ICCJ. Decizia nr. 4225/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4225/2008
Dosar nr.2411/36/200.
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr.l30/CA din 11 februarie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC A.T. SA, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi A.N.V., D.R.V. Galaţi, Serviciul Antifraudă Vamală reţinând, în esenţă, următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat: anularea procesului-verbal de control nr. 10705 din 11 mai 2007 întocmit de reprezentanţii A.N.V.-D.R.V. Galaţi, a deciziei nr. 10719 din 11 mai 2007 emisă de D.R.V. Galaţi pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal, emisă în baza procesului-verbal de control susmenţionat şi a deciziei nr. 197 din 9 iulie 2007 emisă de A.N.A.F., prin care a fost respinsă contestaţia formulată de societate împotriva procesului-verbal de control şi deciziei de regularizare; obligarea pârâtelor la restituirea drepturilor vamale încasate, ca urmare a aplicării eronate a dispoziţiilor art. 117 lit. d) C. proCod Fiscal, precum şi la plata dobânzii în procent de 0,1%, potrivit art. 124 raportat la art. 120 alin. (7) C. proCod Fiscal, calculată de la data plăţii şi până la restituirea efectivă a sumelor respective.
Reclamanta contestatoare a introdus în ţară în perioada 2002-2006, în regim vamal suspensiv de perfecţionare activă, respectiv cu suspendarea obligaţiei achitării drepturilor de import, diferite cantităţi de tablă pentru a fi utilizată în vederea obţinerii de produse compensatoare constând în corpuri de navă şi nave maritime.
Rata de randament scontată de societate şi declarată în autorizaţia de perfecţionare activă emisă de autorităţile vamale a fost de 68 - 96%.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că procentajul de pierderi tehnologice a fost mult mai mic decât cel declarat iniţial, iar, în cadrul procesului de perfecţionare activă a rezultat, pe de o parte, un produs compensator principal şi, pe de altă parte, un produs compensator secundar, nedeclarat de societate şi calificat de aceasta drept rest tehnologic, pierdere în sensul art. 187 lit. c) şi art. 195 alin. (4) teza întâi din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin HG nr. 1114/2001.
Instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 113 C. vam. al României, Legea nr. 141/1997, rata de randament reprezintă cantitatea sau procentajul de produse compensatoare, principale şi secundare, rezultate din procesul de perfecţionare activă a unor cantităţi determinate de mărfuri importate.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa a reţinut că, aşa cum rezultă din probatoriul administrat, în urma prelucrării materiei prime, au rezultat şi produse compensatoare secundare, care nu au fost cuprinse în rata de randament declarată de reclamantă, astfel că rata declarată nu este reală şi, în consecinţă, este nejustificată.
Astfel, a reţinut instanţa că în mod corect autorităţile pârâte au procedat la calcularea şi reţinerea drepturilor vamale de import datorate de societate pentru cantitatea de produse compensatoare secundare obţinute în urma procesului de perfecţionare activă, care au fost introduse în circuitul economic intern şi pentru care nu au fost achitate drepturile de import datoare în mod legal, devenind astfel incidente prevederile art. 195 alin. (4) teza a doua din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin HG nr. 1114/2001.
Sub acest aspect, a reţinut Curtea de apel că regimul vamal suspensiv încetează dacă mărfurile plasate sub acest regim sau produsele compensatoare ori transformate obţinute primesc în mod legal o altă destinaţie vamală sau un alt regim vamal. În cauză, însă, produsele compensatoare secundare rezultate în urma procesului de perfecţionare activă a tablelor navale au primit în mod nelegal o altă destinaţie fiind introduse prin comercializare pe piaţa internă în circuitul economic rară ca reclamanta să solicite autorităţii vamale competente acordarea unui nou regim sau unei noi destinaţii vamale. A reţinut instanţa că reclamanta nu a respectat obligaţia legală ce îi revenea potrivit art. 93 C. vam., Legea nr. 141/1997 de a informa de îndată autoritatea vamală asupra modificărilor intervenite şi de a solicita un alt regim vamal sau o altă destinaţie vamală pentru produsele compensatoare rezultate în urma operaţiunii de perfecţionare activă în momentul declarării faptului că a lichidat în totalitate operaţiunile de perfecţionare activă.
În privinţa majorărilor de întârziere şi penalităţilor reţinute în sarcina societăţii prin Decizia de regularizare contestată, a reţinut Curtea de apel că acestea reprezintă un accesoriu al debitului principal calculat, astfel că sunt corect şi legal stabilite conform principiului accesorium sequitur principale.
Împotriva sentinţei civile nr. 130/CA din 11 februarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC A.T. SA, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 şi art. 3041 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în considerarea aceloraşi argumente expuse în faţa instanţei de fond.
În esenţă, recurenta-reclamantă susţine că atât autorităţile vamale cât şi instanţa de fond au interpretat eronat dispoziţiile legale! incidente cauzei, întrucât rata de randament declarată de societate este justificată şi societatea avea obligaţia, conform art. 5 lit. c) din OUG nr. 16/2001, de a vinde societăţilor specializate în reciclarea deşeurilor industriale resturile tehnologice rezultate în urma tăierii tablei importate în regim de perfecţionare activă.
Susţine recurenta-reclamantă că au fost interpretate greşit prevederile art. 187 lit. b) şi c) şi art. 195 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin HG nr. 1114/2001, întrucât legislaţia nu defineşte noţiunile de „pierderi tehnologice" şi „resturi tehnologice" şi că noţiunea de „rest" presupune existenţa unor bunuri fizice.
Mai susţine recurenta-reclamantă că A.N.V. nu are competenţa de a stabili obligaţii pentru resturile rezultate în urma procesului de perfecţionare activă.
Mai susţine recurenta-reclamantă că actele contestate se fundamentează pe confuzia făcută între resturile tehnologice (deşeuri) şi produsele compensatorii secundare şi că resturile tehnologice nu pot fi calificate drept produse compensatoare în considerarea faptului că acestea au fost vândute pe piaţa internă.
Recurenta-reclamantă susţine că rata de randament declarată este justificată şi că a fost confirmată de autorităţile vamale prin procesele-verbale încheiate cu ocazia diverselor controale efectuate şi că este cunoscut de către autorităţile vamale faptul că procesul tehnologic presupune obţinerea de resturi tehnologice.
Faţă de motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de probă hotărâtoare, şi anume: adresa nr. 16.562/2003 a Direcţiei Generale a Vămilor şi adresa A.N.A.F. nr. 22558, 2327 din 2 mai 2007, iar soluţia recurată a fost dată atât cu ignorarea acestor mijloace de probă cât şi a dispoziţiilor legislaţiei în vigoare.
În drept recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 299, art. 304 pct. 9 şi 10, art. 3041, art. 305 şi art. 312 C. proc. civ., ale art. 187 lit. c) şi art. 195 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin HG nr. 1114/2001, art. 5 lit. c) din OUG nr. 16/2001, art. 93 C. vam., Legea nr. 141/1997 şi ale art. 117, art. 120 şi art. 124 C. proCod Fisca.
În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a depus actele contestate, autorizaţia de perfecţionare activă, trei procese-verbale de control din 2005, adresele emise de fost D.G.V. şi A.N.A.F. cu privire la care se susţine că nu ar fi fost luate în considerare de instanţa fondului.
Intimata-pârâtă Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, în nume propriu şi pentru intimata-pârâtă A.N.V., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru reiterând susţinerile de la fond.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 304 C. proc. civ. (art. 30 pct. 10 C. proc. civ., invocat de recurentă a fost abrogat), în limitele dispoziţiilor legale aplicabile raporturilor juridice deduse judecăţii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Este necontestat faptul că societatea, în perioada 2002-2006, în urma procesului de perfecţionare activă a tablelor navale importate cu regim de suspendare la plata drepturilor de import a obţinut atât produse compensatoare principale, constând în corpuri de nave şi nave maritime, precum şi „resturi tehnologice" constând în: (1) resturi ce nu pot fi identificate fizic, în sensul art. 187 lit. c) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1114/2001; (2) resturi tehnologice identificabile fizic sau deşeuri metalice, fâşii şi bucăţi de tablă ce nu au mai putut fi utilizate, care au fost comercializate pe piaţa internă prin vânzare către societăţi specializate în reciclarea deşeurilor metalice.
Conform principiului tempus regit actum, raporturile juridice ce fac obiectul prezentei cauze s-au derulat sub imperiul dispoziţiilor Codului vamal al României, aprobat prin Legea nr. 141/1997 (în prezent abrogat şi înlocuit de Codul vamal al României aprobat prin Legea nr. 86/2006) şi ale Regulamentului de aplicare a Codului vamal, aprobat prin HG nr. 1114/2001 (în prezent, abrogat, prin HG nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Legea nr. 86/2006).
Potrivit art. 187 lit. b) şi c) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1114/2001, în sensul prevederilor referitoare la „Perfecţionarea activă", prin produse compensatoare secundare se înţeleg „produsele compensatoare, altele decât cele pentru care a fost autorizat regimul de perfecţionare activă, dar care rezultă în mod necesar din procesul de perfecţionare", iar prin pierderi se înţelege „partea din mărfurile importate care este distrusă şi dispare în cursul operaţiunii de perfecţionare activă, în special prin evaporare, uscare, eşapare sub formă de gaz sau prin trecere în apa de spălare".
Potrivit art. 195 alin. (4) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1114/2001: „în cazul în care rata de randament justifică cantităţile de mărfuri plasate sub regim de perfecţionare activă, resturile tehnologice rezultate din acţiunile de transformare sau de prelucrare sunt considerate pierderi normale pentru care nu se datorează drepturi de import. Dacă în urma verificării rata de randament nu este justificată pentru cantităţile de mărfuri plasate sub regim de perfecţionare activă, care intră în componenţa produselor compensatoare şi care nu pot fi considerate pierderi normale, se calculează si se încasează drepturile de import calculate pe baza elementelor de taxare specifice acestor mărfuri".
Din interpretarea dispoziţiilor art. 187 lit. a)-c) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1114/2001, rezultă că, în urma procesului de perfecţionare activă, pot fi obţinute: a) produse compensatoare principale; b) produse compensatoare secundare; c) pierderi.
Astfel fiind, în sensul celor reţinute şi de Curtea de apel, este evident faptul că tabla navală importată de recurenta-reclamantă, prin procesul de perfecţionare activă, putea fi transformată în unul sau altul dintre tipurile de produse definite la art. 187 lit. a) şi b) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1114/2001 (produse compensatoare principale şi/sau produse compensatoare secundare) cu consecinţa rezultatului unor pierderi, în sensul art. 187 lit. c) din acelaşi Regulament, fiind exclusă posibilitatea producerii oricăror alte rezultate.
Potrivit dispoziţiilor citate anterior, pierderile, în sensul art. 187 lit. c) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1114/2001, nu au o existenţă fizică, întrucât ele constau în partea din marfa care este distrusă şi dispare în cursul operaţiunii de perfecţionare activă.
Or, aşa cum am arătat anterior, este de necontestat faptul că în urma prelucrării tablei navale importate, recurenta-reclamantă a obţinut produse compensatoare principale, corpuri de navă şi nave maritime, şi au rezultat pierderi, constând în „distrugerea" şi „dispariţia" normală a unei părţi din marfa. În acelaşi timp însă, chiar recurenta-reclamantă nu contestă faptul că în urma prelucrării a rezultat o parte de „resturi tehnologice normale sau deşeuri metalice", constând în „fişe şi bucăţi de tablă ce nu au putut fi utilizate". Rezultă, deci, că procesul de prelucrare a generat trei categorii de rezultate. Două dintre rezultatele obţinute (corpurile de navă şi nave maritime, respectiv pierderile) pot fi încadrate în ipoteza prevederilor art. 187 lit. a), produse compensatoare principale şi, respectiv lit. c) pierderi.
În schimb cea de-a treia categorie de rezultate, cu privire la care societatea susţine că sunt resturi tehnologice normale sau deşeuri metalice, constând în „fişe şi bucăţi de tablă ce nu au putut fi utilizate", recurenta-reclamantă pretinde că atât autorităţile vamale cât şi instanţa de fond în mod greşit le-au considerat a fi produse compensatoare secundare.
Înalta Curte reţine însă că întemeiat şi legal instanţa de fond a reţinut că aceste resturi tehnologice reprezintă produs compensator secundar în sensul art. 187 lit. b) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1114/2001, obţinut în cadrul procesului de perfecţionare activă, care nu a fost declarat de societate şi pentru care aceasta nu a solicitat un nou regim vamal sau o nouă destinaţie finală, dar pe care l-a comercializat pe piaţa internă prin vânzare către societăţi comerciale specializate în reciclarea deşeurilor metalice.
Pe cale de consecinţă, în mod corect s-a apreciat că nu este justificată rata de randament - procentaj de produse compensatoare obţinute (conform art. 113 C. vam.), declarată de societate, pentru a se face aplicarea art. 194 alin. (1) teza întâi din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1114/2001, referitoare la considerarea resturilor tehnologice ca pierderi normale pentru care nu se datorează drepturi de import.
Astfel, au devenit incidente dispoziţiile art. 194 alin. (1) teza a 2-a din Regulament, conform cărora „dacă în urma verificării rata de randament nu este justificată pentru cantităţile de mărfuri plasate sub regim de perfecţionare activă, care intră în componenţa produselor compensatoare şi care nu pot fi considerate pierderi normale, se calculează şi se încasează drepturile de import calculate pe baza elementelor de taxare specifice acestor mărfuri".
Pentru a reţine incidenţa acestor dispoziţii legale, atât autorităţile vamale, cât şi instanţa de fond, în considerarea situaţiei de fapt constatate, au avut în vedere prevederile art. 155 alin. (1) şi (2) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1114/2001, reţinând că produsele compensatoare secundare obţinute, prin introducere în circuitul economic intern, au primit în mod nelegal o altă destinaţie, fără a se solicita un nou regim vamal şi fără a fi informate autorităţile vamale, conform art. 93 C. vam., astfel că societatea datorează drepturi de import.
Este adevărat că potrivit art. 5 lit. c) din OUG nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, „deţinătorii de deşeuri industriale reciclabile, persoane juridice, sunt obligaţi să asigure strângerea, sortarea şi depozitarea temporară a acestora, cu respectarea normelor de protecţie a mediului şi a sănătăţii populaţiei, precum şi reintroducerea lor în circuitul productiv prin [...] predarea către agenţii economici specializaţi, autorizaţi pentru valorificare, a deşeurilor industriale reciclabile, pe baza documentelor de provenienţă.
Însă aceste dispoziţii legale invocate de recurenta-reclamantă se referă la deşeurile industriale reciclabile existente în mod legal pe piaţa internă, astfel că ele nu sunt de natură a înlătura incidenţa dispoziţiilor legislaţiei vamale menţionate în cuprinsul prezentei decizii care se referă la determinarea taxelor vamale şi a drepturilor de import asupra mărfurilor introduse în ţară în regim de perfecţionare activă. Cu referire la speţă, aceste dispoziţii sunt incidente şi incumbă recurentei-reclamante obligaţia de preda deşeurile societăţilor specializate numai subsecvent stabilirii noului regim vamal, conform destinaţiei date produselor compensatoare secundare obţinute în urma prelucrării mărfurilor importate în regim de perfecţionare activă.
Nu poate fi primită critica recurentei-reclamante referitoare la faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat expres asupra adreselor emise de A.N.V. şi A.N.A.F., depuse la dosar, întrucât conform art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, însă aceasta nu înseamnă că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor, acestea putând fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică şi juridică, cerinţă îndeplinită în privinţa sentinţei civile recurate.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa civilă pronunţată de Curtea de Apel Constanţa este legală şi temeinică şi că nu subzistă motive de casare în sensul art. 3041 C. proc. civ., astfel că va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.T. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.T. SA împotriva sentinţei civile nr. 130/CA din 11 februarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4221/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4235/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
