând în siguranţa vieţii şi dreptul de proprietate, obligarea pârâţilor la eliberarea unui aviz favorabil şi la mutarea depozitului ori retragerea pericolului în perimetrul delimitat de gardul unităţii militare, cu repararea pagubei ce le-a fost cauzată.
În motivarea acţiunii au arătat că sunt proprietarii unei suprafeţe de teren din vecinătatea unui fost depozit de muniţii, că şi terenul de sub depozit a aparţinut bunicului lor dar a fost confiscat abuziv cu ocazia colectivizării forţate.
S-a precizat că se refuză eliberarea unui aviz favorabil la Planul Urbanistic Zonal pentru terenul reclamanţilor, prin invocarea existenţei unui pericol, ceea ce le cauzează un prejudiciu imens, pe care îl evaluează la suma totală de 2.481.680 eur, prejudiciu care constă în contravaloarea terenurilor pe care nu pot să le exploateze sau să le vândă pentru ca pe ele să fie construite locuinţe.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 851 din 11 aprilie 2005 a emis excepţia de inadmisibilitate şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Instanţa a reţinut că acţiunea este inadmisibilă din perspectiva actului juridic atacat în contencios administrativ, deoarece avizul nu poate fi asimilat unui act administrativ pentru că prin el însuşi nu produce nici un efect; că este un act preparator şi că, numai în măsura în care autorităţile locale competente ar refuza eliberarea unei autorizaţii de construire, avizul poate fi atacat odată cu eventualul refuz.
În ce priveşte celelalte capete de cerere, s-a reţinut existenţa unui raport de dependenţă între acestea şi cel principal.
Prin Decizia nr. 4281/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul declarat de reclamanţi şi s-a casat sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Înalta Curte a reţinut că primul capăt de cerere este inadmisibil, însă capătul de cerere referitor la înlăturarea pericolului la adresa vieţii şi proprietăţii reclamanţilor, prin obligarea la mutarea dispozitivului sau la retragerea pericolului în interiorul proprietăţii M.A.N. nu este inadmisibil, instanţa având obligaţia să se pronunţe asupra temeiniciei lui.
În fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1932 din 4 iulie 2007 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
S-a reţinut că, din actele dosarului, nu rezultă pericolul invocat de reclamanţi, ci din contră, rezultă legalitatea amplasării depozitului pe un teren proprietate publică supus dispoziţiilor Legii nr. 213/1998.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen P.M. prin mandatar P.G.V., arătând în esenţă că instanţa de fond nu a încuviinţat proba cu martori, cu expertiză topo, cercetare locală, vizionarea unei casete video, probe relevante şi utile cauzei; că s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind Regulamentul militar din anul 1989 (nr. 114A/1989), prin care li se interzice proprietarilor exercitarea unor atribute ale dreptului de proprietate; că în mod greşit instanţa a reţinut că depozitul de muniţie este legal amplasat, când în realitate este construit pe terenul proprietatea reclamanţilor.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.
Se constată că sentinţa este lapidar motivată, nefiind analizate temeinic probele cauzei.
Instanţa de rejudecare nu a stabilit situaţia de fapt reală prin administrarea probatoriului necesar soluţionării corecte a cauzei.
Având în vedere că reclamanţii au susţinut că li s-a încălcat dreptul de proprietate prin stabilirea „zonei de siguranţă", prevăzută de Regulamentul A114/1989, pe terenul proprietatea acestora, se impune efectuarea unei expertize tehnice topo care să clarifice această împrejurare, în funcţie de actele de proprietate ale părţilor (reclamanţi şi M.A.N.), de situaţia existentă în teren, de actele normative aplicabile în domeniul militar şi proprietăţii publice.
De altfel, reclamanţii au solicitat administrarea acestei probe, însă instanţa a respins cererea fără justificare prin Încheierea din data de 26 aprilie 2007.
Faţă de cele mai sus reţinute, se impune casarea sentinţei, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru suplimentarea probelor cu expertiză tehnică topo şi cu orice alte probe utile cauzei, care pot fi procurate de părţi. În cadrul probei cu acte, părţile vor depune titlurile în baza cărora deţin terenurile iar expertul topo va stabili situarea celor două vecinătăţi, precum şi locul în care este amplasată „zona de siguranţă", astfel cum s-a arătat mai sus.
Pe baza acestor probe instanţa se va putea pronunţa asupra cererii privind înlăturarea pericolului la adresa vieţii şi proprietăţii reclamanţilor şi la mutarea depozitului sau la retragerea pericolului în interiorul proprietăţii M.A.N.
Referitor la proba cu martori, reclamanţii vor justifica necesitatea administrării iar instanţa de fond va aprecia asupra acesteia, întrucât la data de 22 februarie 2007, când s-a solicitat proba testimonială, reclamanţii nu au motivat utilitatea probei. Cât priveşte vizionarea casetei video (sau CD), se constată că proba deşi a fost încuviinţată în şedinţa publică din data de 22 februarie 2007, instanţa, fără justificare, nu a administrat această probă, astfel încât în rejudecare, Curtea de Apel urmează să vizioneze caseta video (sau CD).
În legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a Regulamentului asigurării tehnice cu armament şi muniţii în timp de pace, A114, Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de fond a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale prin Încheierea din data de 26 aprilie 2007, întrucât nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, sentinţa se va casa cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea suplimentării probelor, pentru ca reclamanta să beneficieze de un proces echitabil, cu asigurarea dreptului la apărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.M. şi P.G.V. împotriva sentinţei civile nr. 1932 din 4 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2496/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2521/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
