ICCJ. Decizia nr. 3829/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3829/2008
Dosar nr. 6141/1/2008
Şedinţa publică din 31 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse solicitările mai multor judecători prin care şi G.D., judecător în cadrul Tribunalului Cluj, privind recunoaşterea gradului profesional de judecător de curte de apel, pe care să-l valorifice în condiţiile art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 pentru că dobândirea acestui grad profesional se face în urma promovării prin concurs, organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente, aşa cum impun prevederile art. 43 din Legea nr. 303/2004.
S-a mai reţinut în motivarea hotărârii menţionate că, argumentele invocate de petenţi privind discriminarea acestor judecători în raport cu procurorii din cadrul D.N.A. şi din cadrul D.I.I.C.O.T. - care au obţinut prin hotărâri judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – nu pot fi primite, deoarece hotărârile judecătoreşti invocate au efect relativ, privind numai părţile implicate, iar nu şi terţe persoane iar, pe de altă parte situaţia invocată nu se încadrează în definiţia conceptului de „discriminare", aşa cum este el prevăzut de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare.
Împotriva Hotărârii nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M. a declarat recurs, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, recurenta G.D., judecător în cadrul Tribunalului Cluj.
În motivele de recurs recurenta a invocat Hotărârile nr. 791/2007 şi nr. 819/2007 ale Plenului C.S.M., prin care s-au respins cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulate de procurori din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., raportate la soluţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care au fost admise recursurile declarate împotriva celor două hotărâri menţionate.
În opinia petentei, situaţia creată pe cale jurisprudenţială reprezintă o „rupere nejustificată a echilibrului" în rândul celor două categorii de magistraţi, iar prevalarea procurorilor din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. de alte dispoziţiile legale (ce vizează caracterul special al structurilor din care fac parte), decât cele ale Legii nr. 303/2004privind statutul judecătorilor şi procurorilor, pentru înlăturarea regulii imperative a concursului, reprezintă o fraudă la lege tipică.
S-a mai susţinut că procurorii au, ca şi judecătorii, statut constituţional de magistraţi, prevăzut expres de art. 133 şi art. 134 din Legea fundamentală, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 866 din 28 noiembrie 2006, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, s-a stabilit, cu valoare de principiu, că judecătorii şi procurorii se află în aceeaşi situaţie juridică, ceea ce presupune înlăturarea oricărei situaţii de discriminare ce s-ar putea ivi între cele două categorii de magistraţi.
Ca argument final adus în sprijinul cererii sale de recunoaştere a gradului profesional de judecător de curte de apel, petenta a arătat că, prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., s-a deschis posibilitatea acestora de a solicita, în baza Legii nr. 303/2004, recunoaşterea gradului profesional de judecător de curte de apel, fără a susţine vreun concurs de promovare, în condiţiile art. 43 din actul normativ amintit.
Recurenta arată că nu a dobândit anterior gradul profesional de judecător de curte de apel pe care să-l valorifice în condiţiile art. 65 alin. (6) din Legea n. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, soluţie materializată în Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M., recurenta a precizat că nu a solicitat promovarea la nicio curte de apel din România, ci numai recunoaşterea gradului profesional, întrucât îndeplineşte condiţia vechimii de 6 ani în funcţia de judecător, precum şi celelalte criterii cerute de lege în acest sens.
Din conţinutul cererii de recurs, identic de altfel cu cel al cererii adresate C.S.M., rezultă că recurenta a solicitat recunoaşterea gradului profesional de judecător de curte de apel, invocând discriminarea existentă între procurorii care au obţinut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin efectul numirii în cadrul D.I.I.C.O.T. sau D.N.A. şi ceilalţi procurori şi judecători, care sunt obligaţi să susţină concursul în vederea promovării într-un grad profesional superior.
În justificarea acestei discriminări au fost invocate hotărârile irevocabile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, (43 până la formularea cererii) prin care au fost admise recursurile procurorilor de la D.I.I.C.O.T. şi D.N.A. împotriva Hotărârilor nr. 791 şi 819 din 28 noiembrie 2007 ale Plenului C.S.M., dispunându-se anularea în parte a acestora, în ceea ce-i priveşte pe respectivii recurenţi şi, în consecinţă, admiterea cererilor de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În opinia recurentei, soluţia astfel adoptată este nefirească, întrucât regula instituită prin art. 43 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu cunoaşte nicio derogare, iar prevalarea acestor procurori de alte dispoziţii legale ce vizează caracterul special al structurii din care fac parte, pentru înlăturarea regulii imperative a concursului, reprezintă o fraudă tipică la lege.
De asemenea, alegaţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la justificarea obiectivă şi rezonabilă nu sunt suficiente şi încalcă, fără nicio justificare, principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, întrucât înfiinţarea respectivelor structuri specializate nu a presupus vreodată dificultăţi cu privire la selectarea unor procurori, statul invocând propria turpitudine pentru neputinţa şi erorile manageriale care au permis ca mai mulţi procurori cu grad de judecătorie să fie numiţi în funcţii de conducere în structurile D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., fapt inadmisibil într-un stat de drept.
Apreciind că situaţia astfel creată contravine dispoziţiilor OG nr. 137/2002, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la această Convenţie, întrucât crearea pe cale jurisdicţională a unei căi lăturalnice pentru anumiţi procurori de accedere în gradul cel mai înalt determină o rupere nejustificată de echilibru între judecătorii şi procurorii aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, prin statutul lor constituţional, astfel cum a statuat cu valoare de principiu Curtea Constituţională prin Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006, recurenta a solicitat, pentru egalitate de tratament, admiterea recursului, anularea hotărârii atacate şi obligarea C.S.M. să emită o nouă hotărâre de recunoaştere a gradului profesional de judecător de curte de apel.
C.S.M. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat arătând că prin respingerea cererii recurentei Plenul C.S.M, a interpretat corect dispoziţiile legale incidente, referitoare la dobândirea gradului profesional corespunzător instanţei superioare.
S-a mai arătat că din interpretarea logică şi teleologică a dispoziţiilor Legii nr. 303/2004, rezultă că în cazul judecătorilor şi procurorilor cariera profesională evoluează, prin promovare dintr-un grad profesional în gradul profesional imediat următor, numai în urma susţinerii şi promovării, în condiţiile legii, a concursului de promovare în funcţii de execuţie, iar o interpretare contrară ar fi de natură să eludeze dispoziţiile legale.
În sprijinul acestei interpretări vin şi dispoziţiile art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 care stabilesc faptul că judecătorul sau procurorul eliberat din funcţie din motive neimputabile îşi păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanţelor sau parchetelor, precum şi dispoziţiile art. 83 alin. (3) din acelaşi act normativ care prevăd că reîncadrarea în funcţia de judecător, procuror ori magistrat - asistent se face fără concurs şi cu avizul C.S.M., la instanţele, sau după caz, la parchetele de pe lângă acestea, în cadrul cărora au funcţionat până la data pensionării. A concluzionat că acestea sunt singurele excepţii de recunoaştere a gradului profesional anterior dobândit, regula fiind aceea că gradul profesional corespunzător unei instanţe sau parchet superioare se dobândeşte numai prin promovarea concursului organizat în condiţiile art. 43 – art. 47 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în acord cu Recomandarea (94) 12 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994.
După examinarea actelor dosarului, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Plenul C.S.M. a respins în mod corect cererea recurentei, interpretând corect dispoziţiile legale referitoare la dobândirea gradului profesional corespunzător instanţei superioare.
Gradul profesional a fost definit, prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007 a Plenului C.S.M., ca fiind dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia instanţelor şi a parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor.
Aşadar, acesta nu este o noţiune abstractă, desprinsă din conţinutul concret al atribuţiilor specifice postului ocupat de magistrat, iar concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcţii de execuţie superioare, în limita locurilor disponibile şi nu numai pentru dobândirea unui grad profesional privit în mod abstract, promovarea pe loc având caracter de excepţie şi putând fi făcută numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Promovarea în funcţii superioare de execuţie, pe loc sau efectivă, reprezintă o recunoaştere a performanţelor magistraţilor, iar reglementarea concursului, ca modalitate de dobândire a gradului profesional corespunzător unei instanţe superioare, este circumscrisă exigenţei ca deciziile privind cariera profesională a judecătorilor să se bazeze numai pe criterii obiective, care să permită o selecţie corectă a acestora, având în vedere evaluările, integritatea, abilităţile şi eficienţa lor.
Pentru că legiuitorul nu a reglementat instituţia recunoaşterii automate a unui grad profesional corespunzător instanţei superioare, de îndeplinirea condiţiei de vechime şi a celorlalte criterii prevăzute de lege în acest sens, aşa cum pretinde recurenta, C.S.M. a apreciat în mod corect că solicitarea sa echivalează cu o cerere de promovare la instanţa superioară, care nu poate fi primită întrucât nu a susţinut examenul de promovare în condiţiile art. 43 – art. 47 din Legea nr. 303/2004.
Referitor la soluţiile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, nu pot fi primite susţinerile recurentei.
Procedura de numire a procurorilor în cadrul structurilor specializate D.I.I.C.O.T. şi D.N.A. este una specială, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită prin art. 43 din Legea nr. 303/2004 procedură care implică o selecţie a candidaţilor prin prisma unor condiţii şi calităţi profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcţiilor respective.
Procedura specială astfel instituită se înscrie în limita regulilor pe care legiuitorul este în drept să le fixeze pentru promovarea magistraţilor în anumite funcţii, asigurând de altfel şi egalitatea de tratament a celor două categorii – judecători şi procurori.
Oricum hotărârile pronunţate nu au creat o cale lăturalnică pentru ca anumiţi procurori să acceadă într-un grad profesional, ci doar au constatat că procurorii numiţi la D.I.I.C.O.T. şi D.N.A., structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile legii speciale, au dobândit dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Sunt nefondate şi susţinerile recurentei referitoare la discriminarea creată prin soluţiile adoptate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este un drept subiectiv dar jurisprudenţa C.E.D.O. a arătat că „a distinge" nu înseamnă „ a discrimina", iar diferenţa de tratament devine discriminare numai atunci când autorităţile statale introduc distinctiv între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
În speţă, nu poate fi reţinută o discriminare a recurentei, în calitatea sa de judecător, în raport cu procurorii D.I.I.C.O.T. şi D.N.A.
Şi Curtea Constituţională, a arătat că în concordanţă cu jurisprudenţa C.E.D.O., principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune identitatea de soluţii numai pentru situaţii identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluţii diferite pentru persoanele aflate în situaţii distincte, cum este cazul în speţă.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, a constatat, de asemenea, că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, încălcând astfel principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, ca şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
Prin urmare, nici din această perspectivă Înalta Curte nu ar putea obliga C.S.M. să-i recunoască recurentei gradul profesional de judecător de curte de apel, prin aplicarea unor norme legale cu caracter special adresate altor subiecte de drept, respectiv procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta G.D., judecător în cadrul Tribunalului Cluj, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.D. împotriva Hotărârii nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3753/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3839/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
