ICCJ. Decizia nr. 3757/2008. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3757/2008

Dosar nr. 1046/2008

Şedinţa publică din 29 octombrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 5 februarie 2008, D.V.C. a declarat recurs împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 904 din 13 decembrie 2007 prin care s-a dispus validarea rezultatelor concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor de la curţile de apel, tribunale, judecătorii, desfăşurat în perioada 28 octombrie – 25 noiembrie 2007.

Recurentul a solicitat să se constate nulitatea Hotărârii C.S.M. nr. 904/2007, obligarea pârâtului la plata de daune materiale constând în diferenţa dintre salariul actual şi cel aferent funcţiei de conducere pentru care a candidat timp de 3 ani, precum şi obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în cuantum de 100.000 RON pentru daune morale.

Cu ocazia judecării în fond a cauzei, recurentul, prezent personal, a susţinut invalidarea concursului doar cu privire la Tribunalul Cluj.

A precizat petentul prin cererea de recurs că a participat la concurs pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Tribunalului Cluj.

În privinţa motivelor de recurs, petentul a invocat nepublicarea ordinii de zi de la data luării Hotărârii nr. 904 din 13 decembrie 2007 de către C.S.M. Sub acest aspect a menţionat că adoptarea Hotărârii nr. 904 de C.S.M., s-a făcut în şedinţa din 13 decembrie 2007, ordinea de zi pct. 50. Ordinea de zi publicată în 12 decembrie 2007 a cuprins de dezbătut numai 40 de puncte, printre care nu se găseşte şi cel referitor la validarea rezultatelor.

În acest fel a menţionat recurentul, s-a încălcat art. 79 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, care prevede că: ordinea de zi se publică cu 3 zile înainte pe pagina de internet a C.S.M. Prin aceasta, a menţionat recurentul „a fost în imposibilitate de a şti că în acea zi va fi dezbătută chestiunea validării". Mai mult a menţionat acesta în acea şedinţă i s-a analizat contestaţia formulată, dar nu a fost înştiinţat pentru a o susţine.

Printr-un alt motiv de recurs petentul a susţinut că „nu a fost publicată hotărârea cu privire la componenţa comisiei de examinare, componenţă decisă de Plenul C.S.M. în şedinţa din 18 octombrie 2007 (Hotărârea nr. 708).

Sub acest aspect recurentul a precizat că „deşi art. 29 alin. (5) şi (6) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.S.M. prevede că hotărârile se redactează în cel mult 20 de zile şi se publică în 10 zile, această hotărâre a fost publicată pe 19 decembrie 2007, deci după validarea concursului, fără nicio justificare.

Recurentul a mai susţinut printr-un al treilea motiv de recurs „reaua compunere a comisiei de examinare" în sensul că nu s-au respectat dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 320/2006, respectiv unul din cei 2 judecători din comisia de examinare, C.D., este preşedintele Tribunalului Dolj iar nu judecător de curte de apel.

Pe de altă parte judecătorul V.V., de la Curtea de Apel Bucureşti, nu este specialist în management şi organizare instituţională cum cere art. 9 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului.

Recurentul a mai susţinut şi un al patrulea motiv de recurs respectiv, existenţa unor conflicte de interese în cazul judecătorilor B.G. şi M.V., membri ai Comisiei de examinare în raport cu el şi contracandidatul său (judecător S.S.). Recurentul consideră că niciunul din cei doi judecători n-ar fi trebuit să facă parte din comisia de verificare a proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere. Aceasta întrucât judecătorul B.G. care a fost preşedintele Curţii de Apel Cluj în perioada februarie 1999 – iunie 2004 şi membru C.S.M. în perioada mai 2003 – ianuarie 2005, ca şef ierarhic al judecătoarei S.S., i-a acordat note de calificare şi a propus promovarea ei în funcţia de conducere ca preşedinte al Tribunalului Cluj.

Mai mult, a detaliat recurentul. în perioada 2005 - 2007, când judecătoarea S.S. şi-a exercitat funcţia de preşedinte de tribunal, ea s-a aflat în relaţii administrativ - judiciare cu judecătorul M.V., vicepreşedinte la Curtea de Apel Cluj (numit prin Hotărârea C.S.M. nr. 509 din 26 octombrie 2005 pentru perioada 1 noiembrie 2005 – 1 noiembrie 2008) în virtutea funcţiilor deţinute de cei doi.

Consideră recurentul, că preşedintele Curţii de Apel Cluj fiind ordonator de credite şi cu privire la tribunalul, conducerea Curţii este responsabilă de politica de resurse umane a personalului.

A mai susţinut recurentul că la 25 octombrie 2007, la iniţiativa conducerii Curţii de Apel Cluj, mai mulţi judecători clujeni au sesizat C.S.M., cu privire la declaraţiile făcute de recurent în cadrul unui seminar cu privire la „corupţia din sistemul juridic", considerând că le-ar fi fost afectată reputaţia profesională prin afirmaţiile făcute.

La data de 14 noiembrie 2007 când a trebuit să dea relaţii despre această situaţie, inspectorilor C.S.M., recurentul susţine că a consultat lista judecătorilor şi printre aceştia era şi judecătorul M.V. Deci, a precizat recurentul, la data examinări sale, judecătorul M.V. era semnatar al unei petiţii către C.S.M. şi de aici consideră că acesta n-ar fi fost liber în apreciere.

Recurentul, a mai precizat, în opinia sa, că judecătorii M.V. şi B.G. n-ar fi trebuit să facă parte din Comisia de examinare şi a fost lipsit de o examinare obiectivă (pct. 4.1 din Cartea Europeană privind statutul judecătorilor, adoptată de Consiliul Europei în 1998). Sub acest aspect se face menţiunea în actul sus citat că :"în măsura în care nu se bazează pe vechime, sistemul de promovare a judecătorilor se întemeiază exclusiv pe calităţile şi meritele constatate în exercitarea funcţiei încredinţate judecătorului, prin evaluări obiective realizate de unul sau mai mulţi judecători".

Recurentul a mai susţinut că nu a putut contesta proba orală faţă de prevederile art. 15 alin. (5) din Regulamentul de organizare al concursului care prevede că nota la proba orală nu putea fi contestată.

Mai mult, recurentul a precizat că a solicitat înlocuirea membrilor titulari ai Comisiei de examinare cu supleanţii lor pentru evitarea conflictului de interese primind răspuns la această cerere pe 2 noiembrie 2007 (deci anterior examinării) de la direcţia de resurse umane şi organizare a C.S.M. în loc de Plenul C.S.M.

Recurentul a mai susţinut că hotărârea de validare a Plenului a avut la bază nota biroului Concursuri nr. 1/27452/1154/2007 privind validarea rezultatelor concursului sau examenul pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor la curţi de apel, tribunale şi judecătorii desfăşurat în perioada 28 octombrie – 25 noiembrie 2007 iar nu un raport al comisiei de organizare şi ca atare nota este ilegală iar validarea nulă.

În cauză, C.S.M., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

S-a precizat că recurentul a participat la concursul sau examenul pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor la curţi de apel, tribunale şi judecătorii, precum şi la parchetele de pe lângă acestea, desfăşurat în perioada 28 octombrie – 25 noiembrie 2007, candidând pentru funcţia de preşedinte al Tribunalului Cluj.

S-a menţionat că prin calea de atac declarată recurentul aduce critici cu privire la modul de desfăşurare al concursului.

În privinţa criticii referitoare la încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că ordinea de zi dezbătută în şedinţa de plen din 13 decembrie 2007 a fost publicată la 12 decembrie 2007 cuprinzând numai 40 de puncte de dezbatere printre acestea neregăsindu-se pct. 50 referitor la validarea rezultatelor, s-a apreciat de C.S.M. că astfel de aspecte nu pot impieta asupra legalităţii hotărârii atacate.

În acelaşi sens este şi susţinerea recurentului privind încălcarea art. 29 alin. (5) şi (6) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.S.M. prin redactarea Hotărârii nr. 708 din 18 octombrie 2007 a Plenului C.S.M. (prin care a fost aprobată componenţa Comisiei de examinare a participanţilor la concursul sau examenul pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor), cu nerespectarea termenului de 20 de zile şi publicarea acesteia cu depăşirea termenului de 10 zile, aceasta neputând afecta legalitatea hotărârii de validare a rezultatelor concursului.

Se precizează expres că: "nerespectarea unor termene de redactare sau de publicare a hotărârilor nu poate avea drept consecinţă afectarea legalităţii unor astfel de hotărâri, aşa cum pretinde recurentul".

Cât priveşte „reaua compunere a comisiei de examinare" în sensul că din această comisie a făcut parte un judecător care nu funcţiona la curtea de apel, se face precizarea că D.C. avea grad de judecător de curte de apel dar îşi desfăşura activitatea la Tribunalul Dolj ca preşedinte, deci relevant este gradul profesional ce dă dreptul de a funcţiona la un anumit grad de jurisdicţie iar nu strict instanţa sau parchetul unde acesta funcţionează.

Se face de asemenea, precizarea că „hotărârea în baza căreia a fost aprobată comisia de examinare a fost anterioară hotărârii recurate şi îşi produce efectele, nefiind anulată.

Câr priveşte critica referitoare la existenţa unui conflict de interese între unii dintre membrii comisiei de examinare şi unii candidaţi, printre care şi recurentul, C.S.M. precizează că „trebuie avute în vedere situaţiile de incompatibilitate reglementate strict de art. 9 alin. (5), art. 10 alin. (1) şi (2) din Hotărârea nr. 320/2006, pronunţată de Plenul C.S.M., privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor".

Se face menţiune că „situaţiile de incompatibilitate instituite de textele mai sus menţionate sunt expres şi limitativ prevăzute, fiind totodată de strictă aplicare şi interpretare, neputând fi extinse prin analogie".

Cât priveşte critica referitoare la nelegalitatea dispoziţiilor art. 15 alin. (5) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului sau a examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 320/2006 a Plenului C.S.M., în sensul că aceste dispoziţii prevăd imposibilitatea de contestare a probei orale.

S-a menţionat că „din analiza dispoziţiilor regulamentare care privesc etapa susţinerii orale a proiectului, se prevăd suficiente garanţii care să asigure candidaţilor egalitatea de tratament".

Sub acest aspect intimatul C.S.M. a menţionat că aprecierea competenţei candidaţilor este realizată în conformitate cu criteriile stabilite de art. 15 alin. (2) din hotărâre, nota finală la susţinerea acestei probe este obţinută ca urmare a mediei aritmetice a notelor acordate de către fiecare membru al comisiei în parte [art. 15 alin. (3)] iar potrivit art. 16 „desfăşurarea probei constând în susţinerea proiectului, se înregistrează cel puţin cu mijloace audio (înregistrările păstrându-se o perioadă de 1 an de la data desfăşurării probei).

S-a mai menţionat că prevederile art. 15 alin. (5) din regulament au fost adoptate în considerarea faptului că nu există un barem de notare pentru această probă, acordarea notelor făcându-se în baza unei aprecieri în ansamblu a proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, dar aceasta se face în mod obiectiv.

S-a mai menţionat de intimat că: „situaţia reglementată de art. 15 alin. (5) din regulament, nu constituie o îngrădire a liberului acces la justiţie, în accepţiunea care este dată de art. 21 din Constituţia României sau a art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului".

S-a solicitat înlăturarea ca nefondată a criticii referitoare la faptul că validarea s-a bazat pe un act întocmit de un organism necompetent şi anume nota Biroului Concursuri nr. 1/27452/1154/2007, textele invocate de recurent, art. 8 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) pct. 18 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor adoptat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 320 din 27 aprilie 2006 neavând relevanţă strictă sub acest aspect. Atributul validării rezultatului concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor aparţine C.S.M., în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1) din Regulament, validarea făcându-se în conformitate cu art. 36 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 317/2004 republicată cu modificările şi completările ulterioare şi cu art. 48 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe 29 octombrie 2008, recurentul D.V.C. a depus în cauză o precizare în sensul că solicită:

- invalidarea concursului sau examenului de promovare în funcţii de conducere a judecătorilor din 28 octombrie – 25 noiembrie 2007 doar cu privire la Tribunalul Cluj;

- anularea în întregime a probelor constând în susţinerea proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiilor de preşedinte la Tribunalul Cluj şi susţinerii testării scrise privind managementul, comunicarea şi resursele umane de către candidaţi pentru ocuparea acestei funcţii;

- reluarea celor două probe în faţa unei noi comisii din care să nu facă parte persoane care se află în situaţii de incompatibilitate şi nici membri ai comisiei care au procedat deja la examinarea candidaţilor.

Din ansamblul probelor cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin Hotărârea nr. 904 din 13 decembrie 2007, Plenul C.S.M. a respins solicitările cuprinse în memoriile formulate de A.U.N.J.R., precum şi de domnul judecător D.V.C.

Totodată, prin aceeaşi hotărâre, s-au validat rezultatele concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor la curţi de apel, tribunale şi judecătorii desfăşurat în perioada 28 octombrie – 25 noiembrie 2007, pentru funcţii de conducere de la instanţele din raza Curţii de Apel Cluj, conform tabelului de clasificare prevăzut în anexa 1 (o pagină) care face parte integrantă din hotărâre.

În această anexă, D.V.C., care a candidat pentru funcţia de preşedinte al Tribunalului Cluj este menţionat ca având obţinuta nota 7,00 pentru proiect, 7,80 pentru proba scrisă, media finală fiind 7,40.

Pentru aceeaşi funcţie a mai candidat şi S.S. care a obţinut notele (9,10; 9,00- media finală fiind 9,05).

Este de observat că prin precizarea depusă la termenul de judecată a pricinii s-a criticat de recurent nu numai nota obţinută la proba orală, aşa cum a fost dezvoltată critica prin recurs, dar s-a cerut şi anularea probei scrise cu reluarea celor două probe în faţa unei noi comisii.

Cu privire la această comisie, nu se poate reţine însă lipsă de obiectivitate, incompatibilitate sau conflicte de interes ale unor membri în raport de dispoziţiile art. 9 şi art. 10 din Hotărârea nr. 320/2006 a Plenului C.S.M. pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor.

Rezultă deci, fără echivoc că recurentul, nemulţumit de rezultatul obţinut în urma participării la „concursul sau examinarea pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor de la curţile de apel, tribunale, judecătorii, desfăşurat în perioada 28 octombrie – 25 noiembrie 2007", doreşte invalidarea concursului sau examenului de promovare în funcţii de conducere a judecătorilor din 28 octombrie – 25 noiembrie 2007, doar cu privire la Tribunalul Cluj, anularea în întregime a probelor şi reluarea celor două probe în faţa unei noi comisii.

Urmează deci a se analiza de instanţa de judecată, în condiţiile realităţii faptelor, aşa cum au fost reţinute prin hotărârea Plenului C.S.M. şi cum s-a criticat de recurent concursul sau examenul pentru numirea în funcţii de conducere desfăşurat în perioada 28 octombrie - 25 noiembrie 2007, dacă au fost încălcări de lege, de natură a duce la invalidarea concursului aşa cum s-a solicitat, anularea probelor şi reluarea probelor în faţa unei noi comisii, întrucât membrii ar fi fost incompatibili sau în conflict de interese, sau au fost neregularităţi ce sunt de natură a duce la anularea hotărârii atacate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată potrivit actelor cauzei, circumscriind speţa de faţă art. 6 paragraf 1 din Convenţia C.E.D.O. că Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 904 din 13 decembrie 2007 prin care s-a dispus validarea rezultatelor concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor de la curţile de apel, tribunale, judecătorii desfăşurat în perioada 28 octombrie – 25 noiembrie 2007 este legală, iar recursul declarat împotriva acesteia va fi respins fiind neîntemeiat, conform art. 312 C. proc. civ.

Aceasta deşi în cauză se identifică neregularităţi care însă nu sunt de natură a modifica hotărârea atacată în esenţa sa.

Astfel deşi ordinea de zi dezbătută la 13 decembrie 2007 a fost publicată numai înainte cu o zi iar nu cu 3 zile şi nu a cuprins şi pct. 50 referitor la validarea rezultatelor [încălcându-se art. 29 alin. (1) din Legea nr. 317/2004] această neregularitate nu este de natură a vicia votul judecătorilor ce compun Plenul C.S.M. care este legal în privinţa validării rezultatelor obţinute la concursul în discuţie.

Cât priveşte încălcarea art. 29 alin. (5) şi (6) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.S.M. prin redactarea Hotărârii nr. 708 din 18 octombrie 2007 a Plenului C.S.M. (prin care a fost aprobată componenţa comisiei de examinare a participanţilor la concursul sau examenul pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor cu nerespectarea termenului de 20 de zile şi publicarea acesteia cu depăşirea termenului de 10 zile, nici aceasta nu afectează legalitatea hotărârii de validare a rezultatelor. Cât priveşte hotărârea privind compunerea Comisiei este legală şi nu a fost contestată.

Referitor la compunerea comisiei de examinare este de precizat în primul rând că în cauză nu există vreun motiv de incompatibilitate sau conflict de interese cum a susţinut recurentul, potrivit reglementării strictă în materie.

Potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) din Hotărârea nr. 320/2006 pronunţată de Plenul C.S.M. privind aprobarea regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor şi art. 48 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare, comisia de examinare este formată din: 1 judecător de la Î.C.C.J., 2 judecători de la curţile de apel şi 3 specialişti în management şi organizare instituţională.

D.C. avea grad de judecător de curte de apel iar faptul că acesta funcţiona ca preşedinte la Tribunalul Dolj nu este de natură a determina susţinerea că nu avea dreptul de a face parte din comisie, dispoziţiile regulamentare având în vedere gradul profesional ce dă dreptul judecătorilor şi procurorilor de a funcţiona la un anumit grad de jurisdicţie iar nu strict instanţa sau parchetul unde funcţionează efectiv.

Cât priveşte B.G. care a deţinut funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Cluj în perioada februarie 1999 – iunie 2004 şi a lucrat cu judecătoarea S.S., căreia potrivit obligaţiilor de serviciu, acesta i-a şi acordat calificative pentru activitatea profesională, nu este de natură a determina prezenţa acestui judecător în comisie ca nelegală. La fel şi faptul că judecătorul B.G. la momentul 1999 – 2004, a făcut propunere de promovare a judecătoarei S.S., propunere corespunzătoare competenţei preşedintelui.

Această situaţie nu este însă de natură a presupune vreo incompatibilitate sau conflict de interes în sensul art. 9 şi art. 10 din capitolul III al Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor fiind în afara prevederilor exprese şi limitative prevăzute de regulament.

În aceleaşi sens urmează a fi privită şi susţinerea recurentului că în perioada 2005 – 2007 când judecătoarea S.S. a fost preşedinte de tribunal, ea s-a aflat în relaţii administrative cu judecătorul M.V., care era vicepreşedinte la Curtea de Apel Cluj (numit prin Hotărârea C.S.M. nr. 509 din 26 noiembrie 2005 pentru perioada 1 noiembrie 2005 – 1 noiembrie 2008), nedovedindu-se în vreun fel lipsa de obiectivitate a membrilor comisiei, recurentul făcând numai presupuneri subiective care nu pot modifica componenţa unei comisii sau determina anularea unei hotărâri a Plenului C.S.M.

Cât priveşte desfăşurarea concursului, potrivit art. 14 din regulament, după testarea psihologică urmează două probe şi anume o probă orală, în cadrul căreia candidaţii susţin în faţa comisiei constituită potrivit art. 9 din hotărâre proiectul referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere şi o probă scrisă ce constă în verificarea cunoştinţelor privind managementul, comunicarea şi resursele umane, pe baza unui test grilă. Nu s-a făcut vreo dovadă că judecătorul V.V. n-ar fi avut specializarea cerută.

Deşi art. 15 din Regulament prevede că rezultatele susţinerii proiectului sunt definitive şi nu pot fi contestate se prevăd însă garanţii care asigură candidaţilor egalitatea de tratament [art. 15 alin. (2) din Regulamentul de organizare care prevăd criterii în aprecierea susţinerii proiectului - capacitatea de organizare, capacitatea rapidă de decizie etc. (…)] şi tratarea cu deplină obiectivitate.

De altfel, nota finală (art. 15 – art. 3 din Regulament) la susţinerea proiectului reprezintă media aritmetică a notelor acordate de fiecare membru al comisiei.

Simpla suspiciune a recurentului că nu a fost apreciat obiectiv, fără o concretizare efectivă a acesteia, determină constatarea instanţei că recursul este neîntemeiat şi sub acest aspect.

De altfel, hotărârea de compunere a comisiei de examinare este validă, nefiind contestată şi anulată şi aceasta era cunoscută de recurent, dovadă fiind cererea sa expresă dar fără corespondent legal ca să nu se procedeze la examinare de membrii comisiei a judecătorilor proveniţi din raza curţilor de apel din care fac parte şi ei. Acesta nu este motiv de incompatibilitate sau conflict de interese potrivit regulamentului concursului.

Cât priveşte împrejurarea că s-a întocmit o notă a Biroului Concursuri nr. 1/27452/1154/2007 privind rezultatele concursului desfăşurat în perioada 28 octombrie – 25 noiembrie 2007, aceasta nu face decât să menţioneze date, deci are caracter tehnic, validarea fiind dată însă de Plenul C.S.M. prin hotărârea atacată în cauză, potrivit votului Plenului C.S.M.

Împrejurarea că recurentul susţine că judecătorul M.V. ar avea „adversitate" faţă de el (nedovedită de altfel) şi de aici lipsa de obiectivitate în examinarea sa este de asemenea fără relevanţă întrucât afirmaţiile recurentului privind corupţia „în general" a unor judecători s-a tranşat prin clasarea sesizării. Judecătorul M.V. şi alţi colegi ai săi au cerut numai verificări pentru a se înlătura orice suspiciuni ce s-ar fi creat prin afirmaţiile recurentului la un simpozion.

În cauză, contracandidata recurentului, a realizat un punctaj mai mare în competiţia privind obţinerea postului de preşedinte al Tribunalului Cluj şi de aceea aceasta a obţinut postul. Dorinţa recurentului de a fi preşedinte la Tribunalul Cluj, de altfel normală şi firească, nu înseamnă însă transformarea acestei competiţii într-un proces de intenţie organizat de lipsă de obiectivitate în privinţa recurentului, din partea organizatorilor concursului şi anularea hotărârii Plenului C.S.M. Acesta are de altfel obligaţii stricte, prevăzute de lege în politica de personal şi care nu s-a dovedit abuziv în privinţa recurentului - reclamant.

Cât priveşte cererea de plată a daunelor materiale constând în diferenţa dintre salariul actual şi cel aferent funcţiei de conducere precum şi plata unor daune morale este neîntemeiată în raport de calea specială de atac reglementată de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi care vizează exclusiv legalitatea şi temeinicia hotărârilor Plenului C.S.M. De altfel, prin însăşi menţinerea hotărârii Plenului C.S.M. cererea de plată de daune este neîntemeiată, neexistând temei juridic pentru plata acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de D.V.C. împotriva Hotărârii nr. 904 din 13 decembrie 2007 a Plenului C.S.M., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3757/2008. Contencios