ICCJ. Decizia nr. 300/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 300/2008
Dosar nr. 547/43/2007
Şedinţa publică de la 25 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureş sub nr. 547/43/2007, reclamanta E.G. România Târgu Mureş a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamţ – Direcţia Taxe şi Impozite a Municipiului Piatra Neamţ suspendarea executării actului administrativ fiscal - decizia de impunere din 20 aprilie 2007 emisă de pârât pentru sumele de 3.041.985 RON reprezentând taxă ocupare teren, scadentă la 31 martie 2007, şi dobânzi; şi 3.041.85 RON taxă ocupare teren, scadentă la 30 septembrie 2007.
În motivarea cererii s-a arătat că aceste obligaţii bugetare au fost stabilite nelegal, faţă de prevederile art. 86, 89 şi 90 din Legea gazelor, potrivit cărora reclamanta beneficiază de uz şi servitute legală de trecere pentru conducte, reţele, linii sau echipament aferente; că dreptul este exercitat cu titlu gratuit conform art. 284 alin. (4) din Cap. IX al Legii nr. 571 /2003, că paguba iminentă pe care ar suferi-o reclamanta rezidă în executarea conturilor societăţii, cu impact asupra societăţii, consumatorilor şi statului, că societatea are în derulare linii de credit, care, fiind afectate de măsura executării conturilor, s-ar afla în imposibilitatea respectării angajamentelor asumate.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 49 din 23 mai 2007 a admis cererea formulată de reclamanta E.G. România SA cu sediul în Târgu Mureş în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamţ – Direcţia Taxe şi Impozite a Municipiului Piatra Neamţ. A dispus suspendarea parţială a deciziei de impunere din 20 aprilie 2007 emisă de pârâtă cu privire la: 3.041.985 RON - taxă ocupare teren, scadentă la 31 martie 2007, şi dobânzi aferente de 48.672 RON, precum şi 3.041.985 RON reprezentând taxă ocupare teren, până la soluţionarea acţiunii în fond.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că în condiţiile îndeplinirii de către reclamantă a cerinţelor art. 7231 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 185 alin. (2) C. proc. fisc., reclamanta a făcut dovada cazului bine justificat, întrucât perturbarea gravă a activităţii societăţii ar atrage implicit repercusiuni negative asupra beneficiarilor activităţii acesteia, precum şi a condiţiei necesităţii prevenirii unei pagube iminente, în raport cu cuantumul şi întinderea obligaţiilor bugetare stabilite şi faţă de obiectul activităţii reclamantei – furnizarea de gaze naturale către persoane fizice şi juridice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen pârâtul Consiliul Local Piatra Neamţ - Direcţia Taxe şi Impozite a Municipiului Piatra Neamţ.
Recurentul susţine că instanţa de fond învestită cu soluţionarea acţiunii în contencios administrativ s-a aflat în eroare de drept, motivat de faptul că atunci când a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 20 aprilie 2007 şi a motivat suspendarea actului administrativ atacat pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, de fapt a dispus suspendarea executării silite a obligaţiilor fiscale înscrise în decizia de impunere.
Întrucât reclamanta se află în eroare gravă făcând confuzia între suspendarea actului administrativ fiscal contestat şi suspendarea executării silite însăşi în formularea petitului acţiunii, se solicită a se analiza competenţa materială a instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cauzei.
O altă critică adusă hotărârii recurate priveşte nelegalitatea cu motivarea că instanţa de fond a dispus suspendarea executării silite cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. fisc.
În motivarea recursului, s-a apreciat că în mod greşit s-a reţinut îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de Legea nr. 554/2004 pentru a dispune suspendarea executării actului administrativ individual atacat, întrucât reclamanta nu a depus dovezi privind iminenţa pagubei, iar singura susţinere că prin cuantumul indicat al sumei, executarea silită ar perturba grav activitatea economică a societăţii nu sunt de natură a satisface cerinţele imperative ale legii.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Ca o chestiune prealabilă s-a arătat că începând cu data de 03 iulie 2007 denumirea E.G. România SA a fost schimbată în E.G. Distribuţie SA, cu sediul în Târgu Mureş.
Recursul nu este fondat.
Reclamanta a solicitat suspendarea deciziei de impunere din 20 aprilie 2007, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Motivul de recurs ce vizează obiectul cererii de suspendare cu care a fost învestită Curtea de apel şi, raportat la acesta, competenţa materială de soluţionare nu este întemeiat.
Instanţa de fond a fost legal învestită cu soluţionarea cererii având ca obiect suspendarea executării unui act administrativ fiscal, decizia de impunere din 20 aprilie 2007 în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Competenţa materială de soluţionare a cauzei în prima instanţă aparţine Curţii de apel şi nu Judecătoriei întrucât nu ne aflăm în prezenţa unei contestaţii la executare formulată cu privire la titlurile executorii emise potrivit C. proc. fisc., conform art. 141, 172 C. proc. fisc. republicat, raportat la art. 373 alin (2) C. proc. civ.
De asemenea, instanţa de fond nu a fost sesizată cu o cerere având ca obiect suspendarea executării silite în baza unui titlu executoriu, ci cu suspendarea actului administrativ fiscal, conform art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
Reclamanta a justificat cererea de suspendare pe condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Sub raportul certitudinii creanţei s-a constatat că este contestată de reclamantă legalitatea impunerii, solicitându-se la organul fiscal anularea parţială a deciziei de impunere.
Dispoziţiile C. proc. fisc. se completează cu cele ale C. proc. civ.
În cauză, deşi se invocă dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi (3) C. proc. fisc., nu rezultă în ce ar consta nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât aşa cum s-a reţinut anterior, prima instanţă s-a pronunţat în limitele sesizării şi în raport cu temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 14 din Legea contenciosului administrativ, care prevede că „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
În mod corect prima instanţă a reţinut îndeplinire cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege atât a cazului bine justificat în raport de obiectul de activitate al reclamantei, prestatoare de servicii către o populaţie şi agenţii economici, cât şi prevenirea unei pagube iminente asupra patrimoniului reclamantei, având în vedere cuantumul ridicat al obligaţiilor fiscale calculate de recurentă.
Reclamanta a motivat şi instanţa a reţinut implicit, prin admiterea cererii, existenţa cazului bine justificat care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, ceea ce impune existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis pe baza legii şi pentru executarea acesteia.
Decizia de impunere reţine în sarcina reclamantei obligaţia de plată a 6.132.642 RON cu titlu de taxă ocupare teren fără forme legale, iar decizia de impunere a fost contestată sub aspectul legalităţii impunerii în raport de prevederile Legii gazelor nr. 351/2004, respectiv exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile din domeniul gazelor naturale.
Cu privire la paguba iminentă, în mod corect s-a reţinut că executarea prematură a sumelor contestate poate avea consecinţe grave asupra desfăşurării activităţii intimatei-reclamante şi implicit asupra serviciului public prestat şi asigurat către persane fizice şi juridice din ţară, respectiv furnizarea gazelor naturale.
În baza acestor considerente conform prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Local – Direcţia Taxe şi Impozite a Municipiului Piatra Neamţ, împotriva sentinţei civile nr. 49 din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 297/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 303/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
