ICCJ. Decizia nr. 2549/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2549/2008
Dosar nr. 2542/101/2006
Şedinţa publică din 19 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, P.L., a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 302 din 29 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, solicitând admiterea recursului şi întrucât litigiul a fost soluţionat în baza unei excepţii dirimante, fără a fi soluţionat fondul dreptului s-a cerut casarea hotărârii cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.
În motivarea recursului s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă formulării acţiunii în contencios administrativ, deoarece anterior acţiunii, reclamanta s-a adresat:
- către Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi pentru revocarea adresei 26737 din 14 februarie 2006;
- către Universitatea din Craiova, pentru recunoaşterea drepturilor constând în gradul întâi didactic începând cu data de 1 septembrie 2005;
- către Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru revocarea adresei nr. 33435 din 13 septembrie 2006 şi modificarea Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 3383 din 7 martie 2006 şi recunoaşterea drepturilor începând cu data de 1 septembrie 2005.
Aşa fiind a susţinut recurenta, procedura prealabilă a fost îndeplinită. Chiar dacă cererea iniţială a fost formulată numai în contradictoriu cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, ulterior ea a fost completată în faţa Tribunalului Mehedinţi, în sensul că reclamanta a solicitat ca şi în contradictoriu cu Universitatea din Craiova şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării să se dispună şi revocarea adresei 33435 din 13 iunie 2006 şi modificarea Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 3383 din 7 martie 2006 cu consecinţa recunoaşterii drepturilor constând în gradul didactic întâi, începând cu data de 1 septembrie 2005, drepturi vătămate prin actele sus menţionate.
Aşa fiind, recurenta a susţinut că în mod nelegal acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă pentru că procedura a fost legal îndeplinită faţă de toate instituţiile pârâte şi în raport de toate actele. Interpretarea primei instanţe ignoră atât completarea acţiunii reclamantei făcută la termenul din 25 octombrie 2006 la Tribunalul Mehedinţi cât şi plângerile adresate instituţiilor pârâte la 24 iulie 2007.
Din actele cauzei Curtea constată că la 29 octombrie 2007, Curtea de Apel Craiova a pronunţat sentinţa nr. 302 în dosarul nr. 2542/101/2006 prin care s-a respins acţiunea formulată de reclamanta P.L. în contradictoriu cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Mehedinţi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Universitatea Craiova.
S-a reţinut de instanţa de fond că „potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept, trebuie să introducă plângere prealabilă, care este o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune".
S-a menţionat că reclamanta a formulat acţiune la 27 septembrie 2006 şi anterior la 24 iulie 2006 s-a adresat cu reclamaţie administrativă Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi pentru revocarea adresei nr. 26737 din 14 februarie 2006.
S-a mai reţinut de instanţa de fond că referitor la Ordinul nr. 3383 din 7 martie 2006 a cărui modificare a fost solicitată prin precizarea acţiunii din 23 octombrie 2006, reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă administrativă faţă de emitentul actului Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Recursul declarat este întemeiat şi va fi admis conform art. 312 C. proc. civ.
Aşa cum rezultă din precizarea acţiunii din 23 octombrie 2006 petenta şi-a completat acţiunea şi cu chemarea în judecată a pârâţilor Universitatea din Craiova şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării solicitându-se şi modificarea Ordinului ministrului 3383 din 7 martie 2006.
La dosarul nr. 2542/101/2006 se găseşte copia plângerii administrative adresate Ministerului Educaţiei şi Cercetării în care în mod expres se solicită modificarea Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3383 din 7 martie 2006 astfel încât în mod greşit instanţa de fond a reţinut că petenta nu s-a adresat emitentului actului administrativ contestat.
Constatându-se că în mod greşit s-a soluţionat cauza în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă prin neefectuarea plângerii prealabile conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis cu trimiterea cauzei pentru judecarea pe fond a pricinii (art. 312 pct. 5 C. proc. civ.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta P.L. împotriva sentinţei nr. 302 din 29 octombrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2524/2008. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2615/2008. Contencios. Anulare acte privind... → |
---|