ICCJ. Decizia nr. 2598/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2598/2008
Dosar nr. 11071/1/2007
Şedinţa publică de la 20 iunie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 89 din 8 martie 2007, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta F.M. şi a dispus anularea Ordinului din 30 noiembrie 2006 emis de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin care s-a decis mutarea definitivă a acesteia, din funcţia de şef administraţie la Agenţia Finanţelor Publice Craiova, pe o funcţie publică de execuţie în cadrul aceleiaşi direcţii generale şi reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior emiterii acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamanta a redactat cererea de mutare în altă funcţie în prezenţa Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, fiind constrânsă moral, astfel că acordul pentru modificarea raportului de funcţie i-a fost smuls prin violenţă, fiind, prin urmare, anulabil.
Instanţa de fond a mai stabilit că în situaţia reclamantei nu s-a realizat o mutare din funcţie, în sensul art. 75 lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, ci o trecere dintr-o funcţie publică de conducere, pe care o deţinea reclamanta, într-o funcţie publică de execuţie, ceea ce implica, însă, în prealabil, o cerere de demisie din partea reclamantei şi apoi trecerea sa într-o funcţie publică de execuţie, conform art. 84 alin. (1) lit. e) din legea anterior indicată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivele de recurs dezvoltate, recurenta a arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că trebuia respectată procedura legală prevăzută în cazul demisiei, câtă vreme ordinul de mutare definitivă s-a întemeiat pe prevederile art. 75 lit. d) şi art. 79 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, ca urmare a cererii exprese a reclamantei de mutare pe o funcţie de execuţie, astfel că în cauză a operat o modificare a raportului de serviciu şi nu o încetare a sa.
În plus, recurenta a mai arătat că această trecere pe o altă funcţie publică s-a făcut tocmai în considerarea principiului stabilităţii în exercitarea funcţiilor publice, fiind favorabilă intimatei-reclamante, faţă de demisie, care conducea automat la încetarea calităţii de funcţionar public.
În fine, recurenta a criticat hotărârea şi pentru faptul că instanţa a reţinut vicierea consimţământului intimatei-reclamante la momentul la care a formulat cererea de mutare definitivă, respectiv în stare de constrângere morală, numai pe baza depoziţiilor a 2 martori, care însă nu se aflau în biroul în care aceasta a redactat cererea sa în prezenţa Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 4678 din 4 decembrie 2007, a admis recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a modificat în tot sentinţa anterior individualizată şi în fond a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta F.M.
În considerentele deciziei, instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu greşita aplicare a legii, întrucât din preambulul ordinului contestat rezultă că la emiterea acestuia a fost avută în vedere cererea intimatei-reclamante care a solicitat mutarea sa definitivă pe o funcţie publică de execuţie, cerere aprobată de conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Această mutare nu implica, în prealabil, cererea sa de demisie din funcţia de conducere, în condiţiile art. 84 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/1999, republicată, acest text de lege nefiind incident în cauză.
Înalta Curte a apreciat că depoziţiile martorilor audiaţi în cauză nu au forţa probantă pentru a susţine concluzia instanţei de fond, în sensul că a fost viciat consimţământul reclamantei la momentul la care aceasta a solicitat mutarea sa într-o funcţie de execuţie, cu atât mai mult cu cât respectivele persoane nu au fost de faţă la discuţia purtată de intimată cu Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Prin urmare, instanţa de control judiciar a concluzionat că în speţă nu s-a făcut dovada viciului de consimţământ sub forma violenţei morale, după cum a reţinut prima instanţă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare F.M., solicitând anularea acesteia, rejudecarea recursului şi admiterea acţiunii.
În motivare, contestatoarea a invocat prevederile art. 317-318 C. proc. civ., şi a menţionat că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor cu care a fost sesizată şi nu a analizat corespunzător materialul probator administrat în cauză.
Înalta Curte constată că, deşi contestatoarea a indicat drept temei juridic al contestaţiei în anulare dispoziţiile art. 317 C. proc. civ., nu a făcut referire în cadrul acesteia la faptul că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită la momentul soluţionării cauzei sale sau că instanţa nu era competentă să se pronunţe cu privire la cererea dedusă judecăţii.
Prezenta contestaţie în anulare s-a fundamentat în drept şi pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ, conform cărora hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Aşadar, norma legală anterior citată se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca de exemplu respingerea greşită a unui recurs ca tardiv, anularea lui greşită ca netimbrat şi alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată în mod extensiv. Legea are în vedere greşelile materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate, greşeli pe care instanţa le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica „netemeinicia” hotărârii, nu însă şi o greşeală materială, de natură să justifice contestaţia în anulare.
Altfel spus, trebuie să fie vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
În speţă, contestatoarea invocă greşita soluţionare a cererii de recurs, urmare a aprecierii eronate a probatoriului administrat în cauză.
Cu alte cuvinte, contestatoarea invocă o greşeală de judecată, iar nu o greşeală materială, în sensul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că în cauză au fost formulate de către contestatoare critici care se încadrează în dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care dispun următoarele: constituie motiv de contestaţie în anulare omisiunea instanţei de recurs de a cerceta din greşeală vreunul dintre motivele de modificare sau de casare formulate în termen de către recurent. Altfel spus, calea contestaţiei în anulare întemeiată pe această prevedere legală este deschisă atunci când instanţa de recurs s-a pronunţat minus petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită.
Din examinarea considerentelor deciziei invocate în prezenta cale extraordinară de atac, Înalta Curte reţine că instanţa de recurs a răspuns tuturor criticilor formulate de recurentă, ea neavând obligaţia de a analiza fiecare argument cuprins în cadrul motivelor de recurs, ci de a cerceta fiecare motiv de recurs, ceea ce s-a şi întâmplat. Prin urmare, argumentele prezentate au fost grupate în mod corespunzător.
În consecinţă, în baza art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de F.M. împotriva deciziei nr. 4678 din 4 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2594/2008. Contencios. Comunicare informaţii... | ICCJ. Decizia nr. 26/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
