ICCJ. Decizia nr. 4537/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4537/2008
Dosar nr. 135/46/200.
Şedinţa publică din 4 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii I.I.V., ş.a., procurori la parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, au formulat plângere împotriva documentului intitulat „pocedura privind decontarea cheltuielilor de transport", reglementate de art. 80 din Legea nr. 303/2004, şi de art. 65 alin. (2) din Legea nr. 567/2004.
In fapt, s-a arătat după cum urmează:
în titlul III - Drepturile şi îndatoririle judecătorilor şi procurorilor, la art. 80 din Legea nr. 303/2004 se prevede că „Judecătorii şi procurorii beneficiază anual de 6 călătorii în ţară dus - întors, gratuite la transportul pe calea ferată clasa I, auto, naval şi aerian sau decontarea a 7,5 litri combustibil la suta de kilometri pentru 6 călătorii în ţară dus-întors, în cazul în care deplasarea se efectuează cu autoturismul".
Legea nr. 567/2004, prin art. 65 alin. (2), dispune: „în perioada concediului de odihnă personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază, o singură dată pe an, de transport gratuit dus-întors între localitatea de domiciliu şi localitatea din ţară în care îşi petrece concediul de odihnă".
Pe cale de consecinţă, unitatea este obligată să le pună la dispoziţie bilete de avion, de tren, de vapor, în mod gratuit sau să le deconteze contravaloarea a 7,5 litri combustibil la suta de kilometri când deplasarea s-a efectuat cu autoturismul.
Prin documentul intitulat „procedura" privind decontarea cheltuielilor de transport reglementate de art. 80 din Legea nr. 303/2004 şi de art. 65 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, s-a instituit impozitarea sumelor decontate şi plata contribuţiei pentru asigurări sociale de sănătate.
Decontarea = operaţie contabilă prin care se justifică cheltuielile efectuate.
Procedura elaborată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Departamentul economico - financiar şi administrativ reţine în mod greşit la pct. 4. 2 că, decontarea reprezintă o componentă a activităţilor ce au ca scop decontarea unor drepturi de natură salarială.
În opinia reclamanţilor, reglementările aplicabile activităţii procedurale, reţinute de Ministerul Public nu au tangenţă cu impozitarea veniturilor de natură salarială sau cu plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. Singurul act normativ ce reglementează impozitarea veniturilor de natură salarială este Codul fiscal, act normativ ce nu prevede impozitarea acestor drepturi reglementate de Legea nr. 303/2004 şi Legea nr. 567/2004, această „procedură" fiind un adaos la lege.
Mai mult, arată reclamanţii, procedura transmisă în teritoriu nu este aprobată prin ordin de Procurorul general al României.
în raport de considerentele prezentate reclamanţii au solicitat anularea documentului intitulat „procedura privind decontarea cheltuielilor de transport", reglementate de art. 80 din Legea nr. 303/2004, şi de art. 65 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, înregistrată la Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Departamentul economico - financiar şi administrativ, sub nr. 9132 din 9 noiembrie 2007.
În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 7, 8 şi 10 din Legea nr. 303/2004 şi art. 65 alin. (2) din Legea nr. 567/2004.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată pe motiv că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 55 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 şi art. 80 din HG nr. 44/2004, decontarea contravalorii celor 6 călătorii pentru magistraţi reprezentând un avantaj legiferat de un statut special care trebuie impozitat astfel cum se impozitează drepturile pentru munca prestată. Totodată, s-a arătat că pârâtul a răspuns solicitării reclamanţilor admiţând-o în parte în sensul art. 65 din Legea nr. 567/2004 care reglementează acest drept o singură dată pe an. Având astfel structura avantajelor exceptate de la impozitare, soluţie comunicată petenţilor. În acest sens s-a depus la dosarul cauzei adresa nr. 2256 din 25 martie 2008 (fila 63) precum şi Ordinul nr. 109 din 24 martie 2008 emis de Procurorul General potrivit căruia s-a admis în parte contestaţia petenţilor, respectiv s-a modificat procedura nr. 9132 din 9 noiembrie 2007 în sensul că decontarea conform art. 65 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 cu modificările şi completările ulterioare nu se impozitează.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 56/F/C din 5 aprilie 2008, a respins acţiunea reclamanţilor.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că acţiunea a rămas fără obiect în privinţa drepturilor reglementate de art. 65 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 în raport cu dispoziţiile Ordinului nr. 109 din 24 martie 2004 a Procurorului General prin care s-a eliminat aplicabilitatea Procedurii atacate şi în privinţa acestor drepturi.
Pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat că acţiunea este nefondată în ceea ce priveşte cererea de exceptare de la impozitare a contravalorii celor 6 călătorii anuale gratuite ale magistraţilor.
S-a reţinut, în esenţă, că în privinţa celor 6 călătorii al căror cost se decontează de instanţele judecătoreşti sau de parchetele de pe lângă acestea, pentru judecători sau procurori nici o dispoziţie legală specială nu prevede excluderea de la impozitare, iar gratuitatea transportului nu exclude posibilitatea impozitării, aceste cheltuieli având caracterul unor avantaje de natură salarială supusă prevederilor Codului fiscal.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii I.I.V. procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. precum şi cele ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de fond, printr-o interpretare greşită a legii, a apreciat greşit că sumele de bani obţinute în urma decontării constituie un venit salarial.
Astfel, în opinia recurenţilor, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 55 Cod Fiscal, iar art. 80 din Legea nr. 303/2004 prin care se instituite gratuitatea respectivă exclude posibilitatea impozitării.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.
Totodată, deşi pronunţarea deciziei a fost amânată, părţile nu au formulat concluzii scrise.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, probele administrate şi apărările formulate precum şi dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Într-adevăr, prin Cap. III (Venituri din salarii) Cod fiscal sunt definite veniturile din salarii [art. 55 alin. (1)] precum şi veniturile asimilate salariilor, în vederea impunerii [art. 55 alin. (2)].
Potrivit art. 55 alin. (2) lit. k) Cod Fiscal sunt asimilate salariilor, în vederea impunerii şi „orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor".
La alin. (3) al art. 55 Cod Fiscal sunt prevăzute „avantajele", primite în legătură cu o activitate independentă, iar prin alin. (4) al aceluiaşi articol se arată sumele care nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit. Printre acestea, potrivit art. 55 alin. (4) lit. a) alin. (3) Cod Fiscal, „nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor prevăzute mai sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale şi finanţate din buget".
Printre cele prevăzute la art. 55 alin. (4) lit. a) alin. (1) sunt atât costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, cât şi transportul pentru salariaţii proprii şi membri de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariaţii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă.
Prin urmare, Înalta Curte constată, pe de o parte, că art. 55 alin. (4) lit. a) alin. (3) Cod Fiscal trimite la art. 55 alin. (4) lit. a) alin. (1).
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că potrivit art. 80 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, judecătorii şi procurorii beneficiază anual de 6 călătorii în ţară dus-întors, gratuite, la transportul pe calea ferată clasa I, auto, naval şi aerian sau de decontarea a 7,5 litri combustibil la suta de kilometri pentru 6 călătorii în ţară dus-întors, în cazul în care deplasarea se efectuează cu autoturismul.
Aşadar, Înalta Curte constată că tratamentul fiscal aplicabil drepturilor respective, nu este cel prevăzut de art. 5 alin. (2) şi (3) Cod Fiscal, sumele respective fiind primite în baza unei legi speciale şi finanţate de la buget.
În cauză, Înalta Curte constată că prin procedura privind decontarea cheltuielilor de transport reglementate de art. 80 din Legea nr. 303/2004 şi de art. 65 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, astfel cum a fost modificată prin Ordinul nr. 109 din 24 martie 2009 [în sensul eliminării referirii la art. 65 alin. (2) din Legea nr. 567/2004] la pct. 4.2 dreptul respectiv este apreciat a fi „un drept de natură salarială", interpretare greşită care a dus la impozitarea sumelor respective.
Prin urmare, Înalta Curte constată că pentru considerentele arătate în cele ce preced, sumele plătite din buget în baza dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 303/2004 nu sunt incluse nici în veniturile salariale, nici în veniturile asimilate salariilor şi nici în avantajele de natură salarială, nefiind deci impozabile.
În consecinţă, se va admite recursul şi se va modifica sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii şi anulării pct. 4.1 din Procedura privind decontarea cheltuielilor de transport reglementate de art. 80 din Legea nr. 303/2004 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I.I.V., ş.a., împotriva sentinţei civile nr. 56/F/C din 9 aprilie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamanţilor şi anulează pct. 4.2 din „Procedura privind decontarea cheltuielilor de transport reglementate de art. 80 din Legea nr. 303/2004" emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4526/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4542/2008. Contencios → |
|---|
