ICCJ. Decizia nr. 260/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 260/2008

Dosar nr. 605/2/2007

Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 25 ianuarie 2007, reclamantul Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României - reprezentat prin Primul Ministru, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea art. 1 alin. (3) din H.G. din 15 septembrie 2006, privind stabilirea unor măsuri pentru desfăşurare în bune condiţii a celei de a XI-a Reuniuni la nivelul şefilor de stat şi guvern a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.

În motivarea acţiunii s-a arătat ca art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221 din 15 septembrie 2006, interzice expres salarizarea suplimentară sau acordarea de timp liber corespunzător pentru activitatea prestată în plus, contravenind prevederilor art. 132 şi art. 137 alin. (2) C. muncii, art. 40 alin. (3) lit. c) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2005-2006, ale art. 20 alin. (3) şi art. 36 alin. (1) lit. i) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învăţământ şi ale art. 19 alin. (3) şi art. 35 alin. (1) lit. h) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Reclamantul a susţinut ca toate aceste texte reglementează expres acordarea de timp liber corespunzător şi a unui spor de salariu pentru activitatea prestata în zilele nelucrătoare, în categoria zilelor nelucrătoare fiind incluse în zilele de repaus săptămânal (sâmbăta şi duminica).

A mai arătat reclamantul, că membrii de sindicat sunt prejudiciaţi în dreptul lor de a beneficia de o zi liberă plătită şi de un spor de 100% din salariul de bază, pentru activitatea desfăşurată în zilele de 07, 14 şi 21 octombrie 2006, dar şi de dreptul de a beneficia de un repaus săptămânal de 2 zile consecutive, în săptămânile 02-08 octombrie şi 16-22 octombrie 2006, salariaţii beneficiind de o singură zi liberă.

Totodată, s-a mai susţinut ca art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 încalcă şi prevederile art. 41 alin. (5) din Constituţia României, potrivit cărora dreptul negocierii colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.

Pârâtul Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primului Ministru, având în vedere că potrivit art. 2 alin. (1) pct. 5 H.G. nr. 197/2005 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului, este cel care asigură reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti.

Prin sentinţa civilă nr. 987 din 11 aprilie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primului Ministru, ca nefondată, şi a respins şi acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâtul Guvernul României este emitentul hotărârii a cărei anulare se solicită de reclamant, aceasta fiind semnată de Primul Ministru, iar prin decizia Primului Ministru nr. 427/2005, Primul Ministru este reprezentat în faţa instanţelor de judecată de Cancelaria Primului Ministru, prin Direcţia Generală Juridică. A apreciat prima instanţă că acest lucru este valabil atunci când Primul Ministru este chemat în judecată ca pârât, ceea ce nu este cazul în speţă, unde pârât este Guvernul României, iar împrejurarea că este reprezentat de Primul Ministru sau de Secretariatul General al Guvernului, este o problemă adiacentă care nu atrage nulităţii de fond, impunându-se respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârât.

Pe fondul cauzei, instanţa de fond a apreciat cererea reclamantului ca fiind nefondată, acesta făcând o interpretare eronată a dispoziţiilor legale invocate, deoarece în speţă, a fost o situaţie specială şi anume reuniunea la nivelul şefilor de stat şi guvern a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei motiv pentru care, în vederea desfăşurării în bune condiţiuni a evenimentului menţionat, s-au acordat trei zile libere, necontestate de reclamant, zile libere care au reprezentat diminuarea timpului de muncă din săptămâna 25-29 septembrie 2006 şi care, în mod normal, urmau să fie recuperate cum s-a stabilit prin hotărâre.

În consecinţă, a constatat instanţa că nu se poate invoca încălcarea dispoziţiilor arătate de reclamant privind acordarea de timp liber corespunzător şi a unui spor la salariu pentru activitatea prestată în zilele nelucrătoare de sâmbătă 07, 14 şi 21 octombrie 2006, care reprezintă zile de repaus săptămânal.

S-a mai reţinut că invocarea de către reclamant a art. 132 C. muncii nu este aplicabil în speţă, deoarece acesta se referă la timpul de muncă care depăşeşte atât durata normală, cât şi numărul de zile lucrătoare, or în cauză se pune problema recuperării zilelor libere acordate în timpul săptămânii lucrătoare şi nu o compensare a muncii prestate suplimentar.

A concluzionat Curtea de Apel Bucureşti că dispoziţiile H.G. nr. 1221/2006 nu încalcă prevederile art. 41 alin. (5) din Constituţia României privind caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, deoarece potrivit art. 243 alin. (1) C. muncii şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, astfel încât cererea reclamantului nu este rezonabilă.

Împotriva sentinţei civile nr. 987 din 11 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Bucureşti, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii, aşa cum a fost formulată.

A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că instanţa de fond, în mod netemeinic şi nelegal, a apreciat că cererea reclamantului „nu este rezonabilă” şi a respins acţiunea ca nefondată. De asemenea, a arătat reclamanta că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, că aceasta nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină şi că instanţa de judecată nu şi-a exercitat nici rolul activ pentru aflarea adevărului.

A precizat recurentul ca prin aplicarea art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 membrii săi de sindicat sunt prejudiciaţi în dreptul lor de a beneficia de o zi liberă şi de un spor de 100% din salariul de bază pentru activitatea desfăşurată în zilele de 07, 14 şi 21 octombrie 2006 - drept consacrat de art. 36 alin. (1) lit. i) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învăţământ şi art. 35 alin. (1) lit. h) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti - dar şi de dreptul de a beneficia de un repaus săptămânal de două zile consecutive - în săptămânile 02-08 octombrie, 09-15 octombrie şi 16-22 octombrie 2006 salariaţii beneficiind de o singură zi liberă, în contradicţie totală cu prevederile art. 132 C. muncii.

Sub acest aspect, recurentul a arătat că în mod total eronat instanţa de fond a apreciat ca art. 132 C. muncii nu este aplicabil în speţă, deoarece textul art. 132 alin. (1)-(3) vizează în exclusivitate zilele de repaus săptămânal, care, potrivit legii, trebuie să se acorde obligatoriu în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica. În condiţiile în care C. muncii reglementează obligativitatea a două zile consecutive de repaus săptămânal - care nu s-au acordat în săptămânile 02-08 octombrie, 09-15 octombrie şi 16-22 octombrie 2006 - era imperios necesar că, în situaţia în care acest lucru nu era posibil, să se acorde compensările stabilite de convenţiile colective, fapt interzis expres prin art. 1 alin. (3) din actul administrativ normativ atacat.

Totodată, a menţionat recurentul, din cuprinsul sentinţei recurate nu rezultă motivele pentru care instanţa de fond a respins argumentul întemeiat pe dispoziţiile art. 137 alin. (2) C. muncii, astfel că hotărârea atacată nu cuprinde nici motivele pe care se întemeiază.

În acelaşi timp, reclamantul a relevat că prima instanţă a reţinut în mod greşit că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 41 alin. (5) din Constituţia României privind caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, fiind evident ca dispoziţiile art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 interzic expres salarizarea suplimentară sau acordarea de timp liber corespunzător pentru activitatea prestată sâmbăta, aceste drepturi fiind garantate prin contractele colective de muncă aplicabile. Mai mult, s-a arătat, că a fost încălcat şi principiul general consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României, în condiţiile în care printr-o hotărâre de Guvern (emisă în aplicarea legii) se încalcă, de fapt, dispoziţiile unei legi, respectiv a C. muncii.

A mai învederat recurenta că, în opinia sa, Guvernul României şi-a exercitat abuziv dreptul de apreciere prin inserarea în cuprinsul art. 1 al H.G. nr. 1221/2006 a alin. (3) potrivit căruia „Prestarea muncii în zilele de sâmbătă, potrivit alin. (2), nu conferă dreptul de salarizare suplimentară sau acordarea de timp liber corespunzător”. Prin acest text, executivul încalcă voinţa părţilor contractelor colective de muncă, ceea ce denotă caracterul abuziv al acestei decizii, şi încalcă prevederile art. 7 alin. (2) ale Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă potrivit căruia „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor”, precum şi ale art. 30 alin. (1) din acelaşi act normativ, conform căruia „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi”.

La nivel de ramură învăţământ, s-a încheiat contract colectiv de muncă unic, acesta fiind înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei sub nr. 5521/01 din 09 ianuarie 2004 şi publicat în M. Of. al României, Partea a V-a nr. 11/28.07.2004. Conform art. 36 alin. (1) lit. i) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învăţământ „personalul din învăţământ care prestează activitate într-o zi de repaus săptămânal, zi liberă sau de sărbătoare legală ori religioasă beneficiază de o zi liberă plătită şi de un spor de 100% din salariul de bază”.

În temeiul contractului la nivel de ramuă, a fost încheiat Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, înregistrat la Direcţia pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Sociala cu nr. 1553 din 09 martie 2004, care, la art. 35 alin. (1) lit. h) reiterează dispoziţiile contractului de nivel superior, stipulând la lit. h) că „pentru activitatea prestată într-o zi de repaus săptămânal, zi liberă sau de sărbătoare legală ori religioasă, salariatului i se acordă o zi liberă plătită şi un spor de 100% din salariul de bază.”

Prin întâmpinarea formulată în cauză Cancelaria Primului Ministru a solicitat respingerea recursului declarat de Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Bucureşti ca nefondat.

În speţă, a învederat intimatul, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 132 C. muncii, întrucât în cazul prevăzut de H.G. nr. 1221/2006 munca prestată în zilele de repaus săptămânal reprezintă o măsură de recuperare a zilelor libere acordate în cadrul săptămânii lucrătoare 25-29 septembrie 2006, când timpul de muncă a fost considerabil mai mic decât durata normală, reglementată de art. 109 alin. (1) C. muncii. În concret, în săptămâna 25-29 septembrie 2006, salariaţii din sectorul public au avut 5 zile de repaus săptămânal în loc de 2 zile, cum prevede art. 110 alin. (1) C. muncii.

De asemenea, intimatul a susţinut că nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 137 alin. (2) C. muncii, care se referă la munca prestată în zilele de sărbătoare legală, în condiţiile în care recuperarea zilelor libere acordate în cadrul săptămânii lucrătoare 25-29 septembrie 2006 nu s-a făcut în zile de sărbătoare legală.

În fine, în ceea ce priveşte prevederile contractelor colective de muncă, invocate de recurent, s-a precizat că acestea nu sunt nici ele aplicabile în speţă, neavând forţă juridică superioară unei hotărâri de Guvern, atâta vreme cât art. 243 alin. (1) C. muncii şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă prevede că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi.

Recursul este nefondat.

Prevederea legală atacată în contencios administrativ de către recurenta Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Bucureşti este cuprinsă în art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221 din 13 septembrie 2006 privind stabilirea unor măsuri pentru desfăşurarea, în bune condiţii, a cele de-a XI-a Reuniuni la nivel de şefi de state şi de guvern a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, publicată în M. Of., Partea I nr. 782/15.09.2006 şi are următorul conţinut „Prestarea muncii în zilele de sâmbătă, potrivit alin. (2), nu conferă dreptul la salarizare corespunzătoare sau acordarea de timp liber corespunzător”.

Aceasta dispoziţie legală este nelegală, întrucât intră în coliziune cu prevederile actelor normative cu forţă juridică superioară, în special cu art. 132 alin. (3) C. muncii, care stabileşte că în situaţia în care repausul săptămânal se acordă în alte zile decât sâmbăta şi duminica, salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă. Acest text normativ nu poate fi interpretat în sensul indicat de intimatul-pârât Guvernul României, C. muncii stabilind imperativ şi nu facultativ, în sarcina angajatorilor, obligaţia acordării unui spor la salariu.

Pe de altă parte, dispoziţiile cuprinse în art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 sunt nelegale şi datorită faptului că prin acestea s-au încălcat prevederile art. 41 alin. (5) din Constituţia României care dispun că dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate, art. 7 alin. (2) şi (30) alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit cu care contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor, iar executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, prevederile art. 36 alin. (1) lit. i) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învăţământ, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei sub nr. 5521/01 din 09 ianuarie 2004, publicat în M. Of. Partea a V-a, sub nr. 11 din 27 iulie 2004, precum şi prescripţiile art. 35 alin. (1) lit. h) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, înregistrat la Direcţia pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Socială cu nr. 1553 din 09 martie 2004, fiind vătămat dreptul salariaţilor din învăţământ de a beneficia de o zi liberă plătită şi de un spor de 100% din salariul de bază.

Într-adevăr, potrivit art. 36 alin. (1) lit. i) din şi potrivit art. 35 alin. (1) lit. h) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, salariatul din învăţământ beneficiază pentru activitatea prestată într-o zi de repaus săptămânal, zi liberă sau de sărbătoare legală ori religioasă de o zi liberă plătită şi de un spor de 100% din salariul de bază.

Potrivit art. 9 alin. (2) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învăţământ, „dacă contractul nu este denunţat de niciuna din părţi cu minimum 60 de zile înainte de data expirării lui sau dacă niciuna din părţi nu are iniţiativa renegocierii lui, contractul se prelungeşte automat pe o perioadă de un an”.

Nu rezultă din probele dosarului că contractul colectiv de muncă menţionat mai sus a fost denunţat sau renegociat, nefiind îndeplinite cerinţele art. 33 alin. (4) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă care impun cerinţa notificării organului la care contractul a fost depus pentru înregistrare, pentru situaţia în care părţile contractante constată încetarea efectelor acestuia.

În cauză, reclamanta a dovedit vătămarea dreptului sau proteguit de lege, respectiv dreptul la repaus săptămânal, reglementat de art. 37 alin. (2) din Constituţie şi de art. 132 C. muncii, acest drept putând fi apărat de sindicat conform art. 9 din Constituţia României.

Dreptul constituţional la repaus săptămânal a fost aşadar vătămat de intimatul Guvernul României care, prin edictarea alin. (3) al art. 1 din H.G. nr. 1221/2006, a depăşit limitele puterii sale discreţionare, de apreciere.

În aceste condiţii, reţinând ca hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică şi că recursul declarat în cauza este fondat, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. şi prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, admiterea recursului formulat de Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Bucureşti şi modificarea sentinţei civile nr. 987 din 11 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, în sensul admiterii acţiunii în contencios administrativ şi a anularii art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 privind stabilirea unor măsuri pentru desfăşurarea în bune condiţii a celei de-a XI-a Reuniuni la nivel de şefi de stat şi de guverne a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, publicata în M. Of. Partea I nr. 782/15.09.2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 987 din 11 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea formulată de Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Bucureşti.

Anulează art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 privind stabilirea unor măsuri pentru desfăşurarea în bune condiţii a celei de a XI-a Reuniuni la nivel de şefi de stat şi de guverne a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, publicată în M. Of. partea I nr. 782/15.09.2006.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 260/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs