ICCJ. Decizia nr. 2541/2008. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2541/2008
Dosar nr. 5007/2/2007
Şedinţa publică de la 18 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 9 iulie 2007 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta M.M. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei să trimită dosarul evaluatorului sau societăţii de evaluatori, în vederea întocmirii raportului de evaluare şi să fie obligată pârâta să emită decizia care să conţină titlul de despăgubire pe numele reclamantei, conform dispoziţiei din 16 ianuarie 2007, urmare a sentinţei civile nr. 1278/2006 a Tribunalului Dâmboviţa.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă indicatî a fost obligată Primăria Municipiului Târgovişte la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în contravaloarea imobilului situat în fosta stradă S., Târgovişte, compus din teren în suprafaţa de 968 m.p. şi construcţie.
Prin sentinţa civilă nr. 2794 din 7 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată, instanţa dispunând obligarea pârâtei să desemneze un evaluator, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei şi să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile după definitivarea evaluării.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pârâta avea obligaţia de a trimite dosarul unui evaluator sau societăţii de evaluare desemnate.
Totodată, a apreciat instanţa, în măsura în care dosarul reclamantei nu ar fi fost complet, pârâta avea obligaţia de a comunica acest aspect, iar, întrucât legea nu stabileşte nici un termen de trimitere a dosarului, devin aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care instituie termenul de 30 de zile, calculat cel mai târziu de la data când s-a stabilit că cererea de despăgubire în echivalent este admisibilă.
În atare condiţii, în speţă s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004, respectiv nesoluţionarea de către pârâtă a cererii în termenul legal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că în scopul realizării prerogativelor sale, în baza art. 13 alin. (1) lit. b) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 beneficiază de o marjă de apreciere în stabilirea ordinii de soluţionare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor.
În acest sens a adoptat decizia nr. 2/2006 prin care a stabilit că ordinea de soluţionare a dosarelor este aleatorie, asigurându-se astfel transparenţa decizională şi egalitatea de tratament a cetăţenilor.
Arată că Legea nr. 247/2005 are un caracter special în raport cu Legea nr. 554/2004, astfel încât termenul de 30 de zile stabilit de instanţa de fond nu poate fi aplicabil, cu atât mai mult cu cât complexitatea situaţiilor şi multitudinea dosarelor cu care este sesizată fac imposibilă respectarea acestuia. Prin stabilirea acestui termen pentru desemnarea evaluatorului şi emiterea titlului de despăgubiri, Curtea de Apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.
O critică distinctă se referă la faptul că instanţa de fond nu a observat că în speţă nu există un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004, întrucât s-a constatat că dosarul intimatei nu conţine mai multe documente, „cum ar fi acte care să descrie construcţiile demolate, la momentul preluării sau la momentul demolării (…) sub aspectul suprafeţei, componenţei, materialelor folosite la edificare, anul construirii”.
Recurenta arată că a solicitat Primăriei Municipiului Târgovişte înscrisuri doveditoare în sensul indicat, dar acestea nu i s-au comunicat. Prin urmare, consideră că până la clarificarea situaţiei imobilului, acţiunea este prematur formulată.
Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare şi în recurs nu s-au administrat înscrisuri noi, conform art. 305 C. proc. civ.
Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs expuse, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Prin sentinţa civilă nr. 1278 din 2 octombrie 2006 a Tribunalului Dâmboviţa s-a anulat dispoziţia din 17 aprilie 2006 emisă de Primăria Târgovişte, dispunându-se obligarea acesteia la acordarea de măsuri reparatorii constând în contravaloarea imobilului situat în Municipiul Târgovişte, fosta stradă S.
Drept urmare, prin dispoziţia din 16 ianuarie 2007, Primăria Municipiului Târgovişte a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul menţionat, ce face obiectul notificării nr. RR/2001 formulate de intimata - reclamantă M.M. Această dispoziţie împreună cu dosarul întocmit în baza notificării au fost trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către entitatea care a soluţionat notificarea, potrivit art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 fiind înregistrate în baza de date a comisiei cu nr. 32943/CC/2007. „Persoană îndreptăţită” în sensul Legii nr. 247/2005, intimata - reclamantă a înregistrat cu nr. AA din 27 martie 2007 la Comisia Centrală o petiţie prin care solicita să i se comunice stadiul în care se află procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, indicând totodată că în cauză există o expertiză tehnică prin care s-a identificat şi evaluat imobilul în discuţie, cuantumul despăgubirilor fiind de 906.476 RON.
Demersul judiciar a fost generat de răspunsul recurentei pârâte cuprins în adresa din 3 mai 2007. Prin această adresă s-a confirmat primirea dosarului de la Primăria Municipiului Târgovişte, s-a indicat că acesta se află în etapa transmiterii către evaluator sau societatea de evaluatori, conform art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dar s-a arătat că atât ordinea de soluţionare a dosarelor cât şi alegerea evaluatorilor se va face în mod aleatoriu, cu ajutorul unui soft de calculator, până la data redactării acestui răspuns dosarul intimatei nefiind selectat.
Curtea de Apel a stabilit în mod just că prin această adresă recurenta şi-a exprimat de fapt voinţa de a nu rezolva cererea într-un termen rezonabil, fiind întrunite cerinţele art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Apărarea recurentei în sensul că în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită de lege a adoptat decizia nr. 2/2006 potrivit căreia dosarele se vor soluţiona în ordine aleatorie, nu poate fi primită pentru că creează grave inechităţi. Incertitudinea generată de elementul „alea” poate conduce la situaţia rezolvării rapide a unor dosare noi în detrimentul unor dosare foarte vechi, perpetuând o stare de insecuritate juridică, fără nici o justificare rezonabilă.
Pe de altă parte, este corectă critica recurentei referitoare la inaplicabilitatea termenului de 30 de zile stabilit de art. 2 alin. (1) lit. g) ca termen legal în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să soluţioneze cererea.
Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor reglementate în Capitolul V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt complexe, cuprind mai mult etape distincte, în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate şi alte entităţi (organele învestite cu soluţionarea notificărilor ori evaluatorii) astfel încât sunt imposibil de parcurs într-un termen de 30 de zile.
Cu toate acestea, omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăşi acest interval de timp printr-un criteriu inacceptabil, cel aleatoriu.
Una din garanţiile prevăzute de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului vizează tocmai „termenul rezonabil” în care să fie soluţionată cauza, care, în materie civilă, înglobează şi durata procedurilor administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicţii este condiţionată de parcurgerea acestora, cum este cazul în speţă.
Pentru respectarea termenului rezonabil recurenta era obligată să-şi organizeze activitatea în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, cu atât mai mult cu cât în cauza de faţă procedura a debutat în anul 2001, prin formularea notificării şi nici până la data soluţionării recursului nu s-a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Referitor la susţinerea recurentei privind faptul că dosarul înaintat de Primărie nu ar fi complet, Înalta Curte observă că acest aspect a fost invocat pentru prima dată cu prilejul formulării întâmpinării, în faţa primei instanţe, în adresa din 3 mai 2007 prin care i s-a comunicat intimatei stadiul dosarului său, nefăcându-se nicio referire la presupusele lipsuri ale acestuia.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
Recurenta va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată. În temeiul art. 274 alin (3) C. proc. civ., Înalta Curte a micşorat onorariul avocatului intimatei - reclamante de 2.000 RON la suma indicată, în raport de volumul muncii acestuia în recurs, cauza fiind soluţionată la primul termen de judecată şi în condiţiile neformulării unei întâmpinări pentru clienta sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 2794 din 7 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 300 RON către intimata - reclamantă M.M., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2536/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2542/2008. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
