ICCJ. Decizia nr. 2535/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2535/2008
Dosar nr. 6646/2/2006
Şedinţa publică de la 18 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2279/2007 pronunţată la 26 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâţii SC Ş.S. SA (fosta SC V.P. SA) Râmnicu Vâlcea, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare Bucureşti şi intervenienta B.I.L. Bucureşti, căreia i-a fost admisă cererea de intervenţie accesorie formulată alături de pârâta SC Ş.S. SA.
Excepţia de nelegalitate a dispunerii de măsuri nr. 2/2006 a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare a fost invocată de reclamantă în cadrul Dosarului cu nr. 634/COM/2006 aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că dispunerea de măsuri nr. 2/2006 a fost emisă de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, prin aceasta edictându-se unele norme aplicabile acţiunilor înscrise la Cota Bursei de Valori Bucureşti la data emiterii acestui act normativ 20 decembrie 2005, unul din principiile care au stat la baza măsurilor adoptate fiind cel potrivit căruia voinţa acţionarilor unei societăţi comerciale este suverană atât timp cât nu contravine prevederilor legale, principiu ce se regăseşte şi în Legea nr. 297/2004 care la art. 242 stabileşte dreptul acţionarilor de a se retrage din societate la un preţ echitabil în cazul unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor referitoare la fuziuni/divizări ce implica alocarea de acţiuni ce nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată.
A mai reţinut instanţa de fond şi faptul că dispunerea de măsuri nr. 2/2006 este un act normativ emis de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în exercitarea atribuţiilor sale de autoritate de reglementare în domeniul pieţei de capital, funcţionarea pieţei de capital şi operaţiunile care se desfăşoară pe aceasta fiind reglementate de Legea nr. 297/2004, normă cu caracter special şi care se completează cu cele generale prevăzute de Legea nr. 31/1990 R privind societăţile comerciale conform cărora organul suprem de conducere şi decizie al societăţii comerciale este Adunarea Generală a Acţionarilor care o compun, ea concentrând întreaga voinţă socială.
Se precizează totodată în considerentele sentinţei recurate şi faptul că în cuprinsul Legii nr. 297/2004, pe lângă ipoteza prevăzută de art. 206 care reglementează „Retragerea acţionarilor dintr-o societate comercială”, mai sunt prevăzute o serie de situaţii care se referă la retragerea acţiunilor unei societăţi de la tranzacţionare şi se enumeră ipotezele prevăzute de art. 234 lit. d), art. 134 alin. (1) şi (2) lit. b).
De asemenea, se menţionează şi faptul că situaţii care au ca efect retragerea de la tranzacţionare mai sunt prevăzute şi în alte acte normative, un exemplu în acest sens constituindu-l Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, conform art. 43 alin. (2) „la data primirii de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a comunicării privind intrarea în procedura falimentului intervine retragerea valorilor mobiliare de pe piaţa reglementată pe care acestea se tranzacţionează”.
Concluzionează instanţa de fond că o hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor în legătură cu forma societăţii nu poate fi considerată contrară legii şi deci includerea în dispunerea de măsuri nr. 2/2006 a posibilităţii de retragere de la tranzacţionare a valorilor mobiliare ale societăţilor emitente prin hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nu constituie o completare a cadrului legal existent, ci punerea în aplicarea unor dispoziţii legale cu caracter general adaptate la specificul pieţei de capital, excepţia de nelegalitate invocată fiind astfel nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termenul prevăzut de lege - art. 301 C. proc. civ. - reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi invocând motivul de modificare a sentinţei prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”.
În esenţă, prin motivele de recurs formulate, reclamanta-recurentă susţine următoarele:
Instanţa de fond a ignorat reglementările legale în vigoare, aplicabile speţei, în special dispoziţiile Legii nr. 297/2004, considerând că prin emiterea dispunerii de măsuri nr. 2/2006 nu au fost încălcate prevederile art. 242 din Legea nr. 297/2004, ce instituie principiul conform căruia voinţa acţionarilor unei societăţi comerciale este suverană atât timp cât nu contravine prevederilor legale.
În Legea nr. 297/2004, precizează recurenta nu există nici o prevedere care să permită delistarea pe baza hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor societăţii emitente a valorilor mobiliare, singura posibilitate expresă pe care o are o societate emitentă admisă la tranzacţionare de a se delista, fiind cea prevăzută de art. 234 pct. d şi anume în condiţiile în care Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare constată că nu se mai poate menţine o piaţă ordonată.
Or, dispunerea de măsuri nr. 2/2006, adaugă în mod nepermis la lege, stabilind o nouă situaţie în care ar fi permisă delistarea, respectiv prin voinţa acţionarilor majoritari într-o societate deschisă, care se concretizează prin hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor adoptată chiar şi cu votul a 50% plus 1 din acţiunile societăţii.
Printre cazurile în care se poate exercita dreptul de retragere al acţionarilor unei societăţi admisă la tranzacţionare, prevăzute de art. 242 din Legea nr. 297/2004 nu figurează şi procedura de delistare pe baza hotărârii adunării generale, astfel încât în absenţa unei prevederi exprese la nivel de lege este evidentă nelegalitatea actului administrativ contestat.
- Nelegalitatea dispunerii de măsuri nr. 2/2006 este justificată şi de încălcarea drepturilor acţionarilor (minoritari) prevăzute de legislaţia aplicabilă pieţei de capital, aceştia fiind privaţi de posibilitatea obţinerii unui preţ echitabil determinat pe bază de cerere şi ofertă, şi totodată prin emiterea actului administrativ contestat s-a încălcat dreptul de proprietate al acestor acţionari prin limitarea atributului dispoziţiei, fiind prejudiciate şi interesele A.V.A.S. în calitatea sa de acţionar în numele statului la SC Ş.S. SA.
- Dispunerea de măsuri nr. 2/2006 este nelegală şi pentru faptul că s-a transmis Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor competenţa de a se pronunţa cu privire la retragerea de la tranzacţionare a acţiunilor societăţii, fapt ce intră în concurs cu o serie de alte proceduri speciale, cum ar fi de exemplu procedura specială de privatizare reglementată de Legea nr. 137/2002, cu modificările ulterioare şi care priveşte societăţile comerciale la care statul este acţionar, acţiunile putând fi înstrăinate de către instituţia implicată prin mai multe metode printre care şi cea privind licitaţia electronică pe piaţa de capital.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate şi constatarea nelegalităţii actului administrativ „Dispunerea de măsuri nr. 2/2006” emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Au depus întâmpinări intimatele SC Ş.S. SA Râmnicu Vâlcea (pârâta) şi B.I.L. Bucureşti (intervenienta), solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca legală şi temeinică.
Intimata-pârâtă Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a depus note scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La termenul din 4 iunie 2008, în recurs, a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul recurentei A.V.A.S., I.A., în calitate de asociat minoritar al SC Ş.S. SA - cerere ce a fost admisă, în principiu, de către instanţă, în conformitate cu art. 51 C. proc. civ.
În cererea de intervenţie formulată intervenientul I.A. aduce aceleaşi critici hotărârii instanţei de fond de respingere a excepţiei de nelegalitate a dispunerii de măsuri nr. 2/2006 emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, ca şi cele formulate de recurenta-reclamantă.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate de recurenta-reclamantă A.V.A.S. şi în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de contencios administrativ a fost sesizată în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu excepţia de nelegalitate a prevederilor dispunerii de măsuri nr. 2/2006 emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, excepţie invocată de reclamanta A.V.A.S.
Art. 1 pct. 1 din dispunerea de măsuri nr. 2/2006 emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobliare prevede: „Valorile mobiliare admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată pot fi retrase de la tranzacţionare în condiţiile prevăzute la art. 87 din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 13/2004 privind emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare, precum şi ca urmare a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor de retragere de la tranzacţionare, în următoarele condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ:
a) acordarea de către acţionarii care nu sunt de acord cu hotărârea Adunării Generale a dreptului prevăzut de art. 242 din Legea nr. 297/2004 referitor la retragerea din societate, precum şi a dreptului de a obţine contravaloarea acţiunilor, cu respectarea procedurii prevăzută la alin. (2)-(7);
b) respectarea reglementărilor pieţei reglementate.
Atât Legea nr. 297/2004 cât şi Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002 şi Legea nr. 514/2002, conferă Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare dreptul de a emite reglementări în planul pieţei de capital.
Astfel, art. 1 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital prevede că „Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare este activitatea competentă care aplică prevederile prezentei legi, prin exercitarea prerogativelor stabilite în statutul său”, iar art. 1 din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare prevede că „Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare este o autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, care reglementează şi supraveghează piaţa de capital, pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate, precum şi instituţiile şi operaţiunile specifice acestora”.
Art. 7 din acelaşi Statut al Comisiei Naţionale a Valorii Mobiliare, menţionează că „în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite de art. 2, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare îşi exercită prerogativele legale privind reglementarea prin adoptarea de norme, emiterea de acte individuale şi dispunerea de măsuri, după deliberare în şedinţe ţinute conform prevederilor art. 3”.
Rezultă astfel neîndoielnic faptul că Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare are dreptul de a emite reglementări în domeniul pieţei de capital şi prin urmare avea şi dreptul de a emite, cu deplina respectare a legii, dispunerea de măsuri nr. 2/2006.
Prima critică ce o aduce recurenta-reclamantă sentinţei instanţei de fond se referă la faptul că greşit prima instanţă a considerat că nu au fost încălcate prevederile art. 242 din Legea nr. 297/2004, în condiţiile în care acest text de lege nu enumeră şi procedura de delistare pe baza hotărârii Adunării Generale printre cazurile în care se poate exercita dreptul de retragere al acţionarilor unei societăţi admisă la tranzacţionare.
Art. 242 din Legea nr. 297/2004 prevede că, acţionarii unei societăţi admise la tranzacţionare, care nu sunt de acord cu hotărârile luate de Adunarea Generală cu privire la fuziuni sau divizări, care implică alocare de acţiuni care nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, au dreptul de a se retrage din societate şi de a obţine de la aceasta contravaloarea acţiunilor, conform art. 133 din Legea nr. 31/1990”, iar art. 134 (fost 133) din Legea nr. 31/1990 stabileşte la alin. (2) - (5) care este procedura de urmat în cazul retragerii acţionarilor din societate.
Este de remarcat faptul că legiuitorul a avut grijă ca prevederile speciale în materia societăţilor comerciale să se completeze cu cele menţionate în Legea nr. 31/1990 şi care reprezintă dreptul comun în materie.
Este adevărat că Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital nu cuprinde nici o prevedere expresă, privind delistarea în baza hotărârii Adunării Generale, dar nici nu interzice această modalitate de delistare.
În baza dreptului conferit de lege, dar şi a obligaţiei de a emite reglementări în domeniul pieţei de capital, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a înţeles să expliciteze dispoziţiile art. 242 din Legea nr. 297/2004 ca o garanţie juridică în favoarea acţionarilor, prin trimiterea la art. 134 din Legea nr. 31/1990, încorporând astfel şi procedura de retragere din societate, aşa încât nu poate fi reţinută susţinerea recurentei cum că s-ar fi încălcat prevederile acestui text de lege şi drepturile acţionarilor minoritari care ar fi fost prejudiciaţi.
Este de observat că, procedura de retragere din societate nu aduce atingere „atributului dispoziţiei” din dreptul de proprietate al acţionarilor, aşa cum pretinde recurenta, aceştia având dreptul de retragere şi nu obligaţia, astfel încât ei pot rămâne în continuare acţionari ai societăţii delistate, păstrându-şi dreptul de proprietate asupra acţiunilor.
Pe de altă parte alin. (4) al art. 133, reglementează modul de stabilire al preţului plătit de societate pentru acţiunile celui ce exercită dreptul de retragere, acesta fiind valoarea medie ce rezultă din aplicarea a cel puţin două metode de evaluare recunoscut de legislaţia în vigoare la data evaluării, calculul fiind făcut de un expert autorizat independent.
Critica recurentei, vizând încălcarea art. 234 pct. d din Legea nr. 297/2004, articol, care în viziunea recurentei-reclamante, cuprinde o enumerare limitativă a cazurilor în care se poate face retragerea de la tranzacţionare este şi ea nefondată.
Din conţinutul textului de lege sus-menţionat nu rezultă că ar fi vorba de o enumerare limitativă a cazurilor de retragere de la tranzacţionare, textul de lege referindu-se de fapt la faptul că în virtutea prerogativelor pe care le are „pentru valorile mobiliare admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată”, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, ca autoritate de supraveghere a pieţei de capital este abilitată să ia măsuri atunci când consideră „că nu se mai poate menţine o piaţă ordonată pentru respectivele valori mobiliare”.
Mai mult decât atât, textul de lege dă posibilitatea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare în calitatea sa de autoritate autonomă de reglementare a pieţei de capital, de a dispune în exercitarea prerogativelor sale de o marjă de apreciere limitată de scopul legii ce o are de pus în aplicare.
Deci, atâta timp cât dispoziţiile art. 234 lit. d) din Legea nr. 297/2004 nu instituie absolut nici o limitare a cazurilor de delistare, este de la sine înţeles că pot exista şi alte cazuri de retragere de la tranzacţionare, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare ca autoritate de reglementare a pieţei de capital având dreptul de a reglementa şi astfel de alte cazuri.
Dar, aşa, cum corect a reţinut şi instanţa de fond, situaţii care au ca efect retragerea de la tranzacţionare mai sunt prevăzute şi în alte acte normative, cum de exemplu este Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, conform căreia „La data primirii de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a comunicării privind intrarea în procedura falimentului intervine retragerea valorilor mobile de pe piaţa reglementată pe care acestea se tranzacţionează”.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, actul administrativ atacat nu adaugă la lege, retragerea de la tranzacţionare a valorilor mobiliare fiind o materie distinctă comparativ cu cea privind vânzarea acţiunilor deţinute de acţionarii care nu au subscris în cadrul ofertei reglementate de art. 206 din Legea nr. 297/2004.
Includerea în dispunerea de măsuri nr. 2/2006 a posibilităţii de retragere de la tranzacţionare a valorilor mobiliare ale societăţilor emitente prin hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nu constituie o completare a cadrului legal existent, ci punerea în aplicare a unor dispoziţii legale cu caracter general, adaptate la specificul pieţei de capital.
Este de fapt şi o consecinţă a aplicării principiului de drept al simetriei juridice şi cel al majorităţii din dreptul societăţilor comerciale pentru că dacă admiterea la tranzacţionare se poate face în baza unei hotărâri în acest sens a Adunării Generale, atunci şi retragerea de la tranzacţionare este posibilă tot ca urmare a adoptării unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor.
Cât priveşte ultima critică pe care recurenta-reclamantă o aduce, referitoare la influenţa negativă a acestui mod de retragere de la tranzacţionare a acţiunilor societăţii comerciale asupra procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 137/2002, se constată că este total nefondată, între cele două reglementări juridice neexistând nici o legătură.
De fapt, chiar recurenta utilizează sintagma „intră în concurs” fără a face nici un fel de precizări în sensul încălcării legislaţiei privatizării, pentru că chiar şi această legislaţie nu interzice în vreun fel delistările societăţii comerciale de pe piaţa de capital.
Pentru toate aceste considerente, constatând că instanţa de fond a dat o rezolvare temeinică şi legală excepţiei de nelegalitate invocată, în baza art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
Ca o consecinţă se va respinge şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul I.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 2279 din 26 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul I.A.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2522/2008. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2536/2008. Contencios → |
|---|
