ICCJ. Decizia nr. 4526/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4526/2008
Dosar nr. 12/64/200.
Şedinţa publică din 4 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC P. SRL Braşov a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 76 din 2 aprilie 2007 a A.N.A.F., D.G.S.C., solicitând anularea sumelor stabilite în sarcina sa cu titlu de taxe şi majorări de întârziere aferente acestora.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că în cursul anului 2003 cu declaraţiile vamale de import nr. 22508 din 31 mai 2003, nr. 22544 din 2 iunie 2003, nr. 23529 din 6 iunie 2003, nr. 23532 din 6 iunie 2003, nr. 31452 din 21 iulie 2003, nr. 31729 din 22 iulie 2003, nr. 43682 din 1 octombrie 2003, nr. 43683 din 1 octombrie 2003 şi nr. 43684/2003 a importat în temeiul Legii nr. 163/1998, pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere, Program de cooperare economică dintre Guvernul României şi Guvernul Olandei, o serie de bunuri, utilaje şi instalaţii necesare creşterii efectivelor de porcine.
A mai arătat că potrivit art. 7 din acest act normativ „bunurile importate în cadrul Programului de cooperare economică dintre Guvernul României şi Guvernul Olandei, vor fi scutite de plata taxelor vamale, a T.V.A.- ului sau a altor taxe cuvenite bugetului de stat".
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 58/F din 24 aprilie 2008 a respins acţiunea formulată de reclamantă, reţinând că aceasta avea obligaţia să folosească bunurile importate potrivit destinaţiei acestora, în termen de un an de la data importului, în caz contrar să restituie aceste bunuri expeditorului iniţial sau să le distrugă sub control vamal, potrivit art. 394 alin. (3) din HG nr. 1114/2001, în caz contrar fiind obligată să achite taxe vamale, TVA şi majorări de întârziere.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamanta SC P. SRL Braşov.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a omis în mod nepermis dispoziţiile legale imperative cuprinse în Legea nr. 163/1998; Legea nr. 141/1997, Legea nr. 86/2006 şi HG nr. 1114/2001, care interpretate în mod logic, ar fi condus la o altă soluţie, conform dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a mai susţinut că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este criticabilă sub aspectul interpretării şi aplicării textelor de lege, în sensul că nu ţine cont de situaţiile strict reglementate avute în vedere de legiuitor.
Instanţa de fond, în mod eronat dispune că obligarea agentului economic la plata drepturilor vamale este atrasă „ope legis" la simpla constatare a unui caz de neutilizare a unor bunuri conform destinaţiei declarate.
În fine, s-a susţinut că instanţa de fond nu înţelege să facă o distincţie clară între schimbarea destinaţiei bunurilor importate cu un anumit scop şi neîndeplinirea unei obligaţii administrative, cum este aceea de a anunţa autoritatea vamală despre existenţa unui caz fortuit, neimputabil recurentei.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
În fapt, prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta solicită instanţei anularea deciziei nr. 76 din 2 aprilie 2007 emisă de A.N.A.F., D.G.S.C., şi a deciziei nr. 1088 din 26 ianuarie 2007 emisă de Autoritatea Naţională a Vămilor pe considerentul că beneficiază de prevederile art. 394 din HG nr. 1114/2001, pentru aprobarea regulamentului de aplicare a Codului Vamal, în ceea ce priveşte operaţiunile comerciale care au făcut obiectul controlului exercitat de către organele vamale.
De asemenea, reclamanta a solicitat şi anularea procesului-verbal nr. 2 din 26 iunie 2007, prin care, organele vamale au constatat faptul că în termen de un an de la data importului, titularul acestor operaţiuni nu a utilizat părţile de construcţii pentru grajd conform destinaţiei declarate iniţial, stabilind în sarcina acesteia, diferenţe de drepturi vamale de import cu accesoriile aferente.
Pentru bunurile importate şi pentru folosirea acestora conform destinaţiei lor, reclamanta a beneficiat de scutire la plata taxelor vamale conform Memoradumului de înţelegere
privind programul de cooperare economică, Programul PSO pentru aderare şi programul MATRA dintre Guvernul României şi Guvernul Olandei.
Cum reclamanta nu a respectat condiţiile aferente preferinţelor tarifare, încălcând prevederile art. 392 lit. c) din HG nr. 1114/2001, în mod corect organele vamale au stabilit în sarcina acesteia obligaţia de a achita taxe vamale, TVA precum şi majorări de întârziere aferente acestora.
Tariful vamal preferenţial i-a fost acordat reclamantei în considerarea calităţii sale de comerciant român, astfel că aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, modul în care partenerul străin a înţeles să respecte clauzele contractuale, nu poate să influenţeze în nici un fel obligaţiile legale ale reclamantei, legiuitorul neprevăzând o astfel de situaţie.
Faţă de cele ce preced, se constată că în mod corect organele vamale au stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a achita taxe vamale, TVA şi majorări de întârziere aferente, astfel încât recursul fiind nefondat urmează să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC P. SRL Braşov împotriva sentinţei civile nr. 58/F din 24 aprilie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4524/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4537/2008. Contencios → |
|---|
