ICCJ. Decizia nr. 472/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 472/2008
Dosar nr. 1053/64/2007
Şedinţa publică din 7 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov reclamanta SC S.U.D.V. Braşov SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.F.P. Braşov, anularea actelor administrativ fiscale, respectiv procesul - verbal din 23 aprilie 2007, de constatare a insolvenţei emis de A.N.A.F. – D.G.F.P.B. – A.F.P.M.B. – S.C.E.S.P., precum şi anularea Deciziei nr. 12 din 19 iunie 2007 emisă de A.N.A.F. – D.G.F.P.B.
În motivare reclamantul a arătat, în esenţă, că procesul - verbal este netemeinic şi nelegal, iar Decizia a fost emisă de un organ fiscal necompetent.
Reclamantul a susţinut că stabilirea situaţiei de insolvabilitate este rezultatul luării în considerare a obligaţiilor bugetare contestate.
Pârâta A.F.P.B. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov, excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, de nulitate, prematuritate, inadmisibilitate şi de inopozabilitate a procesului - verbal 14 august 2006 şi a Deciziei nr. 54406 din 22 decembrie 2006, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa nr. 130/F/CA/2007 din 10 octombrie 2007 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov şi a fost declinată competenţa de soluţionare, a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această hotărâre Instanţa de Fond a reţinut faptul că procesul - verbal de constatare a insolvabilităţii are natura juridică a unui act administrativ fiscal prin care s-a constatat o stare de fapt, aceea că debitorul nu mai este solvabil având în vedere pe de o parte datoriile pe care acesta le are la organul fiscal, iar pe de altă parte, bunurile sau valorile cu care ar putea acoperi aceste datorii.
Prin acest proces - verbal nu s-au stabilit sumele datorate de debitor, ci doar o stare de fapt. Sumele menţionate în acest proces - verbal contestat au fost stabilite prin act administrativ fiscal distinct, respectiv prin Decizia nr. 54406 din 21 decembrie 2006 emisă de D.G.F.P.B.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC S.U.D.V. SA Braşov.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5,7,8 şi 9 şi pe cele ale art. 3041 C. proc. civ., în motivarea ei arătându-se că:
1) prin invocarea din oficiu şi prin admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel au fost încălcate prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. astfel că este atrasă nulitatea absolută a hotărârii pronunţate la 10 octombrie 2007;
2) este nerelevantă referirea la dispoziţiile art. 179 din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal precum şi clasificarea actelor administrativ fiscale din perspectiva pct. 52 din O.M.F. nr. 519/2005 emis în aplicarea OG nr. 92/2003 deoarece aceste norme privesc şi reglementează competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate pe calea administrativă de atac şi nu competenţa de soluţionare a acţiunilor întemeiate pe Legea nr. 554/2004;
3) în mod greşit nu s-a făcut aplicarea tezei a II-a din art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi nu s-a stabilit competenţa Curţii de Apel în condiţiile în care, în speţă, organul fiscal emitent face parte din structura M.F.P. – A.N.A.F., iar prin contestarea procesului - verbal de constatare a insolvabilităţii a fost contestat implicit şi volumul valoric al obligaţiilor fiscale la care organul emitent s-a raportat pentru a-şi justifica actul.
Examinând cauza prin prisma criticilor expuse mai înainte, dar şi în virtutea art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea ori modificarea sentinţei recurate.
Argumentaţia opusă de către recurentă considerentelor de fapt şi de drept corect avute în vedere la pronunţarea soluţiei de declinare a competenţei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, va fi înlăturată pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Dat fiind că potrivit art. 159 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială este de ordine publică, judecătorii fondului au procedat în conformitate cu dispoziţiile procedurale cuprinse în art. 137 şi în art. 158 din acelaşi cod, invocând din oficiu excepţia în discuţie şi pronunţându-se asupra ei numai după ce a fost pusă în dezbaterea părţilor prezente (încheierea de şedinţă din 1 octombrie 2007).
Din economia textului art. 158 C. proc. civ. rezultă în mod evident că, înainte de toate, Instanţa de Judecată este obligată a stabili Instanţa competentă atunci când se pune în discuţie competenţa de soluţionare a pricinii.
În consecinţă critica privitoare la încălcarea art. 105 alin. (2) C. proc. civ. va fi înlăturată ca neîntemeiată.
În analiza aspectelor rezumate la pct. 2 al motivelor de recurs Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Braşov este fundamentată pe prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ şi nu aşa cum indică recurenta pe OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal(art. 79 devenit art. 209) şi pe art. 52 din O.M.F. nr. 519/2005, indicate în apărările făcute atât la fond cât şi în recurs de către autoritatea pârâtă.
Obiectul cauzei deduse judecăţii în contencios administrativ vizează anularea procesului - verbal de constatare a insolvabilităţii din 23 aprilie 2007 emis de D.G.F.P. Braşov, A.F.P.M.B. şi a Deciziei nr. 12 din 19 iunie 2007 emisă de D.G.F.P. Braşov în soluţionarea contestaţiei formulate de reclamanta SC S.U.D.V. SA împotriva celui dintâi act administrativ - fiscal menţionat.
Aşa cum rezultă din însăşi denumirea acestuia, prin procesul - verbal de constatare a insolvabilităţii nu s-au stabilit sumele datorate de debitor (reclamanta) ci s-a constatat că societatea comercială în discuţie nu mai este solvabilă, având în vedere datoriile pe care le are la organul fiscal şi bunurile/ valorile cu care ar putea acoperi aceste datorii.
Faptul că organul emitent al celor două acte contestate se regăseşte în structura M.F.P. - A.N.A.F., care este o autoritate publică centrală, nu poate conduce la asimilarea D.G.F.P. unei autorităţi de nivel central, aşa încât raţionamentul dezvoltat în motivul 3 de recurs nu poate fi primit.
În contextul prezentat, se constată incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea n. 554/2004, competenţa soluţionării litigiului revenind tribunalului întrucât sunt contestate acte administrativ - fiscale emise de o autoritate publică judeţeană şi care nu îndeplinesc criteriul valoric prevăzut în teza a II-a a aceluiaşi articol de lege pentru a atrage competenţa Curţii de Apel.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.U.D.V. Braşov SA împotriva sentinţei nr. 130/F/CA/2007 din 10 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 466/2008. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 479/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
