ICCJ. Decizia nr. 2520/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2520/2008
Dosar nr. 2784/2/2007
Şedinţa publică de la 18 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 20 aprilie 2007, sub nr. 2784/2/2007, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „P.L."; , în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Autoritatea pentru Străini şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, după caz, pe anii 2004, 2005 şi 2006 actualizată cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data efectuării plăţii, pentru membrii de sindicat afiliaţi la reclamant, cu motivarea că odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor privind dreptul la prima de concediu, obligaţia corelativă dreptului consfinţit prin lege devine executorie.
Prin sentinţa civilă nr. 2215 din 20 septembrie 2007, Curtea Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „P.L."; Bucureşti în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Autoritatea pentru Străini şi Ministerul Finanţelor Publice, astfel cum a fost formulată şi restrânsă.
A obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumelor reprezentând primă de concediu, pentru anii 2004, 2005 şi 2006 actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective.
A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
A obligat pârâtul la 7.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Prin încheierea de şedinţă din 7 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de lămurire a sentinţei civile nr. 2215 din 20 septembrie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 2784/2/2007, formulată de Ministerul Economiei şi Finanţelor în calitate de chemat în garanţie.
A lămurit sentinţa nr. 2215/2007 în sensul că acţiunea reclamanţilor A.G., A.L. şi alţii - reprezentaţi de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „P.L."; Bucureşti, a fost admisă astfel cum a fost formulată şi restrânsă numai în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Oficiul Român pentru Imigrări nu şi cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, reclamanţii renunţând la judecată faţă de acesta.
Pentru a pronunţa sentinţa civilă mai sus menţionată, instanţa de fond a reţinut că dreptul la prima de concediu a fost acordat prin legea care a intrat în vigoare la data de 08 ianuarie 2000 şi care nu a fost abrogată până în prezent.
Odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor legale, obligaţia corelativă dreptului consfinţit prin lege devine executorie.
Dreptul la acţiune se naşte din momentul încetării perioadei de suspendare - 31 decembrie 2006, astfel că excepţia prescripţiei nu poate fi aplicată.
Astfel cum s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, nu se poate contesta existenţa dreptului pe perioada în care aplicarea prevederilor a fost suspendată deoarece ar fi încălcate dispoziţiile art. 53 din Constituţia revizuită (art. 49 din Constituţia României anterioară) privind cazurile în care se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementările art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Împotriva sentinţei civile susmenţionate a declarat recurs Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, care a motivat, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor imperative ale Legii nr. 507/2003, Legii nr. 511/2004 şi Legii nr. 379/2005.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care se vor arăta în continuare.
În conformitate cu art. 37 alin. (1) teza 1 din O.G. nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, „la plecarea în concediu de odihnă, poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”.
Ulterior, aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată prin art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004 până la 31 decembrie 2004, prin art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005 până la 31 decembrie 2005 şi prin art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006 până la 31 decembrie 2006.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune a se reţine că dreptul poliţiştilor la prima pentru concediul de odihnă, instituit prin art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 şi-a produs efectele începând cu data menţionată, suspendarea exerciţiului acestui drept neechivalând cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa şi nici nu s-a constatat neconstituţionalitatea textului de lege care prevede acest drept.
De altfel, fiind un drept câştigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menţionate.
Aşa fiind, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
În atare situaţie, concluzia ce se impune este aceea de a se considera că prevederile O.G. nr. 38/2003, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 353/2003, au fost numai suspendate, amânate, prin acte normative temporare, emise datorită unor condiţii financiare deosebite.
Faţă de cele ce preced, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative împotriva sentinţei civile nr. 2215 din 20 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2517/2008. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 2522/2008. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
