ICCJ. Decizia nr. 3789/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3789/2008
Dosar nr. 5294/2/2007
Şedinţa publică din 30 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 30 iulie 2007 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta V.T. a chemat în judecată pe pârâţii M.I.R.A. şi A.N. solicitând instanţei să dispună obligarea acestora la plata primei de concediu aferente anilor 2001-2006, actualizată cu indicele de inflaţie până la data efectuării plăţii.
Pârâtul M.I.R.A. a formulat cerere de chemare în garanţie a M.E.F. pentru ca, în cazul în care este admisă acţiunea reclamanţilor, să fie obligat să-i vireze sumele solicitate de reclamanţi.
Prin sentinţa civilă nr. 2916 din 20 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei, a obligat pârâţii la plata drepturilor băneşti solicitate şi a obligat M.E.F. să aloce fondurile necesare.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că dreptul la plata primei de concediu, prevăzut de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, a fost suspendat anual prin legile bugetare, suspendare care însă nu echivalează cu anularea dreptului, dar care are a avut ca efect întreruperea prescripţiei dreptului la acţiune, prescripţie care se calculează de la data încetării ultimei suspendări. Instanţa a avut în vedere, prin analogie, Decizia nr. 23 din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -SECŢIILE UNITEprivind recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, introdus prin OG nr. 83/2000, referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, partea chemată în garanţie – M.E.F., în temeiul art. 304 pct. 4, pct. 7 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii faţă de această instituţie ca neîntemeiată.
Prin motivele de recurs, se susţine în esenţă că ministerul nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este parte a raportului de muncă în temeiul căruia se solicită plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2001 - 2006, iar instituţiei îi revin doar atribuţii în ceea ce priveşte bugetul de stat, conform prevederilor art. 19, art. 20 şi art. 34 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. în acelaşi sens, recurentul arată că prin OUG nr. 146/2007 a fost reglementată modalitatea de plată a primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, iar prin OG nr. 22/2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 10/2007, au fost reglementate măsuri referitoare la executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii. în susţinerea motivelor de recurs, recurentul invocă practica înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Analizând cauza, în limita învestirii instanţei de control judiciar prin motivele de recurs formulate, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 4, pct. 7 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este fondat pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la art. 60 C. proc. civ. pentru considerentele arătate în continuare.
Sub aspectul calităţii procesuale pasive a M.E.F., chemat în garanţie de pârâtul M.I.R.A., Înalta Curte reţine că existenţa acestei calităţi presupune identitate între persoana celui chemat în judecată şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii. Or, în prezenta cauză obiectul cererii îl reprezintă plata unor drepturi băneşti, iar reclamanta nu are raporturi de serviciu cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, astfel că este lipsit de orice echivoc faptul că o instituţie publică nu poate fi obligată la plata drepturilor băneşti cuvenite salariaţilor unei alte instituţii.
Urmează a fi primită critica din recurs referitoare la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 60 C. proc. civ., întrucât nu se poate reţine existenţa în sarcina M.E.F. a unei obligaţii de garanţie sau despăgubire, în ipoteza admiterii acţiunii.
În jurisprudenţă s-a reţinut în mod constant că „instituţia chemării în garanţie se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau despăgubire şi revine, în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros" şi că obligaţia de garanţie este condiţionată de existenţa unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept subiectiv.
Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeaşi procedură, conform principiului simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că M.E.F. nu are atribuţia de a adopta legi.
Tot Legea nr. 500/2002 prevede, în art. 28, că M.F.P. are atribuţii în elaborarea proiectului legii bugetului şi a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite. Atribuţiile ce revin ministerului în privinţa elaborării bugetului de stat sunt detaliate şi în actele normative de organizare şi funcţionare a fostului M.F.P., în prezent, M.E.F., (începând cu HG nr. 208/2005, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată şi abrogată de HG nr. 495/2007; HG nr. 3 86/2007).
În consecinţă, M.E.F. are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.
În aceste condiţii, M.E.F. nu are atribuţia de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat şi nici posibilitatea de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.
De altfel, prin OG nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalităţile prin care instituţiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispoziţiile art. 2 din OG, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată.".
În consecinţă, cererea de chemare în garanţie a M.E.F. se vădeşte a fi neîntemeiată în raport cu obiectul acţiunii, motivele invocate de M.I.R.A. şi atribuţiile ce revin ministerului chemat în garanţie, nefiind îndeplinite cerinţele art. 60 C. proc. civ.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de M.E.F., va fi modificată în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii formulate de M.I.R.A. de chemare în garanţie a M.E.F., cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 2916 din 20 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge cererea de chemare în garanţie a M.E.F., ca nefondată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3788/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3791/2008. Contencios → |
|---|
