ICCJ. Decizia nr. 479/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 479/2008
Dosar nr. 534/64/2007
Şedinţa publică din 7 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, reclamanta SC V.C. SRL prin lichidator judiciar SC R.A. SRL a chemat în judecată pe pârâtele M.E.F. – A.N.A.F. şi D.R.V.B., solicitând Instanţei de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 142 din 21 iulie 2005 a M.F.P. - A.N.A.F. Bucureşti şi a procesului - verbal de control vamal definitiv din 20 aprilie 2005 emis de D.R.V.B., ca fiind nelegale şi netemeinicie.
Acţiunea formulată de reclamantă a format obiectul Dosarului iniţial nr. 485/F/2005 al Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În acel dosar reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că a invocat excepţia nelegalităţii actului de control atacat prin care s-au stabilit în sarcina sa datorii fiscale.
În motivarea acţiunii, pe fond, reclamanta a arătat că procesul - verbal de control vamal atacat, este netemeinic şi nelegal, deoarece: D.R.V.B. a efectuat două controale la societatea reclamantă privind aceleaşi aspecte, la un interval de circa 2 ani, verificând operaţiunile vamale, mai întâi la 8 mai 2003, apoi la 5 aprilie 2005, iar în urma primului control a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu cu o plângere penală, împotriva administratorului societăţii P.G., iar soluţia dată a fost de neîncepere a urmăririi penale, reţinându-se că fapta nu există.
S-a mai arătat că cel de-al doilea control efectuat, după 2 ani de la primul control a avut acelaşi obiect, dar s-a desfăşurat cu încălcarea principiului constituţional care prevede că nimeni nu poate fi cercetat de 2 ori pentru aceeaşi faptă de acelaşi organ şi la momente diferite.
Se susţine că deşi, în urma primului control nu s-a stabilit că societatea ar datora vreo sumă de bani cu titlu de diferenţe de taxe vamale, diferenţe de T.V.A., dobânzi sau penalităţi, procesul - verbal încheiat după cel de-al doilea control, reţine o stare de fapt care nu corespunde realităţii, reclamanta susţinând că a respectat întru totul dispoziţiile revăzute de art. 40 şi art. 45 C. vamal şi că a pus la dispoziţia organului de control şi la momentul importului toate actele pe care le deţine - unicele facturi emise şi semnate de vânzător şi acceptate de cumpărător, şi cu facturile respective a făcut dovada preţului de achiziţionarea mărfurilor - flori şi verdeaţă din import.
A mai arătat că în mod greşit a considerat organul de control că diferenţele de valoare dintre facturile existente la SC V.C. SRL şi facturile existente la SC L.G., sunt imputabile în exclusivitate societăţii contestatoare şi că, în mod abuziv şi discriminator i s-a acordat credibilitate exportatorului în detrimentul comerciantului român.
Reclamanta a invocat şi faptul că la data controlului din 5 aprilie 2005, SC V.C. SRL se afla în reorganizare judiciară fiind dispusă deschiderea procedurii judiciare a reorganizării societăţii reclamante, de la data de 15 februarie 2005 fiind suspendate de drept toate operaţiunile pentru realizarea creanţelor asupra debitorului, conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 64/1995.
Curtea de Apel Braşov, prin sentinţa nr. 485/ CA din 18 septembrie 2006 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Tribunalul Sibiu, judecătorul sindic, care la rândul său, a constatat propria necompetenţă materială, iar prin sentinţa nr. 2598 din 27 noiembrie 2006 a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între cele două Instanţe.
Prin Decizia nr. 762 din 7 februarie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Curtea de Apel Braşov, reluând judecarea cauzei, a soluţionat, ca şi chestiune prealabilă, excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă, prin încheierea din 27 aprilie 2007, respingând-o motivat.
Prin sentinţa nr. 72/ F din 11 iunie 2007 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC V.C. SRL prin lichidator judiciar SC R.A. SRL şi a dispus anularea actelor atacate şi anume Decizia nr. 142 din 21 iulie 2005 emisă de A.N.A.F. – D.G.S.C.B. şi procesul - verbal de control din 20 aprilie 2005 emis de D.R.V.B.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa de Fond a reţinut că din verificarea celor 2 facturi care privesc valoarea mărfii, se constată ca preţurile din factura societăţii exportatoare SC L.G. din Italia sunt de 7,4 ori mai mari decât cele din factura înregistrată în contabilitatea societăţii reclamantă falită.
A mai reţinut că, din analiza actelor de provenienţă a mărfurilor importate de reclamantă rezultă că acestea poartă ştampile vamale şi au fost achitate cu Ordine de plată valutare externe pe care partea italiană le-a confirmat, iar cantităţile respective de mărfuri au fost recepţionate fiind confirmate cantităţile din facturi chiar de către Inspectorii D.R.V. Braşov prin Notele de constatare întocmite.
A mai constatat Instanţa că pentru aceste cantităţi şi pentru valoarea achitată cu Ordin de plată, s-au achitat taxele vamale şi T.V.A. - ul, astfel încât nu se poate reţine că reclamanta ar datora alte sume, decât cele deja achitate.
A concluzionat Instanţa de Fond că, faţă de prevederile art. 40 şi art. 45 C. vamal, faţă de documentele puse la dispoziţie organului de control de către reclamantă, raportat la întregul probatoriu de la dosar, acţiunea reclamantei este întemeiată şi legală, că actul de control atacat nu reflectă realitatea, iar sumele reţinute cu titlul de taxe vamale şi T.V.A. sunt nedatorate, iar ca urmare, şi sumele reţinute prin actul de control cu titlul de majorări şi penalităţi sunt nelegale.
În termen legal, împotriva încheierii din 27 aprilie 2007 a declarat de recurs reclamanta SC V.C. SRL prin lichidator judiciar SC R.A. SRL, iar împotriva sentinţei nr. 72/ F din 11 iunie 2007 a Curţii de Apel Braşov, au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. prin D.G.F.P.J.B. şi A.N.V. prin D.R.A.O.V.B.
În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., SC R.A. SRL în calitate de lichidator judiciar al reclamantei SC V.C. SRL a criticat pentru nelegalitate încheierea din 27 aprilie 2007 prin care Curtea de Apel Braşov a respins excepţia de nelegalitate a actului de control din 20 aprilie 2005 emis de D.R.V.B., invocată de reclamantă, prin lichidator judiciar, arătându-se că probatoriul administrat infirmă soluţia Instanţei.
Potrivit actului din 12 iunie 2007 această recurentă a renunţat la judecarea căii de atac promovate împotriva sus amintitei încheieri, astfel că în temeiul art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 246 C. proc. civ. Instanţa de control judiciar va lua act de renunţarea la judecată.
Cererea de recurs formulată de A.N.V. a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct.7 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat că preţul efectiv plătit pentru mărfurile importate de reclamantă este cel menţionat în facturile provenite din Italia şi nu, aşa cum reţine Instanţa de Fond, cel din facturile prezentate la vama română, că la data controlului vamal ulterior nu erau operabile dispoziţiile art. 42 din Legea n. 64/1995 pentru a fi suspendate de drept toate acţiunile pentru realizarea creanţelor asupra debitorului întrucât abia prin încheierea din 18 octombrie 2005 a Tribunalului Sibiu (Dosarul nr. 368/2005) s-a dispus începerea procedurii falimentului, precum şi că, în opinia recurentei, este nerelevant pentru angajarea răspunderii administrativ - fiscale faptul că împotriva administratorului societăţii reclamante s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pe temeiul că nu a săvârşit o faptă penală în legătură cu importurile care au stat la baza procesului - verbal de control.
Invocând în drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurenta A.N.A.F. a criticat soluţia Instanţei de contencios a Curţii de Apel Braşov pentru ignorarea de către aceasta a forţei probante evidente a documentelor transmise de autoritatea vamală italiană, în raport de care D.R.V.B. a calculat în mod corect drepturile vamale aferente diferenţelor între sumele din facturile provenite din Italia şi cele prezentate de intimata - reclamantă.
S-a mai precizat că certitudinea existenţei datoriei vamale nu poate fi răsturnată de împrejurarea că administratorul intimatei a fost scos de sub urmărire penală, astfel că actele administrativ - fiscale contestate sunt temeinice şi legale şi se impune a fi menţinute.
Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurentele A.N.V. şi A.N.A.F., dar şi în virtutea art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinţei atacate.
În urma administrării unui probatoriu ce a fost atent analizat, judecătorul fondului a stabilit în mod corect că temeinicia şi legalitatea procesului - verbal de control definitiv din 20 aprilie 2005 emis de D.R.V. Braşov şi a Deciziei A.N.A.F. nr. 142 din 21 iulie 2005 pot fi verificate în raport de documentele puse la dispoziţia organului vamal la data controlului.
Nu în ultimul rând, s-a reţinut că, de două ori, au făcut obiectul controlului aceleaşi operaţiuni derulate de societatea reclamantă, respectiv la 8 mai 2003 şi la 5 aprilie 2005 şi doar în urma acestei ultim control s-au constatat nereguli.
SC V.C. SRL a importat, în perioada ianuarie 2002 - martie 2003, flori şi verdeaţă, având ca furnizor firma SC L.G. din Italia.
Din documentele referitoare la provenienţa mărfurilor în actul de inventariere a cantităţilor efective din tirul cu care s-a realizat transportul şi din facturile depuse la Instanţa de Fond (Dosar nr. 534/64/2007) a rezultat că în ceea ce priveşte valoarea, preţurile din factura societăţii exportatoare sunt de 7,4 ori mai mari decât cele din factura înregistrată în contabilitatea societăţii reclamante.
Actele de provenienţă a mărfurilor importate poartă ştampila vamală, mărfurile au fost achitate cu ordine de plată valutare externe pe care partea italiană le-a confirmat, iar cantitatea de marfă trecută în facturi este confirmată de înşişi inspectorii D.R.V.B. prin notele de constatare.
Mai mult, aşa cum reţine şi Instanţa de Fond, din actele dosarului rezultă că furnizorul italian a solicitat societăţii reclamante plata sumei de 161.000 euro reprezentând contravaloarea florilor achiziţionate din import şi nu preţul de 435.177,39 euro, menţionat în actul de control şi în Decizia A.N.A.F.
Afirmaţia recurentelor A.N.V. şi A.N.A.F. în sensul că actele vamale italiene prezintă o forţă probantă superioară celei pe care o au actele prezentate de intimata - reclamantă nu are suport legal şi nu poate fi primită.
În acest context şi coroborând cu celelalte probe actul prin care administratorul societăţii intimate a fost scos de sub urmărire penală (Rezoluţia emisă la 14 august 2003 în Dosarul nr. 5914/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu), nu se poate reţine ca nerelevantă această împrejurare pentru angajarea răspunderii administrativ - fiscale.
În raport de situaţia de fapt corect reţinută, Instanţa de Fond a procedat la o încadrare juridică adecvată.
Se constată că au fost respectate dispoziţiile comune privind regimurile vamale cuprinse în secţiunea a III-a a C. vamal (art. 50 în forma în vigoare la data controlului) şi că sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Sumele reprezentând taxe vamale, majorări şi penalităţi aferente stabilite prin actul de control şi menţinute prin Decizia A.N.A.F. sunt nedatorate, atâta vreme cât datoria vamală a fost practic calculată după facturile înregistrate în contabilitatea societăţii exportatoare din Italia.
Ca urmare soluţia anulării celor două acte administrativ - fiscale este cea legală şi va fi menţinută.
În privinţa susţinerii făcute de intimata - reclamantă că erau operabile dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 64/1995 şi contestată de recurenta A.N.V. trebuie observat că în argumentaţia sa Instanţa de Fond a atins această problemă doar în analiza excepţiei de nelegalitate a actului de control din 20 aprilie 2005 al D.R.V.B. şi nu în examinarea fondului pricinii aşa cum a fost expusă succint.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile A.N.V şi A.N.A.F. vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de SC V.C. SRL prin lichidator judiciar SC R.A. SRL împotriva încheierii din 27 aprilie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Respinge recursurile declarate de A.N.A.F. prin D.G.F.P.B. şi A.N.V. prin D.R.A.O.V.B., împotriva sentinţei civile nr. 72/ F din 1 iunie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 472/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 483/2008. Contencios. Anulare hotarare emisa... → |
|---|
