ICCJ. Decizia nr. 4235/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4235/2008
Dosar nr. 328/2/2008
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.1050 din 2 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul B.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă cuvenite conform prevederilor Legii nr. 142/1998, pentru perioada 2000-2005, în care a fost funcţionar public în cadrul instituţiei, sume actualizate cu indicele de inflaţie până la data efectuării plăţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998 şi în raport cu dispoziţiile art. 46 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2005, nr. 507/2003, ale art. 40 din Legea bugetului de stat pe anul 2005, nr. 511/2004, şi ale art. 24 din Legea bugetului de stat pe anul 2006, nr. 379/2005, reclamantul nu poate beneficia de dreptul la alocaţia de hrană în condiţiile în care prin buget nu au fost alocate sumele necesare aferente.
A reţinut Curtea de apel că nu este întemeiată susţinerea reclamantului referitoare la existenţa unei discriminări în raport cu funcţionari din alte ministere care au beneficiat de sumele respective, întrucât, în raport cu priorităţile bugetare, instituţiile respective au beneficiat prin buget de sumele necesare plăţii drepturilor respective.
A mai reţinut instanţa că prin art. II din OUG nr. 90/2007 a fost prevăzută expres interdicţia acordării tichetelor de masă în cazul personalului instituţiilor publice centrale şi locale.
Împotriva sentinţei civile nr. 1050 din 2 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul B.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, şi susţinând că a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 142/1998 sunt opozabile tuturor unităţilor bugetare, că ministerul pârât nu a efectuat diligentele necesare în vederea cuprinderii în buget a sumelor aferente acordării tichetelor de masă, că neacordarea tichetelor de masă reprezintă o încălcare a art. 16, art. 41 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie, cu referire la principiul egalităţii în drepturi, la dreptul la protecţie socială şi la posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, precum şi a principiului nediscriminării consacrat de art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Mai susţine recurentul-reclamant că avea dreptul la acordarea tichetelor de masă la valoarea prevăzută în ordinele ministrului pentru stabilirea valorii nominale a acestora, că necuprinderea în bugetele anuale a sumelor necesare nu are nicio explicaţie juridică sau echitabilă şi că suspendarea exerciţiului dreptului pentru perioada 2000-2005 nu echivalează cu înlăturarea lui.
În concluzie, recurentul-reclamant susţine că este lipsită de relevanţă împrejurarea că în bugetul ministerului nu au fost prevăzute sumele necesare, cu atât mai mult cu cât acest fapt se datorează culpei ministerului, care astfel a eludat punerea în aplicare a Legii nr. 142/1998.
Se mai susţine şi că neacordarea tichetelor de masă reprezintă o discriminare în sensul art. 1 alin. (2) lit. i) şi alin. (3) din OG nr. 137/2000.
Mai susţine reclamantul că dreptul solicitat este cuvenit şi în considerarea prevederilor art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, referitoare la alte drepturi salariale de care beneficiază funcţionarii publici.
În susţinere, recurentul-reclamant depune practică judiciară, şi anume sentinţa civilă nr. 1796 din 10 mai 2007 a Tribunalului Harghita.
Intimatul-pârât a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În esenţă, problema de drept vizează acordarea, în condiţiile Legii nr. 142/1998, a alocaţiei individuale de hrană, sub forma tichetelor de masă, funcţionarilor publici din cadrul ministerelor, reclamantul solicitând acest drept în virtutea funcţiei publice deţinute în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse în perioada 2000-2005.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă (în forma publicată în M. Of. nr. 260 din 13 iulie 1998):
„Art. 1. - (1) Salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
(2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori."
Este temeinică şi legală soluţia instanţei de fond care a reţinut, în esenţă, că în absenţa fondurilor necesare în bugetul ministerului, salariaţii încadraţi prin încheierea unui contract individual de muncă nu pot primi alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, întrucât acest drept este prevăzut sub condiţia existenţei în bugetul angajatorului a sumelor aferente.
În ceea ce priveşte criticile recurentului referitoare la faptul că prin neincluderea în bugetul ministerului şi prin neacordarea tichetelor de masă decât anumitor categorii de personal sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Înalta Curte constată că aceste critici se vădesc a fi nefondate prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 297/2008, în exercitarea controlului de constituţionalitate al prevederilor art 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998. în esenţă, Curtea Constituţională a reţinut că „reglementarea condiţionării [...] acordării tichetelor de masă de prevederea sumelor corespunzătoare în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din sectorul bugetar [...] se înscrie în contextul reglementării art. 1 din Legea nr. 142/1998" şi „rezultă că [...] instituie doar o posibilitate pentru o anumită categorie de personal de a primi alocaţie individuală de hrană, acordată, în anumite limite, sub formă de tichete de masă, iar nu o obligaţie legală a angajatorilor". Astfel, a reţinut Curtea Constituţională că nu sunt încălcate prevederile invocate din Constituţie şi nici dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. în considerarea acestei soluţii, pe de o parte, este superfluu ca Înalta Curte să încerce a suplini motivarea oferită de instanţa de contencios constituţional, iar, pe de altă parte, instanţa judecătorească este obligată să ţină seama de deciziile Curţii Constituţionale.
De altfel, prin Decizia nr. 14/2008 a Secţiilor Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a decis că „dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate şi funcţionarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă". în considerentele acestei decizii, s-a reţinut şi s-a argumentat faptul că reglementările aplicabile în privinţa drepturilor salariale ale funcţionarilor publici, în speţă, Legea nr. 188/1999 şi OG nr. 6/2007 (în vigoare la acea dată), nu reglementează posibilitatea acordării tichetelor de masă în cazul funcţionarilor publici.. Or, potrivit art. 329 alin. (3) teza finală C. proc. civ., Decizia Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţe în privinţa dezlegării date problemelor de drept judecate, astfel că nu poate fi pronunţată o hotărâre judecătorească prin care, în privinţa funcţionarilor publici, să se dea o altă interpretare prevederilor Legii nr. 142/1998.
De altfel, în sensul deciziei Secţiilor Unite, instanţa constată că din interpretarea dispoziţiilor art. 1din Legea nr. 142/199 8 rezultă că acestea se aplică salariaţilor încadraţi prin încheierea unui contract individual de muncă. Or, este de necontestat faptul că funcţionarii publici nu sunt încadraţi pe bază de contract individual de muncă, ci sunt numiţi în funcţie pe baza unui act administrativ de numire, conform art. 2 alin. (2) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată.
De altfel, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este unitară în privinţa acestei probleme de drept, iar practica judecătorească invocată de recurentul-reclamant, provenind de la instanţe ierarhic inferioare Înaltei Curţi, nu este obligatorie pentru Instanţa Supremă.
Faţă de cele arătate, neexistând motive de casare sau modificare a sentinţei potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C .proc.civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.V. împotriva sentinţei civile nr. 1050 din 2 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4225/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4236/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
