ICCJ. Decizia nr. 4743/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4743/2008
Dosar nr. 8972/2/200.
Şedinţa publică din 16 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 decembrie 2007, aşa cum a fost precizată, reclamantul R.A.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Direcţia Medicală şi Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central, SMC, anularea adresei nr. A5118 din 8 octombrie 2007 emisă de al doilea pârât, repunerea sa în situaţia anterioară, precum şi suspendarea deciziei de sancţionare în conformitate cu prevederile art. 14 şi urm. din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în calitate de medic şef al Secţiei de Endocrinologie a Spitalului Militar Central a sesizat mai multe deficienţe în activitatea spitalului, care se datorau, în opinia sa, unui management defectuos al Comandantului Spitalului Militar Central şi care se răsfrângeau direct asupra secţiei pe care o conduce, precum şi asupra altor secţii, urmărindu-se înlăturarea de la conducere a profesioniştilor.
A semnalat această împrejurare, precum şi alte aspecte de natură să afecteze bunul mers şi prestigiul instituţiei, printr-un raport adresat ministrului apărării naţionale.
În loc să primească vreo informare în legătură cu rezultatele controlului efectuat de inspectorii Corpului de control al ministrului apărării naţionale, Comandantul Spitalului Militar Central, i-a comunicat reclamantului, prin adresa nr. A 5118 din 8 octombrie 2007 că a fost sancţionat cu mustrare scrisă pentru prezentarea de rapoarte individuale neconforme cu realitatea şi lipsă de respect manifestată faţă de comandanţi.
Împotriva măsurii de sancţionare, reclamantul a susţinut că a formulat plângere prealabilă, în temeiul art. 59 şi art. 61 din R.G. 3, că mustrarea scrisă nu poate fi aplicată decât pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu (art. 47 R.G.3) şi că, pentru aceeaşi faptă, a primit două sancţiuni: mustrare şi avertisment, ceea ce contravine prevederilor art. 55 din R.G.3.
De asemenea, s-a mai arătat că avertizorul în interes public este protejat de dispoziţiile Legii nr. 571/2004, care au fost ignorate, invocându-se „reguli interne", când, în realitate, nu au existat o faptă disciplinară şi nici o conduită culpabilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1520 din 14 mai 2008, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ contestat şi a repus reclamantul în situaţia anterioară emiterii acestui act.
În motivare, instanţa a reţinut sancţiunea disciplinară aplicată, mustrare scrisă însoţită de un avertisment, este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 47, art. 95 şi ale art. 57 din R.G. 3, deoarece pentru aceeaşi faptă s-au aplicat două sancţiuni, încadrarea faptei săvârşite nu se coroborează cu stabilirea sancţiunii disciplinare, dovedind prin aceasta o atitudine intenţionată a emitentului actului administrativ de a aplica o sancţiune mai severă, fără a se justifica în fapt şi nici în drept.
Împotriva susmenţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale pentru Direcţia Medicală şi Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila", invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. (9) C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenţii şi-au grupat criticile formulate în trei motive de recurs, susţinând, în esenţă, următoarele:
1. Instanţa de fond a interpretat greşit conţinutul adresei nr. A 5118 din 8 octombrie 2007, reţinând fără temei că intimatului-pârât i s-au aplicat două sancţiuni disciplinare pentru aceleaşi fapte. Din primul paragraf al actului sancţionator rezultă, arată recurenţii, că ofiţerul a fost pedepsit doar cu „mustrare scrisă" nu şi cu „avertisment". Sancţiunea a fost individualizată corect în condiţiile în care intimatul nu a contestat Raportul nr. 884 din 22 iunie 2007 al ministrului apărării naţionale care cuprindea concluziile verificărilor aspectelor sesizate de acesta.
2. Situaţia de fapt reţinută de curtea de apel nu corespunde realităţii, fiind neconformă cu probele administrate. Instanţa de fond a stabilit greşit că reclamantul a dovedit „anumite împrejurări", recurenţii combătând considerentul referitor la rezultatele obţinute de numitul S.I. la examenul de admitere în cadrul instituţiei militare de învăţământ, în sensul că acesta a fost primul pe lista de respinşi, iar nu al şaselea. Instanţa a ignorat faptul că la instituţiile militare se întocmesc liste separate pentru fete şi pentru băieţi, iar S.I. a fost „primul clasat", pe lista de respinşi „dintre băieţi".
3. În fine, ultimul motiv vizează greşita interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente în speţă.
Astfel, recurenţii indică aplicarea necorelată şi trunchiată a prevederilor art. 46 şi art. 47 din Regulamentul disciplinei militare – R.G. 3.
De asemenea, consideră că nu există suport pentru concluzia referitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 57 din acelaşi regulament, toate împrejurările factuale reţinute excedând limitelor învestirii instanţei de contencios-administrativ.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul R.A.E. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul arată, în esenţă, că sancţiunea aplicată este nelegală dintr-o dublă perspectivă: i s-au aplicat două sancţiuni pentru aceeaşi faptă şi actul sancţionator a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 47 şi art. 57 din R.G. 3. Motivele întâmpinării combat punctual criticile formulate de recurenţi şi reiterează considerentele fondului care au condus la admiterea acţiunii sale.
În plus, intimatul insistă asupra calităţii sale de avertizor în interes public de bună credinţă. Raportul a fost întocmit sub protecţia legii iar probele prezentate au confirmat veridicitatea susţinerilor sale. Chiar dacă prima instanţă a considerat că dispoziţiile Legii nr. 571/2004 nu sunt aplicabile, arată intimatul, nu poate fi ignorat faptul că a înaintat raportul în calitatea menţionată şi, în consecinţă, beneficiază de protecţia actului normativ.
Referitor la abaterea imputată, intimatul susţine că aceasta nu există, Corpul de Control a efectuat verificări formale, limitându-se la a-i solicita producerea unor dovezi care puteau fi lesne procurate de la Serviciul de Resurse Umane, contabilitate, Ministerul Învăţământului, U.M.F. ori Institutul Medico - Militar.
În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi, conform art. 305 C. proc. civ.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs expuse, a apărărilor cuprinse în întâmpinare , precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. şi 3. Intimatul-reclamant R.A.E., Colonel doctor, Şeful Secţiei boli endocrino–metabolice din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila", a dedus spre soluţionare instanţei competente de contencios administrativ o acţiune având ca obiect anularea actului administrativ sancţionator comunicat prin Adresa nr. A5118 din 8 octombrie 2007 emisă de recurentul-pârât Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila".
Din conţinutul acestui act rezultă că abaterile imputate sunt „prezentarea de rapoarte individuale, neconforme cu realitatea" şi „lipsa de respect manifestată faţă de comandanţi", fapte prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a) din Regulamentul disciplinei militare (R.G. 3), aprobat prin Ordinul MAN nr. M42/2000.
Într-adevăr, din primul paragraf al adresei examinate rezultă că sancţiunea aplicată este „mustrare scrisă", prevăzută la art. 47 teza a II-a din acelaşi regulament dar, contrar celor susţinute de recurenţi, din cel de-al doilea paragraf se deduce că, pentru aceleaşi fapte, intimatul – reclamant este sancţionat şi cu „avertisment", sancţiune la care se referă la art. 46.
Potrivit dispoziţiilor art. 47 din R.G. 3.
„Mustrarea verbală /scrisă se aplică pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu care nu afectează esenţial atribuţiile fundamentale ale postului sau funcţiei. Mustrarea scrisă reprezintă o sancţiune mai aspră".
La rândul său, art. 46 din regulament defineşte avertismentul ca fiind:
„sancţiunea aplicată pentru o abatere disciplinară mai puţin gravă. Prin aceasta se atrage atenţia militarului că la o nouă abatere va fi sancţionat mai aspru".
Or, după cum bine a reţinut judecătorul fondului, atenţionarea cuprinsă în cel de-al doilea paragraf al adresei nr. A 5118 din 8 octombrie 2007 emisă de recurentul-pârât Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila" nu poate avea decât semnificaţia unui „avertisment", suprapunându-se perfect pe definiţia acestei sancţiuni redată integral anterior.
Este, prin urmare, legală concluzia că în cauză devine incident art. 55 din regulament care exprimă principiul general recunoscut în materie disciplinară, că pentru abaterea săvârşită „se stabileşte o singură sancţiune disciplinară".
De altfel, chiar dacă s-ar accepta teza recurenţilor, în sensul că s-a aplicat numai sancţiunea „mustrare scrisă" aceasta este nelegală şi dintr-o altă perspectivă.
Conform dispoziţiilor art. 47 din regulament, anterior citat, mustrarea scrisă se aplică pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
Abaterile imputate, prevăzute la art. 44 alin. (1) lit. a) din regulament sunt incluse în categoria faptelor care „compromit sau lezează onoarea şi demnitatea militară" în timp ce neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu se circumscrie altor abateri, care sunt indicate la art. 44 alin. (1) lit. b) şi c), respectiv sunt grupate ca „abateri în exercitarea atribuţiilor funcţionale" şi „abateri de la regulile de îndeplinire a misiunilor/activităţilor", reglementări la care actul sancţionator nu face nicio referire.
În cauză, din înscrisurile cu valoare probatorie administrate de curtea de apel (de exemplu chiar Raportul nr. A 884 din 22 iunie 2007 întocmit de Corpul de Control al ministrului apărării, fila 70) rezultă cu certitudine că intimatului-reclamant nu i se impută neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, fiind considerat „un foarte bun profesionist" şi fiind apreciat cu calificativul „foarte bun" (conform întâmpinării formulate la fond de Ministerul Apărării).
Recurenţii au mai susţinut în cuprinsul primului motiv de recurs că faptul necontestării Raportului nr. A 884 din 22 iunie 2007 întocmit de Corpul de Control al ministrului apărării ar atrage imposibilitatea (inadmisibilitatea) contestării sancţiunii aplicate de conducătorul Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila".
Această apărare este complet lipsită de suport legal.
Raportul menţionat nu este un act administrativ de sine-stătător, neîndeplinind condiţia prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, de a produce efecte prin el însuşi (de a „da naştere, modifica sau stinge raporturi juridice"). Acest document cuprinde rezultatul verificărilor efectuate de persoanele desemnate de ministrul apărării referitor la aspectele semnalate prin petiţia (raportul) intimatului–reclamant datată 12 iunie 2007 şi constituie doar un act preparator avut în vedere de emitentul Adresei nr. A 5118 din 8 octombrie 2007 la aplicarea sancţiunii disciplinare.Acest act poate fi examinat sub aspectul legalităţii sale, în condiţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ceea ce instanţa de fond a şi făcut, reţinând că, de fapt, constatările echipei de control sunt contrazise de adresa nr. A 12411 din 12 decembrie 2007 a Ministerului Apărării, Direcţia Medicală, din care rezultă că aspectele semnalate „sunt în curs de analiză" (fila 10, dosar fond), fiind evident modul simplist şi secvenţial în care au fost abordate aspectele semnalate de intimatul-reclamant.
De altfel, deşi recurenţii reproşează intimatului-reclamant faptul necontestării Raportului nr. A 884 din 22 iunie 2007 (pe cale ierarhică ori judiciară) nu au făcut dovada comunicării acestui document, intimatul-reclamant invocând constant această împrejurare.
2. În cuprinsul acestui motiv de recurs, recurenţii critică situaţia de fapt reţinută de curtea de apel, afirmând că aceasta nu corespunde realităţii.
Pentru a răspunde adecvat acestei critici, Înalta Curte consideră că se impune prezentarea contextului factual în care a fost emis actul administrativ sancţionator.
Astfel, necontestat, verificările dispuse de ministrul apărării şi, ulterior, emiterea adresei nr. A. 5118 din 8 octombrie 2007, au fost generate de petiţia (raportul) datată 12 iunie 2007, adresată ministrului apărării, prin care intimatul-reclamant, nemulţumit de activitatea managerială şi de comportamentul comandantului Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila" semnala cinci aspecte considerate ca fiind abuzuri sau nelegalităţi, referitoare la cariera medicală şi didactică a şefului său ierarhic, general dr. I.S., precum şi la organizarea activităţii în unitatea spitalicească indicată.
Recurenţii-pârâţi consideră că intimatul-reclamant nu beneficiază de dispoziţiile Legii nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, întrucât ar fi ignorat principiul responsabilităţii, la care se referă art. 4 lit. c) din această lege, conform căruia „orice persoană care semnalează încălcări ale legii este datoare să susţină reclamaţia cu date sau indicii privind fapta săvârşită".
Curtea de apel, analizând în limitele învestirii sale, înscrisurile prezentate de ambele părţi, a constatat întemeiat că în pricina de faţă este relevantă calitatea intimatului-reclamant de avertizor public de bună-credinţă, cu atât mai mult cu cât nu este singura persoană care a semnalat aspectele respective şi în condiţiile în care, cel puţin în parte, s-a probat justeţea lor.
Astfel, din înscrisul intitulat „Rezultate admitere iulie 1985, Facultatea de Medicină Militară – Stomatologie"(fila 100, dosar fond) rezultă că S.C.I. a fost respins cu media 6,48 (al 7-lea pe lista respinşilor, în ordinea mediei).
Din adresa Ministerului Învăţământului nr. 74882 din 30 mai 1990 (fila 101, dosar fond) rezultă că ministrul învăţământului „a avizat favorabil ca pe baza rezultatului obţinut la concursul de admitere în sesiunea iulie 1985, subofiţerul (S.I.) să fie înmatriculat în anul universitar 1990/1991 la Institutul Medico-Militar, specializarea stomatologie..".
În urma demersurilor intimatului-reclamant, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului îi comunică prin adresa nr. nr. 83055 din 5 octombrie 2007 (fila 104, dosar fond) că adresa anterior examinată, nr. 74882 din 30 mai 1990 nu există în arhiva acestei instituţii publice, întrucât „la numărul respectiv figurează petentul G.S.".
De altfel, referitor la această situaţie concretă, singura apărare a recurenţilor a constat în afirmarea faptului că persoana în discuţie a fost prima pe lista candidaţilor respinşi (iar nu a şasea sau a şaptea), listele întocmindu-se separat pe incorporabili şi neincorporabili, el fiind primul băiat, aspect complet nerelevant din perspectiva examinată.
Referitor la cariera didactică a comandantului Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila", prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din data de 22 noiembrie 2006 dată de procurorul militar din cadrul Secţiei Parchetelor Militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (filele 146-158, dosar fond) se confirmă susţinerile intimatului-reclamant în sensul că „în deciziile nr. 5084 din 24 februarie 2003 şi nr. 105 din 6 iunie 2005 ale Universităţii de Medicină şi farmacie „Carol Davila" referitoare la numirea generalului de brigadă dr. S.I. pe postul de şef de lucrări (prima decizie), respectiv pe postul de conferenţiar (a doua decizie) este înscrisă vechimea didactică de 20 ani, respectiv, 22 ani, ceea ce nu este real". Procurorul de caz a considerat că acest element nu antrenează consecinţe penale întrucât „ a avut loc o interpretare eronată privind stabilirea vechimii didactice", „confundându-se vechimea în munca sanitară cu vechimea în munca didactică".
În fine, chiar în raportul Corpului de control al ministrului apărării anterior examinat s-a reţinut, referitor la comportamentul comandantului spitalului, că „din cei peste 30 medici şefi de secţii şi clinici chestionaţi în 2005, marea majoritate au avut aprecieri pozitive la adresa acestuia....chiar dacă, uneori, acesta a mai şi greşit" (fila 73, dosar fond).
Instanţa de contencios administrativ, în cadrul procesual de faţă, nu poate tranşa aspectele semnalate de intimatul-reclamant în petiţia (raportul) din data de 12 iunie 2007, însă elementele factuale redate anterior în considerente conduc univoc la concluzia că a acţionat cu bună-credinţă, încrezându-se în înscrisuri oficiale, puse la dispoziţie de instituţii publice iar nu în articole de presă ori zvonuri, cum în mod tendenţios au susţinut recurenţii-pârâţi.
Ca atare, în cauza de faţă devin aplicabile pe deplin dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 571/2004, potrivit cu care:
„în litigiile de muncă sau în cele privitoare la raporturile de serviciu, instanţa poate dispune anularea sancţiunii disciplinare sau administrative aplicate unui avertizor, dacă sancţiunea a fost aplicată ca urmare a unei avertizări în interes public, făcută cu buna credinţă".
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale pentru Direcţia Medicală şi Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila" împotriva sentinţei civile nr. 1520 din 14 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4742/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4744/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
