ICCJ. Decizia nr. 4695/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4695/2008
Dosar nr. 5860/2/200.
Şedinţa publică din 12 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC C.S. SRL a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 180 din 29 iunie 2007 a A.N.A.F.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 829 din 18 martie 2008 a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că potrivit Legii nr. 295/2004 armele militare sunt arme destinate uzului militar, iar în sensul art. 5 din acelaşi act normativ, armele militare pot fi deţinute şi folosite numai de către structurile specializate care au competenţe în domeniul ordinii publice, apărării şi siguranţei naţionale.
Armele importate de reclamantă sunt arme cu glonţ şi au avut, la data importului, avizul Ministerului Apărării Naţionale şi autorizaţia Agenţiei de Control al Exporturilor.
Pentru că armele importate au fost încadrate la arme şi puşti, carabine, pistoale cu resort ele sunt supuse accizelor, potrivit art. 207 lit. h) din Legea nr. 571/2003 pentru că armele achiziţionate nu au fost comercializate către structuri specializate care să aibă competenţe în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, iar data naşterii obligaţiei de plată a accizelor e determinată de data întocmirii formalităţilor vamale.
Potrivit art. 139 alin. (1) din Legea n. 571/2003, a reţinut instanţa de fond că, baza de impozitare pentru importul de bunuri este constituită din valoarea în vamă a bunurilor la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele şi alte taxe datorate pentru importul de bunuri, iar TVA-ul calculat de organele vamale reprezintă diferenţa faţă de ceea ce reclamanta susţine că a plătit şi este rezultată din calcularea TVA şi asupra accizelor incluse în baza de impozitare, care a fost legal calculată, pentru că reclamanta nu este exceptată de la plata accizelor.
Accesoriile s-a reţinut că au fost calculate pentru neachitarea la termen a obligaţiilor de plată conform art. 115 alin. (1) din OG nr. 92/2003, iar după republicarea Codului de procedură fiscală, începând cu 1 ianuarie 2006 se datorează şi majorării de întârziere în sensul art. 116 alin. (1) din OG nr. 92/2003.
Susţinerile reclamantei privind incidente prevederilor art. 3 din OG nr. 119/1999 au fost considerate nefondate faţă de obiectul de reglementare al ordonanţei ce permite utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public, astfel că acel control financiar preventiv vizează aceste fonduri şi un control la care face trimitere reclamanta al legalităţii DVI.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către reclamantă şi s-a solicitat casarea sentinţei şi admiterea acţiunii.
În motivele de recurs se arată că societatea a achiziţionat arme de foc cu glonţ şi a achitat, pentru aceste importuri, TVA.
După controalele efectuate de D.A.V. au fost stabilite obligaţii suplimentare fiscale dar care nu sunt imputabile societăţii pentru că suma achitată iniţial s-a făcut pe baza unui calcul verificat şi aprobat de Biroul Vamal Otopeni, pentru că între vizele aplicate este şi cea pentru Controlul Financiar Preventiv Propriu.
Instanţa d fond a înlăturat susţinerile legate de incidenţa OG nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv pentru că nu ar fi incidente în cauză, dar, se arată că motivele de recurs, totuşi, analiza declaraţiilor vamale se face de Biroul Vamal Otopeni, iar potrivit prevederilor Ordinului nr. 9988/2006 al Preşedintelui A.N.A.F. s-a certificat declaraţia vamală, fiind aplicată semnătura şi ştampila.
În aceste condiţii o culpă cu privire la neplata accizelor o are Biroul Vamal Otopeni care a aplicat viza de control financiar preventiv pe declaraţiile vamale.
Mai mult, potrivit art. 7 alin. (3) C. proCod Fiscal, organul fiscal are obligaţia să examineze în mod obiectiv starea de fapt şi să îndrume contribuabilii pentru depunerea declaraţiilor şi a altor documente, pentru corectarea declaraţiilor sau a documentelor, dar s-a susţinut că această prevedere nu s-ar aplica organelor vamale.
Şi în privinţa încadrării în regimul vamal al mărfurilor importate se consideră că reprezentanţii societăţii au efectuat o încadrare corectă din perspectiva art. 51 alin. (1) din Legea nr. 141/1997 coroborat cu art. 50 din aceeaşi lege şi era de datoria lucrătorilor vamali să sesizeze, încă de la data depunerii declaraţilor vamale de import, neplata accizelor şi a diferenţelor de TVA.
A fost criticată şi susţinerea că reprezentanţii societăţii ar fi încadrat armele importate la coduri vamale specifice armelor militare pentru a evita astfel plata accizelor pentru că reprezentanţii societăţi au arătat corect codurile vamale ale importurilor efectuate.
Se apreciază că dispoziţiile legale arată obligaţia autorităţilor de a efectua controlul mărfurilor importate, dar mai cu seamă, de a verifica cuprinsul declaraţiilor vamale.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi anularea Deciziei nr. 180 din 29 iunie 2007 a A.N.A.F.
A.N.V. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
După examinarea motivelor de recurs a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Recurenta recunoaşte achiziţionarea armelor de foc cu glonţ din import şi că pentru aceste importuri se plăteşte TVA, însă se contestă rezultatele controlului ulterior şi soluţia instanţei de fond.
Susţinerea recurentei că neplata accizelor s-ar datora culpei Biroului Vamal Otopeni care a aplicat viza de control preventiv pentru declaraţiile vamale va fi respinsă pentru că nu ţine seama de dispoziţiile art. 3 lit. s) din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României şi art. 40 din HG nr. 1114/2001 privind Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României, texte care dovedesc faptul că declaraţia vamală este actul unilateral prin care se exprimă voinţa de a plasa mărfuri sub un regim vamal determinat, iar declaraţia vamală semnată de importator, exportator sau reprezentanţii acestora are valoarea unei declaraţii pe proprie răspundere în ceea ce priveşte exactitatea datelor înscrise în declaraţia vamală.
Art. 61 alin. (1) din Legea nr. 141/1997 dă posibilitatea efectuării de controale vamale ulterioare începând cu acordarea liberului de vamă.
Prin certificarea declaraţiilor vamale nu se confirmă exactitatea datelor înscrise în declaraţie ci se verifică exactitatea încasărilor în numerar faţă de sumele declarate de importator ca fiind datorate, dar această certificare nu înlătură dreptul organelor vamale de a face un control ulterior al operaţiunilor.
Se va înlătura şi susţinerea recurentei că organele vamale ar avea obligaţia de a îndruma contribuabilii pentru depunerea declaraţiilor şi a altor documente pentru că activitatea acestora se desfăşoară în baza unei legi speciale (Codul Vamal) şi nu după reglementările generale, iar potrivit Codului Vamal organele vamale au obligaţia de a pune la dispoziţia solicitanţilor înainte de a efectua primul import de arme cu glonţ, informaţii legate de reglementările vamale aplicabile, dar recurenta nu a făcut dovada că A.N.V. nu ar fi dat curs unei asemenea solicitări.
Nu pot fi reţinute ca fondate nici susţinerile privind încadrarea în regimul vamal a mărfurilor importate pentru că sunt exceptate de la plata accizelor numai armele militare, iar potrivit art. 5 din Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor şi muniţiilor, armele militare pot fi deţinute şi folosite numai de către structurile specializate care au competenţe în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.
Recurenta a importat arme, a indicat codurile, dar armele nu au fost comercializate către structuri specializate care să aibă competenţe în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale şi, de aceea, au fost supuse accizării în conformitate cu art. 207 lit. h) din Legea nr. 571/2004 privind Codul Fiscal.
Pentru că sumele datorate nu au fost achitate, organele vamale au calculat şi majorări de întârziere şi nu pot fi restituite nici acestea pentru că recurenta nu a achitat accizele şi TVA-ul.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., va fi respins recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.S. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 829 din 18 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4694/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4697/2008. Contencios → |
|---|
