ICCJ. Decizia nr. 432/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 432/2008
Dosar nr. 598/33/2007
Şedinţa publică din 5 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta SC M.C.T. SA, în contradictoriu cu A.N.A.F., a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ - Decizia de impunere nr. 33 din 26 februarie 2007 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Activitatea de Inspecţie Fiscală şi a Raportului de inspecţie fiscală din 26 februarie 2007, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale reprezentând contribuţia datorată la Fondul de Solidaritate Socială şi penalităţi de întârziere în cuantum de 2.639.623 lei, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii actelor.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că urmare a controlului efectuat de reprezentanţii D.G.F.P. cu privire la modul de constituire şi înregistrare a contribuţiei lunare la Fondul de Solidaritate Socială, s-a constatat că SC M.C.T. SA datorează la bugetul consolidat al statului suma de 1.702.894 lei pentru perioada 01 aprilie 2004 - 30 iunie 2006 precum şi accesoriile aferente respectiv dobânzi în valoare de 867.004 lei şi 69.725 lei penalităţi de întârziere.
În baza Raportului de inspecţie fiscală încheiat în 26 februarie 2007 a fost emisă Decizia nr. 33/2007 reprezentând titlul de creanţă.
Împotriva acestor acte administrative, reclamanta, în termen legal a formulat contestaţie, înregistrată la A.N.A.F. din 26 martie 2007.
În contestaţie s-au invocat motive de nulitate a Deciziei de impunere nr. 33/2007, respectiv lipsa calităţii de reprezentant al inspectorilor fiscali, verificarea unei perioade anterioare celei menţionate de organul de control al societăţii, registru unic de control al societăţii, raportul de inspecţie fiscală emis la data de 26 februarie 2007 cu încălcarea prevederilor art. 102 alin (2) C. proCod Fiscal; motive de nelegalitate şi netemeinicie pe fondul cauzei, care tind să demonstreze că societatea a îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 43 alin. (2) din OUG nr. 102/1999 şi nu datorează nici o sumă cu titlu de contribuţie la Fondul de Solidaritate Socială.
Reclamanta consideră că actele administrative emise de A.N.A.F. sunt vădit abuzive, iar cererea de suspendare întruneşte condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte condiţia existentei unui caz bine justificat care să determine măsura suspendării reclamanta arată că, din starea de fapt şi de drept expusă, rezultă argumente juridice în privinţa nelegalitatii şi netemeiniciei actelor administrative contestate. Având în vedere cuantumul obligaţiei suplimentare constatate, executarea silita prin blocarea conturilor societăţii reclamante ar duce, în opinia sa, implicit la o paguba iminenta cu consecinţe deosebit de grave, respectiv paralizarea activităţii de producţie, neplata creanţelor bugetare scadente, neîndeplinirea obligaţiilor investiţionale asumate prin contractul de privatizare a societăţii, imposibilitatea onorării obligaţiilor contractuale, a achitării salariilor angajaţilor, societatea fiind pusă în situaţia de a nu-şi putea desfăşura activitatea, deşi nu a încălcat nici o dispoziţie legală. Fiind cea mai mare societate din judeţul Cluj (având aproximativ 4.000 de salariaţi) şi luând în considerare statutul municipiului Câmpia Turzii ca oraş monoindustrial, neplata salariilor ca urmare a blocării conturilor urmată de oprirea activităţii, ar duce în mod cert la mişcări sociale.
Prin sentinţa civilă nr. 296/2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, cererea a fost admisă, executarea actelor administrative a fost suspendată până la pronunţarea instanţei de fond şi reclamanta a fost obligată la depunerea unei cauţiuni în sumă de 5.000 RON conform art. 185 C. proCod Fiscal
Instanţa a reţinut că există caz bine justificat şi suspendarea se impune pentru a preveni paguba iminentă care s-ar produce în patrimoniul societăţii comerciale, luând în calcul dificultatea extremă a unei eventuale întoarceri a executării în materie fiscală, precum şi lipsa de efect a acesteia asupra consecinţelor negative din punct de vedere economic, dat fiind cuantumul mare al obligaţiei fiscale. De asemenea, instanţa a avut în vedere practica în materia aplicării prezumţiei de nevinovăţie, a dreptului de acces la instanţă, ca aspect al dreptului la un proces echitabil, conform hotărârilor C.E.D.O.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili prin D.G.F.P. Cluj (fila 2 din dosar), precum şi în nume propriu (filele 4 – 8 din dosar).
În motivarea primei cereri de recurs s-a arătat în esenţă: că cererea reclamantei, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă întrucât a fost declanşată procedura de executare silită iar suspendarea efectelor actului administrativ - Decizia nr. 33/2007 - se poate obţine numai în cazul formulării unei contestaţii la executare conform art. 169 C. proCod Fiscal, contestaţie formulată de altfel de către reclamantă (Dosar nr. 2004/328/2007 al Judecătoriei Turda); că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 deoarece nu există un caz bine justificat şi nici nu s-a dovedit condiţia „prevenirii unei pagube iminente", actul administrativ fiscal, până la anularea de către o instanţă, bucurându-se de prezumţia de legalitate, în caz contrar anticipându-se soluţia pe fond; că obligaţiile de plată sunt certe, lichide şi exigibile; că demararea executării silite nu duce la blocarea conturilor debitoarei şi nici la producerea unei pagube cu consecinţe deosebit de grave; că mărimea debitului nu constituie un argument pentru admiterea cererii şi că reclamanta având calitatea de mare contribuabil, măsurile de executare silită nu impun suspendarea executării actului administrativ atacat.
În motivarea celei de a doua cereri de recurs formulată de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili Bucureşti, din cadrul A.N.A.F., s-a arătat, în esenţă: că hotărârea este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, deoarece acţiunea era inadmisibilă, iar în ce priveşte fondul cauzei, nu sunt întrunite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta a precizat că Decizia nr. 33 din 26 februarie 2007 a devenit titlu executoriu la expirarea termenului de plată a obligaţiilor fiscale, respectiv la data de 20 martie 2007, astfel încât reclamanta nu mai putea formula, după data începerii executării, 2 aprilie 2007, decât o contestaţie la executare, ceea ce a şi realizat la Judecătoria Turda (Dosar nr. 2004/328/2007).
În ce priveşte al doilea motiv de recurs (din cuprinsul celei de a doua cereri de recurs), referitor la fondul pricinii, reclamanta a reiterat susţinerile din prima cerere de recurs şi a mai arătat că este prea mică, simbolică, suma de 5.000 lei stabilită cu titlu de cauţiune.
Intimata - reclamantă, prin întâmpinare, a invocat excepţia tardivităţii formulării recursului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a D.G.F.P. a judeţului Cluj, care nu a fost împuternicită să declare recurs de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul A.N.A.F., iar în ce priveşte fondul, a susţinut că sentinţa se impune a fi menţinută.
Verificând cauza, Înalta Curte reţine următoarele:
Referitor la prima cerere de recurs, aflată la fila 2 din dosar şi înregistrată la curtea de Apel Cluj la data de 24 mai 2007, se constată că în fapt a fost însuşită de A.N.A.F., care prin adresa din 28 ianuarie 2008, a precizat că, începând cu data de 1 octombrie 2007, potrivit art. 3 din HG nr. 1171/2007, calitatea de creditor o are A.N.A.F., iar Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili se reorganizează ca direcţie generală în cadrul A.N.A.F., fără personalitate juridică, prin comasare.
Faţă de această situaţie, excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Cluj, (intimata referindu-se în realitate la lipsa calităţii de reprezentat dar calificând-o eronat ca lipsă de calitate procesuală pasivă) va fi respinsă.
Excepţia referitoare la tardivitatea formulării recursului va fi de asemenea respinsă ca neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sentinţa prin care se pronunţă suspendarea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţarea sentinţei a avut loc la data de 18 mai 2007, prima cerere de recurs a fost depusă la Curtea de Apel Cluj la data de 24 mai 2007, iar a doua cerere de recurs a fost expediată prin poştă la data e 23 mai 2007, conform sigiliului aplicat pe plicul aflat la fila 20 din dosar.
Faţă de cele mai sus expuse, recursul este formulat în termen legal.
În ce priveşte motivele de recurs, Înalta Curte constată, în urma analizării conform art. 3041 C. proc. civ., că sunt nefondate.
Acţiunea reclamantei, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 este admisibilă, chiar dacă actul administrativ fiscal a devenit titlu executoriu şi s-a început executarea asupra debitoarei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta, la data de 26 martie 2007 a formulat plângere prealabilă la organul emitent al actului (fila 5 dosar fond), solicitând totodată instanţei suspendarea executării deciziei contestate. Această cerere este prevăzută în mod expres de textul legal sus-citat, precum şi de dispoziţiile art. 185 alin. (2) C. proCod Fiscal şi reprezintă o cale de atac distinctă de contestaţia la executare la care se referă reclamanta.
Curtea constată că sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile impuse de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că cererea de suspendare a executării actului administrativ poate fi formulată „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente".
Argumentele invocate de reclamantă şi reţinute de instanţa de fond privind paralizarea activităţii de producţie a societăţii comerciale, cu consecinţe asupra neîndeplinirii obligaţiilor investiţionale asumate, imposibilitatea onorării obligaţiilor contractuale, a achitării salariilor angajaţilor avându-se în vedere cuantumul ridicat al obligaţiei fiscale, sunt de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ fiscal.
În mod corect Curtea de Apel a avut în vedere eventuala dificultate pentru reclamantă să obţină întoarcerea executării în mod prompt şi integral dacă actul va fi anulat, lipsa de efect a acesteia asupra consecinţelor negative din punct de vedere economic şi social, care deja s-ar produce, precum şi practica C.E.D.O., care în Hotărârea din 23 iulie 2002 (J. împotriva Suediei), relevantă în cazul de faţă, a reţinut încălcarea dreptului de acces la instanţă în situaţia în care autorităţile fiscale au impus reclamantului plata de taxe şi accesorii stabilite retroactiv, care au fost puse în executare înainte ca o instanţă competentă să se pronunţe asupra legalităţii actului administrativ fiscal.
Susţinerile recurentei nu pot fi admise, deoarece sumele imputate sunt aproape la nivelul profitului brut realizat de reclamantă în primul semestru al anului anterior, executarea lor ar lipsi-o de sumele necesare achitării datoriilor curente mai sus amintite, împrejurări care echivalează cu situaţia unui caz bine justificat în care se impune suspendarea executării actului pentru prevenirea unei pagube iminente, înainte de a se dovedi vinovăţia părţii în producerea debitului imputat.
În ce priveşte cauţiunea de 5.000 RON stabilită în sarcina reclamantei, se constată că instanţa de fond a procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 185 alin. (2) C. proCod Fiscal, care prevăd o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate. Cum textul legal nu stabileşte un minim al cuantumului cauţiunii, suma la care a fost obligată reclamanta va fi menţinută.
Pentru considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de casare de ordine publică în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 296 din 18 mai 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 322/2008. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 435/2008. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
