ICCJ. Decizia nr. 2543/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2543/2008
Dosar nr. 180/45/2007
Şedinţa publică de la 18 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.T.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii I.P.J. Iaşi şi I.G.P.R.:
- anularea dispoziţiei din 29 ianuarie 2007 a Şefului I.P.J. Iaşi;
- anularea dispoziţiei din 13 februarie 2007 a I.G.P.R.;
- anularea dispoziţiei din 20 februarie 2007 a Şefului I.P.J. Iaşi;
- reîncadrarea sa ca poliţist în cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani şi plata drepturilor salariale de care a fost lipsit începând cu data încetării raporturilor de serviciu şi până la reîncadrarea efectivă.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că la data de 8 decembrie 2006, orele 20,30-21,00, înainte de a intra în serviciul de patrulare, a fost depistat având o concentraţie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul respirat, iar, ca urmare a acestui fapt s-a dispus cercetarea prealabilă, comisia de disciplină stabilind că se impune sancţionarea sa, în temeiul art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002, cu amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare pe o perioadă de un an.
Cu toate acestea, s-a mai arătat, Şeful I.P.J. Iaşi a dispus sancţionarea cu destituirea din poliţie. Această decizie a fost contestată, contestaţia fiind respinsă prin dispoziţia I.G.P.R.
Reclamantul a apreciat că această măsură a fost netemeinică şi nelegală, întrucât, cu nerespectarea art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 1210/2003, a fost dispusă aplicarea unei pedepse mai grele decât cea propusă de comisia de disciplină.
La data de 25 iunie 2007 reclamantul a depus o cerere prin care a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Ordinul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative nr. 400/2004, motivat de faptul că acest articol dă posibilitatea şefului unităţii să aplice o sancţiune mai gravă decât cea propusă de comisia de disciplină.
Prin sentinţa nr. 5/CA din 7 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Ordinul nr. 400/2004 al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Totodată instanţa a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate în favoarea Tribunalului Iaşi.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că în condiţiile în care regimul disciplinar al poliţiştilor este reglementat în cuprinsul Capitolului 4 din Legea nr. 360/2002, poliţiştilor nu le sunt aplicabile dispoziţiile Capitolului VII din Legea nr. 188/1999, astfel încât nici H.G. nr. 1210/2003 emisă în executarea acestui act normativ nu poate fi aplicabilă.
Ca urmare, a apreciat instanţa, ordinul atacat întruneşte condiţiile de legalitate instituite de art. 75 teza I din Legea nr. 24/2000, deoarece are ca temei prevederea Legii nr. 360/2002 şi se limitează la cadrul stabilit de art. 59 alin. (2) din acest act normativ. Totodată, prima instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi, reţinând incidenţa art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motivat de faptul că actul administrativ atacat în cauză îl constituie dispoziţia Şefului I.P.J. Iaşi, dispoziţia I.G.P.R. reprezentând doar soluţionarea contestaţiei formulate împotriva acesteia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul C.T.G., fără a-l motiva în drept.
Recurentul susţine că hotărârea pronunţată ignoră faptul că în ierarhia actelor normative hotărârea de guvern este superioară unui ordin al ministrului şi prin urmare, acesta din urmă nu poate să conţină prevederi contrare.
Consideră că art. 54 alin. (2) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 contravine art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 1210/2003 şi arată că incidenţa acestui din urmă act normativ rezultă chiar din cuprinsul art. 3 al ordinului în discuţie.
O critică distinctă se referă la faptul că Ordinul nr. 400/2004 nu a fost publicat în M. Of., împrejurare aptă prin ea însăşi să determine nelegalitatea art. 54 alin. (2).
În fine, recurentul combate şi modul în care a fost soluţionată excepţia de necompetenţă materială, arătând că petitul cererii de chemare în judecată vizează şi anularea dispoziţiei din 13 februarie 2007 emisă de I.G.P.R., astfel încât Curtea de Apel Iaşi era competentă să soluţioneze pricina.
Prin întâmpinarea formulată intimatul-pârât Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A susţinut că H.G. nr. 1210/2003 nu este incidentă în speţă întrucât răspunderea disciplinară a poliţiştilor se stabileşte potrivit art. 59 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, text care constituie o normă specială în raport cu Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public.
Referitor la cea de-a doua excepţie, intimatul-pârât a arătat că soluţia Curţii de Apel este corectă (în raport de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004), întrucât actul administrativ atacat este dispoziţia Şefului I.P.J. Iaşi din 29 ianuarie 2007 prin care recurentul a fost sancţionat cu „destituirea din poliţie”.
Examinând sentinţa prin prisma recursului declarat şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală şi temeinică.
Recurentul-reclamant C.T.G., agent principal de poliţie la compartimentul siguranţă publică şi patrulare din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani, poziţia 1001 din Statul de organizare al unităţii, a fost destituit din poliţie prin dispoziţia din 29 ianuarie 2007 emisă de Şeful I.P.J. Iaşi. În preambulul actului sancţionator s-au reţinut ca temei legal al măsurii dispuse dispoziţiile art. 58 lit. d), art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, ale art. 17 lit. e), art. 54 alin. (2), art. 55 alin. (2) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministrului Administraţiei şi Internelor, ale Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 300/2004, precum şi cele ale Ordinului nr. 600/2005.
Excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-reclamant în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ vizează art. 54 alin. (2) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400 din 29 octombrie 2004 care are următorul cuprins: „Dacă şeful unităţii nu este de acord cu sancţiunea propusă poate dispune aplicarea unei alte sancţiuni disciplinare sau formulează propuneri în acest sens, pe care le va înainta ierarhic, cu respectarea normelor de competenţă”.
În cauza de faţă Consiliul de disciplină al I.P.J. Iaşi propusese prin încheierea din 18 ianuarie 2007 sancţionarea recurentului-reclamant cu „amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare pe o perioadă de 1 an” dar şeful inspectoratului i-a aplicat cea mai gravă sancţiune disciplinară: destituirea din poliţie.
Curtea de Apel a stabilit în mod corect că excepţia de nelegalitate este nefondată.
Recurentul şi-a fundamentat excepţia pe neconcordanţa dintre textul criticat şi art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, potrivit căruia „persoana care este competentă, potrivit legii de aplicare a sancţiunilor disciplinare, nu poate aplica o sancţiune disciplinară mai gravă decât cea propusă de comisia de disciplină”.
Or, cum bine s-a reţinut în considerentele hotărârii primei instanţe, H.G. nr. 1210/2003, adoptată în executarea art. 60 şi 72 alin. (7) din Legea nr. 188/1999 nu este aplicabilă poliţiştilor.
Răspunderea disciplinară a poliţiştilor este reglementată în secţiunea a 2-a a Capitolului al IV -lea al Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului. Potrivit art. 59 alin. (2) din lege „procedura cercetării prealabile se reglementează prin Ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor”.
Este ceea ce s-a realizat prin emiterea Ordinului nr. 400 din 29 octombrie 2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Textul atacat pe calea excepţiei de nelegalitate nu încalcă principiul constituţional al ierarhiei actelor normative, întrunind condiţiile de legalitate instituite prin art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece se limitează la cadrul stabilit de art. 59 din Legea nr. 360/2002.
Nu poate fi primită susţinerea recurentului referitoare la stabilirea răspunderii disciplinare a poliţiştilor conform Legii nr. 188/1999 şi H.G. nr. 1210/2003 întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 numai în situaţia în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislaţia specifică poliţistului.
Nici invocarea art. 3 din Ordinul analizat nu este pertinentă, textul acestuia referindu-se expres la funcţionarii publici care au raporturi de serviciu cu Ministerul, precum şi la personalul contractual, persoane cărora li se aplică alte reglementări (Legea nr. 188/1999, respectiv C. muncii). Dimpotrivă, art. 2 stabileşte clar că prevederile Ordinului se aplică poliţiştilor precum şi cadrelor militare din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Prin urmare, din chiar textele indicate de recurent, rezultă atât sfera subiecţilor care sunt vizaţi de reglementarea examinată (Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelelor nr. 400/2004) cât şi procedura de constatare şi sancţionare a abaterilor disciplinare săvârşite de cele trei tipuri de personal care îşi desfăşoară activitatea în Minister (poliţişti, funcţionari publici (nepoliţişti) şi personal contractual).
În fine, instanţa de fond a mai reţinut în mod legal şi faptul că nepublicarea Ordinului nu poate avea drept consecinţă nelegalitatea acestuia.
Este bine argumentată soluţia adoptată pe dispoziţiile art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001, în vigoare la data emiterii ordinului, potrivit cărora „nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”. În plus, din interpretarea logică a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 rezultă că nepublicarea actului normativ atrage inopozabilitatea acestuia, iar nu nelegalitatea lui.
Referitor la modul în care a fost soluţionată excepţia de necompetenţă materială, Înalta Curte constată că acesta este la adăpost de orice critică.
Actul administrativ atacat este dispoziţia Şefului I.P.J. Iaşi din 29 ianuarie 2007.
Dispoziţia I.G.P.R. din 13 februarie 2007 reprezintă numai răspunsul la contestaţia formulată de recurent.
Prin urmare, competenţa materială se stabileşte potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 pct. 1 lit. d) şi art. 3 pct. 1 din C. proc. civ., în raport de rangul autorităţii emitente, în speţa de faţă ea aparţinând Tribunalului Iaşi.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 158 alin. (3) din C. proc. civ., precum şi al art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.T.G. împotriva sentinţei nr. 5/CA din 7 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2542/2008. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2544/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
