ICCJ. Decizia nr. 2521/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2521/2008
Dosar nr. 4789/2/2007
Şedinţa publică din 18 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 29 iunie 2007, reclamanta P.L., în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A., O.N.R. şi M.E.F., a solicitat obligarea pârâtului O.N.R. la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2004 - 2005 şi a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective, obligarea pârâtului M.E.F. să aloce fondurile necesare plăţii primelor de concediu şi sporului de fidelitate şi obligarea M.I.R.A. să cuprindă în bugetul propriu sumele necesare plăţii primelor de concediu şi sporului de fidelitate.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că potrivit art. 37 alin (2) din OG nr. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că la plecarea în concediul de odihnă, poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată succesiv prin legile bugetului de stat din 2003 până în 2005.
Prin art. 6 din OG nr. 38/2003, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2004, s-a stabilit că pentru activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată pe anul 2005 prin art. 2 alin. (1) din OUG nr. 118/2004.
Fiind un drept câştigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu şi sporul de fidelitate nu pot fi anulate sau suspendate, dispoziţiile legale menţionate nu conţin vreo referire la eventualitatea desfiinţării drepturilor câştigate, ci doar la suspendarea exerciţiului acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 2946 din 21 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta P.L., în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A., O.N.R. şi M.E.F.
A obligat pârâţii M.I.R.A. şi O.N.R. să plătească reclamantei drepturile băneşti reprezentând prima de concediu pentru anii 2004 - 2005 şi sporul de fidelitate pentru perioada ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005.
A obligat pârâtul M.E.F. să aloce fondurile necesare plăţii primelor de concediu şi a sporului de fidelitate arătate mai sus.
A obligat pârâtul M.I.R.A. să cuprindă în bugetul propriu sumele necesare plăţii primelor de concediu pe anii 2004 - 2005 şi respectiv sporul de fidelitate pentru anul 2005.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta, în calitate de poliţistă, are dreptul la prima de concediu potrivit art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003, cu modificările ulterioare şi că exerciţiul acestui drept a fost suspendat pe perioada în litigiu, respectiv pentru anii 2004 şi 2005, în baza legilor bugetare pentru acea perioadă, iar suspendarea exerciţiului dreptului de a primi prima de concediu nu echivalează cu stingerea/înlăturarea dreptului ci are ca efect doar imposibilitatea realizării acestui drept în intervalul de timp pentru care exerciţiul dreptului la prima de concediu a fost suspendat.
În ceea ce priveşte drepturile băneşti cuvenite cu titlu de spor de fidelitate pentru anul 2005, s-a reţinut că dreptul la sporul de fidelitate a fost stabilit prin art. 6 din OUG nr. 38/2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003 şi în anul 2004 s-a beneficiat de acest drept, doar pentru anul 2005 fiind suspendată plata acestui drept în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din OUG nr. 118/2004, motiv pentru care, deoarece exerciţiul dreptului la sporul de fidelitate a fost suspendat doar pentru anul 2005, drepturile la sporul de fidelitate încadrându-se în categoria drepturilor câştigate prin lege, derivând dintr-un raport de serviciu, cererea reclamantei privind obligarea pârâţilor la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005 fiind întemeiată.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs M.E.F.
În motivarea recursului, a fost invocată în primul rând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.F. S-a motivat, în esenţă, că între reclamantă şi recurent nu există niciun fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a instituţiei respective, care gestionează bugetul de stat, fapt ce nu îi conferă dreptul de a încălca legea finanţelor publice, prin alocări de fonduri din diverse capitole bugetare.
Pe fondul cauzei, recurentul a susţinut că admiterea acţiunii reclamanţilor şi acordarea sporului de fidelitate şi a primelor de vacanţă este neîntemeiată, întrucât legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinată, iar beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cazul în speţă, nu constituie un drept constituţional fundamental.
Recursul declarat de M.E.F. este întemeiat în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei respective, pe fondul cauzei sentinţa atacată cu recurs fiind temeinică şi legală.
Instanţa de fond s-a pronunţat fără a reţine lipsa calităţii procesuale pasive a M.E.F., între acest pârât şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii neexistând identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu între această autoritate şi reclamanţi. Or, numai existenţa unor astfel de raporturi juridice poate justifica legitimarea procesuală pasivă în cauză a unei autorităţi sau instituţii publice, având în vedere că dreptul la prima de concediu şi la sporul de fidelitate – ce constituie obiectul acţiunii în speţa de faţă – sunt drepturi de natură salarială.
Între reclamantă şi M.E.F. nu există niciun fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a instituţiei respective.
Raporturile de muncă sunt între reclamantă, pe de o parte şi instituţia în care îşi desfăşoară activitatea, pe de altă parte, M.I.R.A. fiind ordonatorul principal de credite pentru această instituţie.
Pretenţiile reclamantei solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator.
Prin bugetul anual aprobat fiecărui ordonator de credite (principal, secundar şi terţiar), sunt prevăzute drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi aprobat prin lege.
Pârâtul care urmează să facă plata trebuie să reţină şi să vireze contribuţiile obligatorii către bugetul de stat.
Totodată, calitatea de ordonator principal de credite, în raport de aceste entităţi, o are M.I.R.A., instituţie cu personalitate juridică şi cu buget propriu, aprobat prin legea bugetului de stat.
M.E.F. are atribuţii în elaborarea bugetului de stat, în funcţie de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesităţile estimate pentru anul respectiv şi în principal ţinând cont de priorităţile stabilite de Guvern.
M.E.F. nu poate avea calitate de parte în proces, deoarece nu există un raport juridic legal sau convenţional de garanţie a sumelor ce reprezintă primele de vacanţă sau sporul de fidelitate, ministerul neavând obligaţia să garanteze plata acestor sume în contextul în care reclamanţii nu sunt salariaţii acestuia şi deci, nu există un raport juridic legat de sumele respective.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut în mod întemeiat că suspendarea exerciţiului dreptului de a primi prima de concediu nu echivalează cu stingerea/înlăturarea dreptului, ci are ca efect doar imposibilitatea realizării acestui drept în intervalul de timp pentru care exerciţiul dreptului la prima de concediu a fost suspendat.
De asemenea, în ceea ce priveşte drepturile băneşti cuvenite cu titlu de spor de fidelitate pentru anul 2005, se reţine că doar pentru anul 2005 a fost suspendat exerciţiul acestui drept, drepturile la sporul de fidelitate încadrându-se în categoria drepturilor câştigate prin lege.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul şi modificată sentinţa atacată, în parte, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor faţă de pârâtul M.E.F., pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, ca fiind temeinice şi legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. nr. 2946 din 21 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea faţă de M.E.F. pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2509/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2523/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
