ICCJ. Decizia nr. 2536/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2536/2008
Dosar nr. 398/45/2007
Şedinţa publică de la 18 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta D.G.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Atestarea Calităţii de Beneficiar al Indemnizaţiei pentru Activitatea de Liber Profesionist a Artiştilor Interpreţi sau Executanţi din cadrul Ministerului Culturii şi cultelor, anularea hotărârii din 6 iunie 2007 prin care pârâta, în mod nelegal, nu i-a recunoscut dreptul cuvenit în temeiul Legii nr. 109/2005, constând în indemnizaţia pentru activitatea de liber profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a depus dosarul complet, astfel cum este prevăzut de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 109/2005, inclusiv adeverinţa prevăzută de art. 6 alin. (1) din lege, pârâta refuzând eliberarea actului solicitat întrucât adeverinţa ar fi fost emisă în baza unor declaraţii autentificate de organul abilitat al statului - notarul public - sub sancţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), motivaţie ce excede însă cadrului legal stabilit de legea specială.
Prin sentinţa nr. 21/CA din 4 februarie 2008, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei D.G.M.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România, prevede expres că aceştia beneficiază de această indemnizaţie „la îndeplinirea cumulativă (subl.) a următoarelor condiţii: a) au vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa 3 la Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
b) au realizat o perioadă de activitate artistic-interpretativă de minimum 10 ani;
c) realizează venituri nete lunare sub nivelul pensiei medii anuale pentru limita de vârstă şi stagiul complet de cotizare din sistemul public de pensii, comunicată Institutului Naţional de Statistică, aferentă anului anterior acordării indemnizaţiei";.
S-a mai reţinut că art. 6 din aceeaşi lege, prevede metodologia atestării perioadei în care artiştii au prestat efectiv o activitate artistic-interpretativă, în sensul că aceasta se reconstituie „pe baza actelor oficiale"; eliberate de către Societatea Română de Radio, Societatea Română de Televiziune, Artexim, Electrecord, precum şi de orice altă instituţie publică sau persoană juridică de profil la care artiştii interpreţi sau executanţi liber-profesionist au prestat activităţi în regim de colaborare";, aceste instituţii având „obligaţia de a pune la dispoziţia solicitanţilor documentele care pot dovedi desfăşurarea unei activităţi artistice interpretative";.
A constatat instanţa de fond că reclamanta a depus doar adeverinţa din 22 martie 2007, ce evocă intervalul cuprins între 1981-1992 în care reclamanta „a avut contract civil de colaborare"; cu Restaurantul „I."; de pe raza Municipiului Iaşi, fiind emisă „în baza declaraţiei notariale din 09 martie 2007"; aflată la dosar, în care numiţii V.M. şi B.M.L. declară sub sancţiunea C. pen., că au cunoştinţă despre contractele de colaborare încheiate de reclamantă, ca solist al ARIA - Filiala I., cu restaurantul respectiv.
A apreciat instanţa de fond că reclamanta nu a probat în cauză îndeplinirea obligaţiei ce-i revenea prin lege - de a solicita instituţiilor cu care a colaborat, emiterea dovezilor „oficiale"; pe care acestea aveau obligaţia să i le elibereze şi nici eventualitatea unui refuz nejustificat al acestora în îndeplinirea prestaţiei la care erau obligaţi - în condiţiile în care textul art. 6 nu stipulează şi posibilitatea dovedirii „prin orice mijloace de probă"; a perioadelor lucrate, situaţie în care în mod legal pârâta a refuzat includerea în calculul „perioadei activitate artistic-interpretativă"; a intervalului probat doar prin declaraţiile notariale ale unor persoane fizice.
De asemenea, s-a reţinut din atestatele de liber profesionist depuse la dosar, că reclamanta este născută în anul 1963, fiind aşadar în vârstă de 45 ani la data promovării cererii ce face obiectul cauzei, în condiţiile în care vârsta de pensionare prevăzută de anexa 3 la care face trimitere art. 5 lit. a) din Legea nr. 109/2005 era în 2007 la femei de 58 de ani.
A concluzionat Curtea de Apel Iaşi că reclamanta nu îndeplineşte una dintre condiţiile cumulative de acordare a indemnizaţiei în litigiu şi anume atingerea de artistul liber profesionist, a vârstei de pensionare din sistemul public de pensii, rezultând că problema stabilirii vechimii în activitatea artistică a reclamantei se va pune la momentul împlinirii de acesta a condiţiei prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 109/2005, în funcţie de exigenţele impuse de actul normativ aplicabil la data respectivă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta D.G.M., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică în sensul că au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 5 şi 6 din Legea nr. 109/2005 şi au fost ignorate o serie de înscrisuri probatorii aflate la dosarul cauzei.
Astfel, recurenta arată că potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 109/2005, a depus actul oficial emis de A., prin care a dovedit că a desfăşurat activitate interpretativă în perioada 1981-1982, iar acest document legal nu putea fi înlăturat de Comisie şi respectiv, de instanţă, pe considerentul că a avut la bază inclusiv declaraţii notariale.
Un alt motiv de recurs invocat de recurentă este împrejurarea că instanţa de fond s-a pronunţat asupra unui aspect cu care nu a fost învestită, respectiv îndeplinirea condiţiei de vârstă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 109/2005, aspect pe care, de asemenea, l-a soluţionat greşit, cu ignorarea dispoziţiilor derogatorii prevăzute de art. 9 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 109/2005 şi a dovezilor medicale de la dosar.
În drept motivele de recurs au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, instanţa de fond nu a stabilit în mod complet situaţia de fapt dedusă judecăţii, ignorând apărările reclamantei-recurente privind perioadele de timp în care se păstrează dovezile în arhive.
Totodată, instanţa de fond nu a făcut o corectă aplicare a art. 6 din Legea nr. 109/2005, potrivit căruia atestarea calităţii de beneficiar al indemnizaţiei se face inclusiv pe baza documentelor eliberate de A. şi nu a analizat existenţa situaţiilor în care completarea documentelor oficiale se poate face inclusiv cu declaraţii notariale.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs Înalta Curte constată că instanţa de fond s-a pronunţat asupra unui aspect de legalitate şi temeinicie a actului atacat, pe care nu l-a pus în dezbaterea contradictorie a părţilor, respectiv îndeplinirea condiţiei de vârstă de către reclamantă, după cum nu a analizat, sub nici o formă, dovezile depuse de aceasta privind eventualele boli profesionale, ce fac posibilă încadrarea în dispoziţiile derogatorii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 109/2005.
Pentru considerentele menţionate, apreciind că instanţa de fond nu a făcut o completă stabilire a situaţiei de fapt, pe baza unei dezbateri contradictorii asupra probelor existente la dosar şi a apărărilor invocate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) cu referire la art. 313 şi art. 314 C. proc. civ., urmează a casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru analizarea inclusiv a aspectelor menţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.M. împotriva sentinţei nr. 21/CA din 4 februarie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2535/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2541/2008. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
