ICCJ. Decizia nr. 2525/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2525/2008
Dosar nr. 2148/54/2007
Şedinţa publică din 18 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la nr. 2148/54/2007 pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâtul M.I.R.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului M.I. nr. 11/01711 din 18 mai 2001 prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă începând cu data respectivă.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că emiterea acestui ordin s-a făcut pe baza deciziei nr. 346/2001 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti prin care a fost condamnat la 3 luni închisoare cu suspendare condiţionată. A executat pedeapsa, iar potrivit art. 85 lit. k) din Legea nr. 80/1995 a rămas la latitudinea organelor care au dispus încadrarea sa, menţinerea sau înlăturarea din funcţia deţinută anterior condamnării, însă această posibilitate acordată ministrului de interne nu poate fi exercitată după bunul plac al acestuia, ci numai după o analiză temeinică a condiţiilor ce au atras condamnarea sa pentru ca măsura să nu fie abuziv şi subiectivă şi să lezeze grav interesele personale şi patrimoniale ale persoanelor în cauză.
Reclamantul a mai arătat că despre existenţa ordinului atacat a luat cunoştinţă la data 8 august 2007 când cu adresa din 25 iulie 2007 I.J.P. Mehedinţi i-a făcut cunoscut acest fapt, ordinul însă nefiindu-i comunicat până la această dată. Deşi s-a adresat pârâtului cu plângere prealabilă, nu a primit niciun răspuns până la data introducerii acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 19 din 17 ianuarie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului B.C., în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că ordinul contestat a fost emis în 2001 iar acţiunea a fost promovată în 2007, reclamantul depăşind cu mult termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, prin memoriul adresat Primului Ministru la 21 februarie 2002, B.C. face vorbire de ordinul a cărui anulare o solicită, redând cu exactitate numărul acestuia, data la care a fost emis şi conţinutul acestuia, ceea ce conduce la concluzia că înainte de această dată reclamantul luase la cunoştinţă despre existenţa ordinului.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs B.C., care a motivat, în esenţă, că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei materiale invocate sau asupra aplicării Legii nr. 360/2002 şi a aplicat în mod retroactiv dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Recursul este nefondat.
Se reţine că prin cererea introductivă recurentul-reclamant a solicitat „anularea Ordinului M.I. nr. 11/01711 din 18 mai 2001 prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă".
Potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii".
Art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede faptul că „pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul mai sus menţionat, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului sau data luării la cunoştinţă".
Recurentul - reclamant avea cunoştinţă despre existenţa Ordinului M.I. nr. 11/01711 din 18 mai 2001 prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă încă din anul 2002, aspect ce rezultă din cuprinsul memoriului adresat Primului Ministru al României, termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1), respectiv cel de 1 an de zile prevăzut de art. 11 alin. (2) din actul normativ menţionat mai sus fiind depăşite cu mai mult de 5 ani.
Astfel, în mod corect instanţa de judecată a constatat că recurentul - reclamant este decăzut din dreptul de a solicita anularea ordinului de trecere în rezervă, întrucât actul administrativ atacat a fost emis în anul 2001 iar acţiunea a fost promovată în anul 2007, depăşind cu mult termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Chiar dacă instanţa de fond s-a raportat la prevederile legale în vigoare la data introducerii acţiunii, se reţine că şi Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, în vigoare la data la care reclamantul avea cunoştinţă despre existenţa ordinului prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, prevedea la art. 5 un termen de prescripţie de 30 de zile şi un termen de decădere de 1 an.
Se reţine că obiectul acţiunii formulată de B.C. se referă la anularea unui act administrativ, emis de o autoritate publică centrală, care atrage competenţa materială de soluţionare a Curţii de Apel, şi nu poate fi calificat sub nicio formă ca un conflict de muncă.
Aşadar, Curtea de Apel Craiova nu a încălcat regulile de competenţă materială aplicabile în cauză iar sentinţa pronunţată de această instanţă este legală şi temeinică.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că recursul declarat de B.C. este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.C. împotriva sentinţei civile nr. 19 din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2523/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2526/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
