ICCJ. Decizia nr. 2542/2008. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2542/2008
Dosar nr. 735/42/2007
Şedinţa publică de la 18 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 735/42 din 14 martie 2007, reclamanta SC P. SRL Ploieşti, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti şi D.G.F.P. Prahova, anularea deciziei nr. 310 din 28 decembrie 2006, privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de Inspecţia Fiscală, cu consecinţa obligării pârâtei să-i restituie suma de 1.467.903 RON încasată în mod nelegal.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin decizia nr. 310 din 28 decembrie 2006, s-a dispus respingerea contestaţiei formulate de societate pentru suma de 754.217 RON, reprezentând impozit pe profit şi suma de 236 RON, majorări de întârziere, desfiinţarea deciziei de impunere nr. 4989 din 9 august 20076, pentru capitolul referitor la suma de 80.592 RON, impozit pe profit şi 12.592 RON majorări de întârziere, precum şi respingerea ca nemotivată a contestaţiei pentru suma de 383.717 RON, compusă din impozit pe profit şi majorări aferente.
S-a mai arătat că inspecţia fiscală a reţinut că, în perioada ce a format obiectul controlului fiscal, societatea ar fi diminuat în mod nejustificat veniturile aferente activităţii desfăşurate prin emiterea unor facturi fiscale de stornare fără respectarea dispoziţiilor legale, stornarea având drept consecinţă diminuarea profitului impozabil cu suma de 3.798.501 RON şi implicit diminuarea obligaţiei de plată către bugetul consolidat al statului cu suma de 754.217 RON, reprezentând impozit pe profit.
Reclamanta a învederat faptul că raportul de inspecţie fiscală din 2 august 2006, ce stă la baza deciziei de impunere contestate, ignoră considerente de fapt esenţiale în calificarea corectă sub aspect juridic a raporturilor dintre părţile implicate în operaţiunile externe, ceea ce este de natură să conducă la aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în speţă.
Reclamanta a mai arătat că sumele de bani incluse în notele de credit emise către cele două societăţi C.O.S. şi C.S.L. erau datorate de către D.E.L. Nigeria, în conformitate cu clauzele contractului de finanţare, pe care societatea reclamantă l-a încheiat cu aceasta, ca urmare a neexecutării obligaţiei de plată a avansului de către primele două societăţi.
S-a mai evidenţiat faptul că în speţă se aplică operaţiunea stipulaţiei pentru altul în cadrul căreia reclamanta are calitatea de stipulant, cele două societăţi C. au calitatea de promitent, iar D.E.L. este terţ beneficiar, aceasta fiind raţiunea pentru care suma iniţial facturată conform invoice-ul extern a fost diminuată cu c/valoarea notelor de credit emise partenerilor externi în favoarea terţului beneficiar, faţă de care reclamanta este obligată conform contractelor de finanţare ale aceloraşi proiecte.
Prin sentinţa nr. 116 din 15 august 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată, instanţa dispunând anularea în parte a deciziei nr. 310 din 28 octombrie 2006 emisă de Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, a deciziei de impunere nr. 4989 din 4 august 2006, precum şi a raportului de inspecţie fiscală încheiat la 2 august 2006, în sensul că a menţinut actul de control numai pentru suma de 383.717 RON, din care 120.601 RON majorări de întârziere, conform raportului de expertiză întocmit în cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de organele fiscale, respectiv că reclamanta a diminuat în mod corect valoarea facturată la C.O.S. din Nigeria cu suma menţionată în valoare de 637.221,65 dolari SUA, respectiv 1.980.357,44 RON, reprezentând cheltuieli materiale pentru proiectul W.J., iar că în baza facturilor emise de D.E., reprezentând cheltuieli materiale, reclamanta a diminuat prin notele de credit menţionate în actul de control, valoarea facturată Ia C.O.S. din Nigeria, pentru proiectul E.
S-a mai reţinut că sumele din notele de creditare ce corespund acestor facturi sunt datorate firmei D. ca urmare a încheierii unui contract cu această firmă, pentru cheltuieli materiale, întrucât nu s-a încasat avansul de la beneficiarul C.O.S.
Prin expertiza efectuată s-a precizat că reclamanta avea nu numai dreptul, dar şi obligaţia să întocmească notele de credit, conform pct. 7 din contractul de finanţare încheiat între D.E. şi reclamantă, care prevede că toate sumele cheltuite de firma D. pentru implementarea proiectelor W.J. şi E., să fie scăzute din plăţile datorate companiei reclamante de către C.O.S.
Judecătorul fondului a apreciat că mecanismul juridic ce a stat la baza acestor operaţiuni economice îl constituie stipulaţia pentru altul, inspectorii fiscali interpretând greşit raporturile juridice existente între părţi, astfel încât, potrivit concluziilor expertizei, societatea reclamantă datorează numai plata unui impozit de 383.717 RON, din care 120.601 RON majorări de întârziere.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen legal pârâtele D.G.F.P. Prahova şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Recurentele susţin că hotărârea fondului este greşită, fiind rezultatul unei interpretări eronate a probelor administrate. Motivarea sentinţei este neconvingătoare şi trunchiată, bazându-se exclusiv pe concluziile expertizei contabile efectuate în cauză. Soluţia adoptată este, în opinia recurentelor, nemotivată în fapt şi în drept.
Referitor la expertiza contabilă, recurentele susţin că aceasta nu a clarificat niciunul dintre aspectele invocate de organele de control fiscal şi a ignorat faptul că facturile emise de D.E.L. Nigeria către SC P. SRL, respectiv din 20 aprilie 2005 în valoare de 559,843 dolari SUA, din 23 mai 2005 în valoare de 66.225,41 dolari SUA şi din 20 decembrie 2005 - în valoare de 637.221,65 dolari SUA, nu au fost însoţite de documente justificative care să ateste că serviciile pretinse au fost şi executate. De altfel, mai arată recurentele, în perioada 2001 - 2002 societatea comercială a fost verificată din punct de vedere fiscal, actele administrate întocmite de organele de control nefiind contestate. Abia ulterior, după mai mulţi ani, s-au făcut plăţile în discuţie, pentru pretinse lucrări executate, diminuându-se veniturile aferente anului 2005 şi afectându-se nejustificat rezultatul fiscal cu suma de 3.798.501 RON.
Prin întâmpinarea formulată, intimata SC P. SRL Ploieşti a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că raportul de expertiză contabilă a fost efectuat în condiţiile art. 201 C. proc. civ., fiind un mijloc de probă concludent în formarea convingerii instanţei de judecată asupra situaţiei de fapt deduse judecăţii.
Raportul de expertiză contabilă a concluzionat întemeiat, susţine intimata, că avea dreptul şi obligaţia să întocmească note de credit în conformitate cu punctul nr. 7 din contractul de finanţare încheiat între D.E. şi SC P. SRL Ploieşti pentru implementarea proiectelor menţionate.
În cadrul probei cu înscrisuri, în recurs, intimata-reclamantă a prezentat:
- nota de garanţie, având referinţa din 23 mai 2005;
- factura fiscală din 3 mai 2005, pentru suma de 1.908.483.865 ROL;
- nota de garanţie din 20 aprilie 2005;
- factura fiscală din 5 martie 2005, pentru suma de 16.272.956.481 ROL;
- subcontractul încheiat între C.S.L. şi SC P. SRL la data de 15 februarie 1999, tradus;
- contractul încheiat la data de 2 august 2001, între SC P. SRL şi D.E.L.;
- nmota internă privind finanţarea proiectelor W.J. şi E. din data de 19 decembrie 2002;
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Întreaga argumentaţie a instanţei de fond se bazează pe concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat de expertul D.G., la data de 15 iunie 2007. Această expertiză este însă extrem de sumară şi neconvingătoare.
Este reală susţinerea recurentelor că expertul contabil s-a limitat la a relua punctul de vedere al societăţii reclamante, pe care şi l-a însuşit fără rezerve, fără a combate în vreun mod punctul de vedere exprimat de organele fiscale în actele administrative atacate. Analiza celor şase obiective fixate de instanţa de judecată prin încheierea din data de 5 iunie 2007, potrivit art. 201 alin. (1) C. proc. civ., a fost epuizată de expertul contabil într-o singură pagină, deşi situaţia de fapt invocată, precum şi complexitatea mecanismului stipulaţiei pentru altul impuneau o abordare aprofundată.
Mai mult, deşi intimata-reclamantă s-a prevalat la efectuarea expertizei de înscrisuri care - necontestat - nu fuseseră prezentate în etapa administrativă a litigiului şi prin urmare, nu erau cunoscute de către recurente, expertul nu a fost interesat de poziţia acestora, împrejurare dedusă din modul în care le-a citat pentru efectuarea lucrării. Astfel, din dovada aflată la dosarului de fond rezultă că D.G.F.P. Prahova a fost înştiinţată cu o zi înainte (la 14 iunie 2007), fără a se menţiona locul în care urmează să se desfăşoare expertiza, indicându-se, ca singură posibilitate de a contacta expertul contabil, un număr de telefon ilizibil. Acest procedeu, care contravine dispoziţiilor art. 208 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu caracterul sumar al lucrării şi cu împrejurarea că toate obiecţiunile pârâtelor au fost greşit respinse de Curtea de Apel, cu motivarea că, „ţin de fondul cauzei”, conduc instanţa de recurs la concluzia că se impune refacerea raportului de expertiză contabilă pentru lămurirea deplină a împrejurărilor de fapt invocate de intimată.
Pentru acest considerent, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 3041 C. proc. civ. şi art. 314 C. proc. civ. se va admite recursul şi se va casa sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Prahova, în nume propriu şi pentru Ministerul Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 116 din 15 august 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2541/2008. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2543/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
