ICCJ. Decizia nr. 2511/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2511/2008
Dosar nr. 1005/42/2007
Şedinţa publică de la 17 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 1 martie 2007, reclamantul P.G. a solicitat anularea deciziei din data de 18 ianuarie 2007 a Comisiei pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă din cadrul Ministerului Justiţiei, prin care a fost respinsă cererea sa privind constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul a avut o atitudine anticomunistă, a formulat memorii în care a relatat atitudinea sa ostilă ordinii sociale de până în anul 1989; că a fost supus la numeroase abuzuri administrative desfăcându-i-se contractul de muncă în mai multe rânduri.
Prin sentinţa civilă nr. 460/2007 a Tribunalului Dâmboviţa s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 142 din 27 septembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că din probele administrate în cauză (acte şi patru martori) nu rezultă că reclamantul a fost supus unor măsuri administrative în sensul dispoziţiilor art. 2 şi 3 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 214/1999; că la dosar au fost depuse acte din care rezultă că reclamantul a fost supus unor măsuri administrative, însă prin decizia civilă nr. 542 din 26 aprilie 1984 pronunţată de Tribunalul Judeţean Dâmboviţa şi decizia civilă nr. 77 din 26 ianuarie 1977 pronunţată de Tribunalul Judeţean Prahova, acesta a primit satisfacţie, contestaţiile sale fiind admise şi anulate măsurile dispuse împotriva sa; că reclamantul a făcut mai multe sesizări împotriva unor abuzuri săvârşite în cadrul unităţilor unde lucra, sesizările sale fiind întemeiate, motiv pentru care s-au luat măsuri împotriva celor care le săvârşiseră; că activitatea desfăşurată de reclamant nu era împotriva regimului, ci împotriva abuzurilor comise de către conducerea şcolii unde lucra şi a celor comise de câţiva dintre reprezentanţii organelor de miliţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen reclamantul.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod netemeinic instanţa a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele art. 3 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 214/1999, deoarece din probele administrate în cauză rezultă că s-a manifestat net împotriva orânduirii sociale de până în anul 1989, că a intrat în conflict cu organele de miliţie, conducerea P.C.R. şi conducerea unităţii în care lucra, datorită neregulilor pe care le sesiza şi a atitudinii sale protestatare, motive pentru care în mai multe rânduri i s-a desfăcut contractul de muncă.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea apreciază că recursul este fondat.
În art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 214/1999 se prevede că se recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 4 decembrie 1989.
Art. 3 din ordonanţă menţionează că, prin măsuri administrative abuzive se înţelege orice măsuri luate de organele fostei miliţii sau securităţi ori de alte organe, ca urmare a săvârşirii unei fapte în scopurile menţionate la art. 2 alin. (1): exprimarea protestului împotriva abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică; manifestarea împotrivirii faţă de ordinea socială până la 14 decembrie 1989.
La lit. g) a art. 3 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 214/1999 se prevede că prin măsurile administrative abuzive se înţelege şi desfacerea contractului de muncă sau retrogradarea dispuse din motive politice şi dovedite cu acte scrise administrative sau judecătoreşti de la acea dată.
Din coroborarea probelor administrate în cauză se reţine că recurentul permanent a protestat împotriva abuzurilor organelor de miliţie şi a şefilor săi ierarhici, inclusiv a directorului unităţii la care lucra, motiv pentru care tot timpul se afla în conflict cu organele de miliţie, cu şefii săi ierarhici, conducere P.C.R. şi chiar s-a aflat în cercetarea Comitetului Central al P.C.R. - Colegiul Central de partid - în anul 1986, întrucât era cunoscut ca fiind o persoană care îşi exprima permanent nemulţumirea faţă de neregulile pe care le constata şi pentru că a intenţionat să trimită o scrisoare în acest sens postului de radio „E.L.” şi ambasadelor străine din România.
Datorită atitudinii sale, prin care îşi exprima în realitate protestul împotriva abuzului de putere şi se manifesta împotriva orânduirii sociale existente, i s-a desfăcut contractul de muncă de mai multe ori.
Astfel, la data de 5 iulie 1975 i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă în baza art. 130 lit. i) din fostul Cod al muncii, măsură contestată de reclamant. Procesul s-a finalizat însă ca fiind rămas fără obiect, întrucât pe parcursul cauzei i s-a acordat transferul. Însăşi finalizarea în acest mod a procesului demonstrează o recunoaştere a abuzului conducerii unităţii faţă de care recurentul formulase sesizări pentru neregulile săvârşite.
În alte două situaţii de desfacere a contractului de muncă recurentul a obţinut anularea măsurilor în instanţă, conform deciziei nr. 77 din 26 ianuarie 1977 a Tribunalului Judeţean Prahova şi deciziei nr. 542 din 26 aprilie 1984 a Tribunalului Judeţean Dâmboviţa.
O altă desfacere a contractului de muncă s-a dispus în data de 8 ianuarie 1985, în baza art. 64 lit. t) din Legea nr. 5/1978, măsură care nu putea fi contestată în instanţă conform prevederilor respectivei legi.
Textul legal menţiona eliberarea din funcţie pentru abateri grave de la disciplina muncii, de la normele eticii şi echităţii socialiste iar pentru simplii angajaţi, Adunarea generală hotăra desfacerea contractului de muncă, fără a exista calea contestării în instanţă, situaţie care prin sine însăşi avea un pronunţat caracter politic şi reprezenta un abuz de drept. Întrucât măsura desfacerii contractului de muncă în baza art. 64 lit. t) din Legea nr. 5/1978 era definitivă, prin sentinţa nr. 1980/1985 a Judecătoriei Târgovişte, contestaţia reclamantului a fost respinsă ca inadmisibilă.
Chiar dacă prin unele hotărâri judecătoreşti recurentului i s-au admis contestaţiile şi a fost reintegrat în muncă, abuzul faţă de acesta a existat şi motivul măsurilor abuzive a constat în faptul că recurentul şi-a exprimat permanent protestul împotriva abuzului de putere şi faţă de ordinea socială existentă.
În aceste condiţii, se constată că situaţia recurentului circumscrie dispoziţiilor art. 3 lit. g) cu referire la art. 2 alin. (1) lit. a) şi c) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 214/1999, astfel încât, în urma admiterii recursului şi a acţiunii, decizia contestată se va anula şi pârâta va fi obligată să emită o nouă decizie prin care să recunoască reclamantului calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.G. împotriva sentinţei civile nr. 142 din 27 septembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea formulată de reclamantul P.G.
Anulează decizia din 18 ianuarie 2007 emisă de Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă.
Obligă pârâta să emită o nouă decizie prin care să recunoască reclamantului calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2506/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2514/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
