ICCJ. Decizia nr. 4740/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4740/2008
Dosar nr. 1442/43/200.
Şedinţa publică din 16 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 decembrie 2006, reclamanta SC P. SRL Sighişoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., în principal, constatarea nulităţii deciziei nr. 88/2006 emisă de pârâtă, cu consecinţa exonerării de plata obligaţiilor fiscale reţinute în sarcina sa şi, în subsidiar, a solicitat anularea deciziei menţionate şi, pe cale de consecinţă, exonerarea acesteia de la plata debitelor fiscale respective; cu cheltuieli de judecată .
În ceea ce priveşte capătul principal de cerere, reclamanta a invocat mai mute vicii de formă, care ar duce la nulitatea deciziei nr. 88/2006 şi anume: în cuprinsul actului nu s-au făcut menţiunile prevăzute de art. 43 alin. (2) lit. b), f) şi j) C. proCod Fiscal, referitoare la baza de impunere, data scadenţei obligaţiilor de plată stabilite, numărul de zile de întârziere, precum şi perioada pentru care au fost calculate dobânzile şi penalităţile, astfel încât nu se poate contesta cuantumul datoriei fiscale, neştiind modul de calcul al acesteia.
S-a mai arătat, ca motiv de nulitate a deciziei contestate şi lipsa obiectului actului administrativ fiscal, conform art. 46 C. proCod Fisca.
Cu privire la cererea subsidiară, reclamanta a susţinut că pârâta i-a reţinut în mod greşit în sarcină obligaţii fiscale, deoarece:
- cu privire la factura nr. 0302755 din 13 decembrie 1999, s-a demonstrat prin raportul de expertiză contabilă extrajudiciară administrat în cauză, că a fost înregistrată în mod greşit în contabilitate, ceea ce a determinat o majorare nejustificată a costurilor societăţii şi, în consecinţă, a impozitului pe profit şi majorărilor aferente;
- referitor la factura cu nr. 03027/66 din 3 mai 2000, aceasta a fost anulată şi s-a cerut returnarea primului exemplar de la firma parteneră, deci nu datorează pentru respectiva marfă nici impozit pe profit, nici majorări de întârziere; şi nici TVA ori majorări aferente.
- în ceea ce priveşte deducerea contravalorii serviciilor de procesare a unei cantităţi de 10,3 mc lemn de fag, conform facturii BAIJ nr. 7349362, chiar dacă nu a existat un contract scris cu SC H.T. SRL, operaţiunea comercială s-a făcut în mod corect, lipsa contractului putând fi sancţionată cel mult contravenţional;
- cu privire la suma de 872 lei, pârâta nu a motivat la ce se referă această sumă;
- referitor la suma de 24.815 lei, conform facturilor 302754 din 25 noiembrie 1999, 302756 din 4 ianuarie 2000, 302757/2000 şi 302765/2000, în mod greşit s-a stabilit că ar datora TVA, întrucât operaţiunile comerciale respective, reprezentând comisioane pentru export, nu intră sub incidenţa prevederilor OUG nr. 17/2000, beneficiază de cota zero TVA şi au fost justificate prin facturi externe, declaraţiile vamale şi D.I.V.-uri aferente efectuate de SC A.G. SA Bistriţa.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 12 din 5 februarie 2008, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu prevederile art. 27 din OUG nr. 17/2000, art. 4 alin. (6) lit. r) din OUG nr. 217/1999 şi cu împrejurarea că reclamanta nu a respectat prevederi legale referitoare la înregistrările în contabilitate ale unor operaţiuni comerciale, nu a dovedit că deţinea licenţă de export pentru materialul lemnos în cauză, nu a încheiat contract pentru anumite operaţiuni comerciale deşi era obligată să o facă, nu şi-a dovedit calitatea de exportator pentru exporturile despre care susţine că ar beneficia de cota zero TVA, aspectele respective fiind corect reţinute şi încadrate în prevederile legale incidente de către autoritatea pârâtă.
Împotriva susmenţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC P. SRL Sighişoara invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea fondului sub următoarele patru aspecte:
1. Curtea de apel nu a avut rol activ, nelămurind condiţiile în care a fost emisă factura nr. 0302766 din 3 mai 2000 de către SC A.G. SA Bistriţa, în pofida necorelărilor dintre suplimentul de expertiză, obiectivele formulate şi concluziile expertului, sesizate chiar şi de către pârâta A.N.A.F.
Pe de altă parte, susţine recurenta, prevederile legale în baza cărora s-a calculat TVA, art. 9 din OUG nr. 17/2000, au fost abrogate prin Codul fiscal al României din 22 decembrie 2003, iar potrivit principiului aplicării legii mai favorabile, nu mai poate fi obligată la plata unei TVA înscrise eronat pe facturi.
2. Recurenta-reclamantă consideră că au fost ignorate concluziile raportului de expertiză contabilă, potrivit cu care societatea comercială nu datorează suma de 1410 lei, întrucât SC H.T. SRL a întocmit eronat factura aferentă, înscriind „procesare lemn fag", în loc de „tăiere lemn fag" ceea ce a determinat organul fiscal să considere operaţiunea ca reprezentând prestare de servicii.
3. Un alt reproş la adresa hotărârii primei instanţe vizează considerentul referitor la nemotivarea contestaţiei cu privire la suma de 872 lei, deşi nici organul de control, prin procesul verbal atacat, nu a indicat la ce se referă în concret această sumă.
4. Ultima critică formulată de recurentă se referă la neacordarea cotei zero TVA pentru facturile cu nr. 302754 din 25 noiembrie 1999, 302756 din 4 ianuarie 2000, 30757/03.2000 şi 302765 din 20 mai 2000 deşi în raportul de expertiză contabilă efectuat de P.F. s-a argumentat în acest sens, pe baza facturilor externe, a declaraţiilor vamale, a dispoziţiilor de încasare valutară aferente exportului făcut de către SC A.G. SA Bistriţa în perioada decembrie 1999-iunie 2000. Operaţiunile de comisionare la export au avut la bază Normele de aplicare a OUG nr. 3/1992, fiindcă OUG nr. 17/2000, invocată de organul fiscal, a fost publicată la data de 26 mai 2000.
Intimata-pârâtă A.N.A.F. nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la dosar a combătut punctual susţinerile recurentei.
În esenţă, intimata susţine că instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile legale aplicabile, în condiţiile în care recurenta în justificarea poziţiei sale a invocat fragmentar numai normele pe care le-a considerat favorabile, ignorând ansamblul reglementării şi, mai ales, obligaţiile care îi incumbau pentru a beneficia de facilităţile fiscale pe care le pretinde.
În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi, conform art. 305 C. proc. civ.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin recursul de faţă, a concluziilor scrise, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Recurenta-reclamantă a dedus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ şi fiscal Decizia nr. 88 din data de 9 iunie 2006 emisă de A.N.A.F., D.G.S.C., prin care i s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva Procesului-verbal nr. 1 din 27 septembrie 2001 încheiat de organele de control din cadrul Direcţiei controlului fiscal Mureş.
Perioada supusă controlului a vizat intervalul septembrie 1998 – iulie 2001 şi au fost evidenţiate nereguli atât în ceea ce priveşte impozitul pe profit, cât şi taxa pe valoarea adăugată.
Procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei a fost suspendată până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, întrucât administratorul societăţii comerciale a fost cercetat sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni, fiind reluată după confirmarea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală a acestei persoane, dispusă prin Rezoluţia din data 23 august 2002 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara, în dosarul nr. 124/P/2002 şi ca efect al sentinţei civile nr. 2058/2003 a Tribunalului Mureş, care a obligat organul fiscal să soluţioneze contestaţia.
Parţial, Decizia administrativă analizată a dat satisfacţie recurentei, în partea privitoare la suma de 30.537 lei impozit pe profit şi majorări de întârziere aferente, demersul judiciar vizând celelalte capitole ale actului de control, respectiv ale deciziei de soluţionare a contestaţiei.
Toate criticile formulate de recurentă sunt nefondate, după cum urmează:
1. Necontestat, în timpul controlului fiscal recurenta-reclamantă nu a putut prezenta exemplarul unu al facturii fiscale nr. 0302766 din 3 mai 2000, emisă către SC A.G. SRL Bistriţa, ci doar exemplarele doi şi trei, care au fost anulate de aceasta, şi, ca urmare, a considerat că nu mai este necesară înregistrarea operaţiunii comerciale de vânzare a 25 mc cherestea de cireş.
Concluziile expertizei extrajudiciare, în sensul că, deşi exemplarul unu al facturii nu a fost returnat, totuşi exportul de material lemnos nu a mai fost efectuat, au fost înlăturate în mod legal de instanţa de fond, pe baza concluziilor expertizei judiciare efectuate în cauză, care a concluzionat, referitor la această operaţiune, că recurenta nu a respectat dispoziţiile legale referitoare la corectarea taxei facturate în facturi fiscale în mod eronat de către un contribuabil.
Susţinerile recurentei referitoare la lipsa rolului activ al instanţei sunt complet lipsite de suport, în condiţiile în care, în cauză, s-a administrat un probatoriu complet. Obiecţiunile formulate de recurentă au fost încuviinţate de instanţa de fond la termenul din 18 septembrie 2007 şi, în vederea calificării raporturilor dintre partenerii contractuali, a cerut SC A.G. SA Bistriţa (care nu era parte în proces) să pună la dispoziţia expertului contabil toate documentele de plată în discuţie.
Ca urmare, contrar celor susţinute de recurentă, concluzia care se impune este că aceasta nu a respectat dispoziţiile art. 27 din OUG nr. 17/2000 privind TVA şi pct. 10 din Anexa 1 B din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 831/1997 care stabileau procedura de urmat în cazul în care factura fiscală a fost transmisă beneficiarului, expusă pe larg de curtea de apel, consecinţa fiind că din punct de vedere fiscal operaţiunea a avut loc (fără licenţă) şi, deci, se datorează TVA, cât şi accesorii aferente.
Cu totul surprinzător, în cuprinsul acestui prin motiv de recurs, pornind de la faptul că, între timp, OUG nr. 17/2000 a fost abrogată, recurenta invocă aplicarea Codului Fiscal, ca lege mai favorabilă.
Principiul invocat este, în materia procedurii fiscale, complet lipsit de suport, fiind incident, conform art. 15 din Constituţie, numai în materie penală şi contravenţională.
Organul fiscal, ca şi instanţa de fond au stabilit în mod legal cadrul normativ aplicabil, raportându-se la momentul emiterii facturii: 3 mai 2000, dată la care era în vigoare OUG nr. 17/2000 ce fusese publicată în Monitorul Oficial, Partea I la data de 15 martie 2000.
2. Referitor la distincţia pe care o operează recurenta între noţiunea de „servicii" şi cea de „prelucrare", prima instanţă a motivat foarte convingător că textul art. 4 alin. (6) lit. r) din OG nr. 70/1994 astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 217/1999 nu face o atare delimitare şi că, în realitate, în conţinutul celei dintâi este cuprinsă şi cea de a doua, care reprezintă numai o activitate, dintre multe altele, care se circumscriu sintagmei „cheltuieli cu serviciile", utilizate de legiuitor.
Ca urmare, pentru a fi deductibilă o astfel de cheltuială potrivit textului de lege indicat, este obligatorie prezentarea unui contract scris, care în speţă nu există.
De altfel instanţa de fond a punctat, ca fiind relevantă din perspectiva examinată, poziţia exprimată de recurenta-reclamantă care, iniţial, nu a contestat natura de „serviciu" a operaţiunii dar a considerat că poate fi sancţionată numai contravenţional, pentru ca, ulterior, după efectuarea expertizei contabile să îşi schimbe complet susţinerile, preluând concluziile expertului.
3. Chiar recurenta, în cuprinsul acestui motiv de recurs enunţă în ce constă debitul de 872 lei, dar, în acelaşi timp afirmă că organul fiscal nu şi-a motivat soluţia administrativă adoptată cu privire la această sumă.
În realitate, în Decizia nr. 88/2006 a A.N.A.F., la filele 19-20, se indică in extenso ce reprezintă această sumă, numai că se reţine că societatea comercială este cea care nu a combătut în niciun mod constatările cuprinse în Procesul-verbal nr. 1/2001, contravenind prevederilor art. 3 din OUG nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, în vigoare în perioada verificată.
4. Prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că OUG nr. 17/2000 privind TVA a intrat în vigoare la data de 15 martie 2000 şi că organul de soluţionare a contestaţiei a făcut aplicarea unor acte normative diferite, în funcţie de data emiterii fiecăreia dintre cele patru facturi.
Astfel, în ceea ce priveşte facturile nr. 302754 din 25 noiembrie 1999, 302756 din 4 ianuarie 2000 şi nr. 302757 din martie 2000, s-a reţinut în mod legal că recurenta-reclamantă nu a respectat prevederile OG nr. 3/1992 privind TVA şi nici Normele Metodologice pentru aplicarea acesteia, aprobate prin HG nr. 512/1998. În concret, s-a reţinut din documentele prezentate a rezultat că exportatorul mărfii este SC A.G. SA Bistriţa iar nu recurenta, în condiţiile în care aceasta nu a putut prezenta copia facturii externe şi a declaraţiei vamale pe care comisionarul a înscris denumirea unităţii proprietare a mărfurilor exportate, în justificarea realităţii exportului de bunuri, documente prevăzute la pct. 9.12 din Normele Metodologice menţionate.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SRL, Sighişoara împotriva sentinţei civile nr. 12 din 5 februarie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4739/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4742/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
