ICCJ. Decizia nr. 2601/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2601/2008
Dosar nr. 3299/1/2008
Şedinţa publică de la 20 iunie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul T.C. a chemat în judecată pe pârâţii U.N.B.R. şi Baroul B. solicitând să se constate dreptul şi vechimea sa prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, să se anuleze decizia nr. 180/2007 emisă de prima pârâtă şi decizia nr. 125/2006 emisă de cea de a doua pârâtă şi să se dispună recunoaşterea dreptului pretins şi primirea în profesie fără examen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2145 din 17 septembrie 2007, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată prin Legea nr. 255/2004, întrucât vechimea sa în funcţia de consilier juridic a fost doar de 3 ani şi 7 luni. Instanţa a apreciat că perioada în care reclamantul a avut calitatea de ofiţer de poliţie nu poate fi considerată vechime în profesia de consilier juridic. Prin urmare, acesta nu are o vechime de cel puţin 10 ani în funcţia de consilier juridic pentru a putea fi primit în avocatură cu scutire de examen.
În plus, prima instanţă a mai arătat şi faptul că dispoziţiile invocate de reclamant, referitoare la aplicabilitatea H.G. nr. 498/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind echivalarea stagiului efectuat în funcţii militare şi funcţii specifice poliţiei în cadrul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu stagiul în funcţii civile, exced speţei de faţă, temeiul de drept la care a făcut referire reclamantul pentru a fi promovat în profesia de avocat fără examen raportându-se la anumite funcţii juridice nu şi la cele asimilate acestora.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul susţine că în mod greşit instanţa nu a dat eficienţă dispoziţiilor H.G. nr. 498/2004 care, în anexa nr. 9 pct. 2, menţionează că ofiţerul specialist principal, cu studii superioare, este asimilat şi echivalat, pe perioada desfăşurării activităţii, cu consilierul juridic.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 1262 din 26 martie 2008, a respins recursul ca nefondat.
În considerentele deciziei, instanţa de control judiciar a reţinut că art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată prin Legea nr. 255/2004, enumeră limitativ şi nu exemplificativ categoriile de jurişti cărora li se recunoaşte dreptul de a fi primiţi în profesia de avocat cu scutire de examen şi anume: judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani.
În opinia instanţei, acest text de lege trebuie interpretat în mod restrictiv, întrucât acesta nu face referire la funcţiile echivalente celei de consilier juridic.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor H.G. nr. 498/2004, Înalta Curte a arătat că, în art. 2 alin. (2) din aceste Norme metodologice, se prevede că „din dosarul personal al titularului trebuie să rezulte că este licenţiat al unei facultăţi de drept şi a îndeplinit, conform fişei postului, atribuţiile prevăzute de Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic”.
Rezultă, aşadar, că sunt asimilaţi consilierilor juridici şi li se echivalează stagiul efectuat acestei profesii numai funcţiilor militare şi celor specifice poliţiei, celor care în mod efectiv au îndeplinit şi îndeplinesc profesia de consilier juridic în cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor, efectuând activităţi specifice acestei profesii.
Instanţa de control judiciar a concluzionat în sensul că activitatea desfăşurată de recurentul-reclamant în calitate de ofiţer de poliţie la Direcţia de Poliţie a Judeţului Braşov, efectuând practic acte de cercetare în cadrul urmăririi penale, nu poate fi asimilată cu cea a consilierului juridic.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare T.C., solicitând rejudecarea recursului prin prisma motivului de recurs care nu a fost analizat, legat de incidenţa în cauză a prevederilor H.G. nr. 498/2004, Legii nr. 420/2003, O.U.G. nr. 100/2007 şi de existenţa diplomei de licenţiat în drept, ce a stat la baza încadrării sale în Ministerul de Interne.
Intimatul Baroul B. a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
Au fost ataşate Dosarul nr. 2911/2/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Dosarul nr. 2911/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte reţine că în cauză au fost formulate de către contestator critici care se încadrează în dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care dispun următoarele: constituie motiv de contestaţie în anulare omisiunea instanţei de recurs de a cerceta din greşeală vreunul dintre motivele de modificare sau de casare formulate în termen de către recurent. Altfel spus, calea contestaţiei în anulare întemeiată pe această prevedere legală este deschisă atunci când instanţa de recurs s-a pronunţat minus petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită.
Din examinarea considerentelor deciziei invocate în prezenta cale extraordinară de atac, Înalta Curte reţine că instanţa de recurs a răspuns tuturor criticilor formulate de recurent, ea neavând obligaţia de a analiza fiecare argument cuprins în cadrul motivelor de recurs, ci de a cerceta fiecare motiv de recurs, ceea ce s-a şi întâmplat. Prin urmare, argumentele prezentate au fost grupate în mod corespunzător.
Astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că situaţia recurentului nu se încadrează în prevederile H.G. nr. 498/2004, iar activitatea desfăşurată de acesta în cadrul Direcţiei de Poliţie a judeţului Braşov, nu poate fi asimilată cu cea a consilierului juridic. Cu alte cuvinte, instanţa a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condiţiile limitative prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată prin Legea nr. 255/2004, întrucât recurentul nu a îndeplinit timp de 10 ani activitatea de consilier juridic.
În consecinţă, în baza art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de T.C. împotriva deciziei nr. 1262 din 26 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 260/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2603/2008. Contencios. Obligaţia de a face.... → |
|---|
